“Mi-am asumat riscul și am început să scriu Când ți-a spus cineva ultima dată ”Te iubesc!”? abia când am simțit că pot să mă apropii de femeile-personaje ca de niște răni care începuseră să prindă o urmă de coajă. Răni neascunse vederii, dar greu de privit pentru trecătorul grăbit care fie întoarce oripilat capul, fie își atinge instinctiv locul cicatrizat al propriei răni.”
Rugată de anaarecarti.ro să dezvăluie provocările cu care s-a confruntat în procesul de scriere a celui mai recent roman al său, Adriana Bogatu și-a transformat răspunsul într-o adevărată confesiune literară. Răvășitor de frumoasă.
Volumul Când ți-a spus cineva ultima dată ”Te iubesc!”?, publicat la editura Creator, parte a Grupului Editorial Libris, este al șaptelea semnat Adriana Bogatu, trei dintre cărțile sale fiind scrise în coautorat.
Cum își prezintă autoarea cartea Când ți-a spus cineva ultima dată ”Te iubesc!”?
“Să scrii o carte cu și despre femei poate părea un loc comun, într-o literatură care (încă) stă sub semnul prejudecăților și al misoginismului, oricât de vehemente ar fi devenit, între timp, negările unora. De regulă, când vorbești despre o carte al cărei miez este experiența de viață a șapte femei, riști să fii supus catalogărilor superficial-consacrate: ori este o poveste siropoasă și lacrimogenă, încadrabilă în tipul acela de carte pe care o lași în tren când cobori, ori este o poveste de tip Xena, prințesa războinică, despre personaje puternice, gata să demonstreze în orice clipă că femeia poate lupta singură cu bărbații, cu destinul, cu ea însăși, cu societatea sau, de ce nu, cu întregul univers.
Mi-am asumat riscul și am început să scriu Când ți-a spus cineva ultima dată ”Te iubesc!”? abia când am simțit că pot să mă apropii de femeile-personaje ca de niște răni care începuseră să prindă o urmă de coajă, răni neascunse vederii, dar greu de privit pentru trecătorul grăbit care fie întoarce oripilat capul, fie își atinge instinctiv locul cicatrizat al propriei răni.
Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI
Femei obișnuite, prinse în pânza de păianjen a unor căsnicii care le sufocă
Când ți-a spus cineva ultima dată ”Te iubesc!”? este o carte despre femei obișnuite, prinse în pânza de păianjen a unor căsnicii care le sufocă, le banalizează existența prin rutina de care sunt conștiente și pe care încearcă, fiecare așa cum poate, să o domine.
Sunt femei care se confruntă cu gelozia maladivă a partenerilor, cu oamenii de monedă măruntă care n-au ezitat să le taie aripile sau doar să le folosească, recunoscând indirect că sunt mult mai bune decât ei. Femei aparent împlinite profesional și familial, dar în care sufletul, prizonier, stă atârnat cu capul în jos, ca un liliac speriat de lumină. Femei care nu au renunțat la iubirea lor, chiar cu prețul propriei libertăți interioare, care au învățat să aștepte, să tacă și să sculpteze singure în secunde. Sunt femei adevărate, pe care le cunoașteți sau pe care le puteți întâlni în metrou, în autobuz, într-un spital sau, de ce nu?, pe stradă. Nu, niciuna nu e genul Barbie.
Eu doar le-am ajutat să-și spună povestea sine ira et studio. Riscul literaturii scrise la persoana I este să ajungi să fii confundat cu personajele tale provocând imaginația cititorului care vrea să te regăsească într-o pagină sau măcar în câteva rânduri. Dar, de fapt, nu din toate femeile putem face una singură și din una singură, o întreagă omenire?
”Când ți-a spus cineva ultima dată ”Te iubesc!”? este laitmotivul cărții
”Când ți-a spus cineva ultima dată ”Te iubesc!”? este laitmotivul cărții, întrebarea-cheie la care trebuie să răspundă nu adolescente sau tinere superbe care-și trăiesc prima iubire răvășitoare. Ci femei mature, complexe, inteligente, care tresar când aud această întrebare îndelung uscată de soarele vieții.
Personajele mele sunt inspirate de femei adevărate. Unele se cunosc, altele vor descoperi că s-au întâlnit cândva. Întrebarea care a devenit titlu de carte este o provocare adresată fiecăruia/fiecăreia dintre noi. Îmi doresc, așa cum am mai spus, ca această carte să fie citită și de bărbați, pentru că și personajele masculine creionate pot fi întâlnite pe stradă, la școală, la birou, în metrou, în casă, oriunde, oricând… Întrebarea din titlu li se adresează tuturor, în egală măsură. Ca și viața.”
Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI
Ce spun alții despre cartea Când ți-a spus cineva ultima dată ”Te iubesc!”?
Poeta Andra Tischer, director Bel-Esprit: “Suntem, fiecare din noi, memorii-palimpsest umblătoare, încercând să ne găsim locul într-un puzzle mereu mișcător de alte amintiri vii care își revarsă gheața sau focul în marea întâlnire cu viața. Nu suntem niciodată singuri, chiar dacă ne-am închide în noi înșine și am arunca departe cheia ferestrelor către lume. Întotdeauna există în noi un eu care se oglindește în fiecare sentiment pe care îl așezăm în palmă și-l ducem la ochi, la gură, la inimă, spre a-l cunoaște mai bine.
Cartea Adrianei Bogatu e un fir roșu care leagă carnea, amintirile și sufletele pe care le-a descoperit, cu minuția unui chirurg, într-o expediție surprinzătoare prin istoria contorsionată a unor ani de trăire vulcanică. Țesătura pe care o oferă cititorului e un amalgam de revelații în care cuvintele se retrăiesc odată cu urzeala poveștii. La finalul ei, ai impresia că ai parcurs un drum care te-a ținut permanent cu ochii deschiși, cu simțurile ascuțite și cu răsuflarea tăiată. Ca și cum cineva ți-ar fi dat crucea lui, s-o porți cu luciditate, până în inima Golgotei.“
Adriana Bogatu – minibiografie
Adriana Bogatu este profesor de Limba și literatură română la Colegiul Național Nicolae Bălcescu, din Brăila.
A absolvit Universitatea Al. I. Cuza, Iași, Facultatea de Filologie. Debut în studenție, în revista Dialog a Universității Al. I. Cuza cu cronică de teatru. A publicat în 2009 prima să carte intitulată Confesiuni ipotecate sau român pentru un singur cititor (Editura Aldo Press, București). În 2012, i-a apărut al doilea român, Clepsidre fără nisip (Editura Dexon Office, București). Patru ani mai târziu, a publicat volumul de tablete epico-lirice Portretul tău cu ochii mei (Editura Dexon Office, București). A urmat în 2019 volumul apărut la Libris Editorial, Dresorul de cactuși, scris împreună cu Adrian Victor Vank. Cărțile au cunoscut un real succes de public și au fost reeditate.