Cum o promovează editura: Încrederea în sine le dă fetelor avântul și vigoarea de care au nevoie ca să fie ele însele – chiar și atunci când vine vorba de ceva înspăimântător. Le dă puterea să devină fete de acțiune.
Cum fac însă acest prim pas pe calea spre o fată de acțiune vor învăța din cartea „Codul încrederii pentru fete: cum riscurile, greşelile şi imperfecțiunile te fac puternică”, apărută de curând la Pandora M, parte a grupului Editorial Trei.
Volumul semnat de Katty Kay și Claire Shipman, două prietene jurnaliste, autoare de bestselleruri, oferă explicații științifice pe înțelesul tuturor, sfaturi simple și concrete, teste și, mai ales, povești ale altor fete, cu care cititoarele aflate în plină modelare a personalității pot rezona.
Autoarele insistă de-a lungul cărții pe o idee cât se poate de simplă: încrederea sporește odată cu acțiunea, iar acțiunea implică risc. Katty și Claire aduc în discuție eșecul și modul dur la care se raportează cei mai mulți. „Eșecul este un rezultat firesc al asumării riscurilor, e parte din dobândirea încrederii în sine și toată lumea o dă uneori în bară”, le asigură autoarele pe tinere. „Riscul e o parte importantă a dobândirii încrederii în sine. Trebuie să încerci diverse lucruri, de tot felul, chiar dacă uneori dai greș”, continuă ele.
Presiunea vine și din faptul că societatea nu are aceleași așteptări de la fete și de la băieți, iar asta se reflectă inclusiv în cultura media. Katty și Claire le explică fetelor ce li se întâmplă, de ce gândesc anumite lucruri și ce generează scenariile care le împiedică să acționeze.
Tot la Pandora M a apărut și „Băieții sensibili: cum să devină mai puternici”, un ghid pentru orice adult care vrea să înțeleagă și să ajute băieții sensibili să își atingă adevăratul potențial, rămânând ei înșiși. Cartea este scrisă de Betsy de Thierry, psihoterapeut și mamă a patru băieți.
Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI sau de AICI