Scriitorul Alexandru Vlahuţă a trecut în viaţa de familie prin trei căsătorii. Prima dată şi-a unit destinele cu Ida Pagano, fiica profesorului său de italiană F. Pagano, cu care a convieţuit şapte ani, apoi a fost căsătorit opt ani cu Margareta Dona, fiica fostului şef de Stat Major al Armatei Române între 1884-1886, generalul Nicolae Dona.

După eşuarea celor două căsnicii, Vlahuţă de recăsătoreşte, când avea 47 de ani, cu Alexandrina Ruxandra Gâlcă, fiica unui proprietar de terenuri, o femeie alături de care nestatornicul scriitor şi-a găsit liniştea de care avea nevoie.

„O femeie capabilă de toate devotamentele”

„Ruxandra, care era sora prefectului de Râmnic, Nicolae Gâlcă, i-a oferit lui Vlahuţă o casă frumoasă, multe cărţi, un pic de avere pentru liniştea bătrâneţilor, dar şi un cadru propice scrisului, casa lor fiind adesea vizitată de numeroşii prieteni ai lui Alexandru Vlahuţă”, a declarat pentru Adevărul Florin Dîrdală, istoric la Arhivele Naţionale Vrancea.

De la soţia sa, Vlahuţă a primit ca zestre casa din Dragosloveni – sat aşezat „într-o zonă de podgorii, unde colinele îşi dau mână cu şesurile dinspre sud” – şi circa 24 pogoane de vie.

Prietenul lui Vlahuţă, Gala Galaction, scria despre eveniment: „Vlahuţă îşi căutase pacea inimii si a căminului (…) o căutase în două rânduri. Nimerise rău sau mediocru şi întâia oară şi a doua oară. A încercat şi a treia oara. De data asta, norocul l-a servit cu paharul plin. A găsit o tovarăşă deosebit de inteligentă şi capabilă de toate devotamentele, de cari este atât de setoasă o inimă de artist”.

În casa de la Dragosloveni aveau loc cele mai frumoase întâlniri ale scriitorilor, Vlahuţă fiind vizitat constant de marii scriitori care îi erau prieteni, iar soţia sa, Ruxandra, s-a dovedit a fi mereu o gazdă perfectă. Practic, casa lui Vlahuţă era o casă a prieteniei ridicată la rang de virtute.

Vlahuţă îşi întâmpina din pridvorul casei oaspeţii veniţi de la Bucureşti, respectiv I.L. Caragiale, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Octavian Goga, Gala Galaction, istoricul Nicolae Iorga şi pictorul Nicolae Grigorescu. Acesta din urmă socotea potrivit ca mormântul poetului să fie la Dragosloveni, sub o troiţă ţărănească, lângă biserica din sat.

„Munţii, dealurile, ţărmii oceanului… oricât ar fi de măreţe, ca să nu ne subjuge şi să ne lege gândurile în preajma lor mai au nevoie şi de câteva slove şi de câteva icoane din povestea infinită a omului soldat, artist şi preot. Pentru acest cuvânt, când treci, acum în toamnă, pe sub dealurile cu viţă ruginită şi cu amintiri nepieritoare ale Dragoslovenilor, priveşte biserica răzleaţă şi te gândeşti, nemângâiat: Acolo s-ar fi cuvenit să fie mormântul lui Vlahuţă!”, scria mai târziu scriitorul Gala Galaction.

Alexandru Vlahuţă a murit în anul 1919, la Bucureşti, şi a fost înmormântat în Cimitirul Bellu, însă Alexandrina Ruxandra Gâlcă a ţinut ca locuinţa de la Dragosloveni să fie transformată într-o casă memorială care să-i poarte numele, fiind unul din cele mai importante obiective turistice din partea de sud a judeţului Vrancea. Aşa că s-a adresat Societăţii „Mormintele Eroilor” căreia i-a donat casa.

Festivitatea de deschidere a casei memoriale a fost stabilită pentru duminică, 31 octombrie 1926. Festivităţile au fost conduse de Veturia Goga, soţia poetului şi omului politic Octavian Goga.

Pe lângă faptul că după renovare dăduse casei destinaţia de aşezământ cultural, Ruxandra Gâlcă Vlahuţă s-a gândit să facă şi o faptă de caritate.

„Din compasiune faţă de consătenii care nu aveau posibilitatea de a-şi da copiii la şcoală s-a gândit ca în surplusul de spaţiu pe care îl avea să înfiinţeze o şcoală la nivel de gimnaziu căreia i-a dat formă de şcoală de menaj şi gospodărie, ce putea fi urmată numai de fete. În şcoală fetele erau învăţate să facă menaj, gospodărie, să ţeasă, să brodeze şi căpătau noţiuni de maniere elegante şi protocol. Şcoala fusese încadrată cu profesorii cei mai buni la acea dată. Fetele care au absolvit această şcoală deveniseră cele mai curate fete din localitate şi s-a dovedit că pe parcurs au ajuns cele mai bune gospodine. Şcoala a funcţionat până în 1948”, arată specialiştii Muzeului Vrancea.