Deşi expresia „a umbla ca Vodă prin lobodă“ sugerează imaginea unui rege umblând de-a valma prin bălării, în esenţă este vorba despre descrierea unui obicei feudal care n-are nicio treabă nici cu loboda şi nici cu vreun domnitor.
Folosită destul de des în vorbirea curentă pentru a sublinia nepăsarea, nesăbuinţa sau chiar inconştienţa, expresia „a umbla ca vodă prin lobodă” pare să aibă la origine un cu totul alt sens decât cel pe care i l-au rezervat contemporanii.
Surprinzător, sensul primar al expresiei nu are nicio legătură cu loboda (plantă folosită la prepararea diverselor mâncăruri) sau cu vreun voievod. Se referă, în schimb, la un obicei feudal ale cărui caracteristici lingvistice au fost alterate până la reformularea sensului.
„A umbla ca Vodă prin lobodă“ suna iniţial cu totul altfel
Potrivit profesorului de limba română Armand Ionescu, citat de Adevărul, sensul iniţial al expresiei (confirmat de altfel şi în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române – DEX) este „a umbla fără grijă, de obicei dându-ţi importanţă”, însă loboda şi vodă sunt scoşi din ecuaţie.
„Zicătoarea pare a fi pornit din Ardeal, prin Evul Mediu, când iobagii şi jelerii de acolo erau siliţi la robotă, adică la muncă în folosul stăpânului feudal. Acestui stăpân românii îi mai spuneau şi domn. Cu alte cuvinte, a trece ca domnul prin robotă însemna a nu avea grijile iobagilor, a nu fi presat de obligaţii către feudal”, spune profesorul.
Cuvintele au fost modificate – mai întâi ca pronunţie şi apoi ca sens – pe măsură ce mulţi români din Ardeal au emigrat în Ţara Românească şi în Moldova. Ei au adus şi zicala cu „domnul prin robotă”, pronunţând ultimul cuvânt cu accentul pe prima silabă, ca la ei acasă. Prin locurile unde s-au stabilit, robotă se pronunţă însă cu accentul pe a doua silabă. Şi cum în Moldova şi în Ţara Românească, domnul mai era numit pe atunci şi vodă, „conversia” a fost inevitabilă.
„Contaminarea lingvistică s-a produs gradual. Mai întâi vodă a început să treacă prin robotă, iar din pricina accentului de pe prima silabă precum şi a rimei ce se potrivea de minune, localnicii au înţeles lobodă, planta cea de toate zilele din ciorbă sau alte mâncăruri, deci aşa a rămas expresia de atunci încoace”, spune profesorul.
