Că Winnetou a fost una dintre cărțile copilăriei mele nici nu cred că mai e nevoie să-ți spun. Atât de încântată eram de cele cinci volume ale romanului despre Vestul Sălbatic scris de germanul Karl May încât le-am citit până le-am scorojit. Mai mult, păstrez și azi cu sfințenie acea ediție și umblu cu ea cu cea mai mare grijă pentru că mi-e teamă că într-o zi, pur și simplu, mi se va sfărâma în mâini.
Desigur, moartea lui Winnetou m-a devastat, după cum am apucat să-ți povestesc aici. La atâția ani distanță de când am citit acel capitol, nu mi-am schimbat absolut deloc părerea: dispariția demnului apaș e una dintre marile tragedii literare din viața mea de cititoare.
Azi însă vreau să vorbim puțin despre Old Shatterhand, „faţa palidă” care devine frate de sânge al lui Winnetou și ale cărui replici eu le citeam cu voce tare, ca să mă simt și mai mult parte din poveste, atât de îndrăgostită eram de carte. O ipoteză de care m-am împiedicat în presa românească mi-a atras recent atenția, m-a cucerit, pentru ca apoi să mă dezumflu și, în cele din urmă, să mă entuziasmez din nou.
Greșeala care circulă în presa românească
În câteva articole scrie negru pe alb că autorul german Karl May, care nu a părăsit niciodată teritoriul țării sale, s-a inspirat pentru crearea personajului Old Shatterhand din povestea reală a unui… român, pe nume John Xantus (?!). Desigur, am rămas cu gura căscată, iar apoi, entuziasmată, am plecat în propria-mi investigație despre conaționalul nostru cu un nume atât de puțin românesc.
Numai că entuziasmul meu a fost înlocuit rapid de dezamăgire. Și-ți explic imediat de ce! Ziariștii români susțin că exploratorul român John Xantus ar fi ajuns până în Vestul Sălbatic și ar fi ținut un jurnal de călătorie pe care scriitorul Karl May l-a studiat cu atenție pentru a-şi crea personajul.
Acum… Din primele mele cercetări, reiese că toate informațiile din fraza anterioară sunt corecte, mai puțin naționalitatea exploratorului, care în realitate a fost ungur get-beget. E născut în țara vecină, are acolo un muzeu care îi este dedicat, iar istoria îl reține în toate informațiile și informările oficiale ca având cetățenie maghiară.
Și atunci de unde și până unde apare în presa autohtonă că e român?!!!
Așa că mi-am continuat cercetările și pentru că deja cred că ți-am demonstrat că sunt un detectiv literar de excepție, am descoperit un articol-bijuterie, publicat acum aproape 20 ani în ziarul Clujeanul, care a risipit această ceață de informații. Și pentru că nu suport când dau peste o asemenea comoară să o las să se acopere iar de praf, redau aici cele mai importante fragmente din articol. Ca să rămână pe vecie în online-ul românesc.
Titlul articolului apărut în ziarul Clujeanul: Fratele clujean al lui Winnetou
La prima vedere, totul pare ficțiune, precum celebrele cărți de aventuri în Vestul Sălbatic ale lui Karl May. Cu toate acestea, o serie întreagă de dovezi indică faptul că scriitorul german s-a inspirat în poveștile sale din memoriile lui John Xantus, un cunoscut explorator al secolului al XIX-lea, ai cărui urmași locuiesc acum la Cluj. Mai mult, John Xantus pare a fi modelul după care a fost creat personajul Old Shatterhand, fratele de sânge al căpeteniei apașe Winnetou. Cu ajutorul familiei Xantus, ziariștii de la Clujeanul prezintă probele care duc la această concluzie.
Destin de explorator
Cine a fost John Xantus? Născut în 1825 lângă localitatea maghiară Gyor, John Xantus a fost un explorator care a colindat întreaga lume, din America până în Extremul Orient.
Xantus este menționat cu referințe elogioase în anuarele unuia dintre cele mai mari muzee din lume, Institutul Smithsonian: „Este fără precedent ca cineva, o singură persoană, să realizeze în 16 luni o colecție așa de valoroasă”. Pe baza colecțiilor lui Xantus, savanții americani au identificat 135 de specii noi (păsări, pești, mamifere, plante). Totodată, exploratorul este creditat în tratatele de geografie ca fiind cel care a descoperit de-a lungul țărmului californian 89 de insule mari sau mici și izvoarele râului Arkansas. El a făcut expeditii ca naturalist în India, Indonezia, China și Japonia. A adunat în aceste aventuri colecții care cuprind peste 65.000 de plante și 90.000 de animale conservate, care au ajuns în muzeele din fostul Imperiu Austro-Ungar.
Numele lui John Xantus apare și în analele marilor universități americane. Acesta a scris mai multe studii despre diferite animale, printre care uriașii urși Grizzly. Ca recunoaștere a meritelor sale, cu numele lui au fost botezate diferite specii de mamifere, păsări și pești. Spre exemplu, un tip de șopârlă de noapte a fost botezat Xantusiidae.
Karl May a fost contemporan cu John Xantus, născându-se în 1842 în Germania. Romanele sale de aventuri s-au vândut în milioane de exemplare în întreaga lume, cunoscând numeroase ecranizări. Deși descriu cu o deosebită acuratețe Vestul Sălbatic al Americii, Karl May nu a cunoscut niciodată în mod direct acele ținuturi. Astfel, o întrebare se impune de la sine: de unde s-a inspirat în scrierile lui?
Teorie surprinzătoare
În 1979, nepotul lui John Xantus, Janos, care era pe vremea aceea profesor la Cluj, a fost contactat de istoricul literar și jurnalistul sas Franz Remmel. Acesta a studiat jurnalul lui John Xantus și a lansat surprinzătoarea teorie conform căreia modelul lui Karl May pentru personajul Old Shatterhand, fratele de cruce al celebrului erou Winnetou, a fost chiar John Xantus. Astfel, Remmel susține că May s-ar fi inspirat din jurnalul lui Xantus în redactarea romanelor sale despre Vestul Sălbatic. Remmel a găsit uimitoare similitudini între cele descrise de Xantus despre viața și spațiul indian și situatiile descrise în carte de Karl May.
Karl May, care nu fusese niciodată în America, nu putea să furnizeze o descriere atât de amănunțită și de credibilă decât cu ajutorul cuiva care chiar fusese acolo. Teoria lui Remmel este plauzibilă, în condițiile în care cartea în care erau publicate scrisorile lui Xantus trimise familiei, referitoare la peripețiile lui în America, a văzut lumina tiparului în 1880, în timp ce primele capitole din Winnetou apar abia în 1892.
Cine e Old Shatterhand?
În cărțile lui May, Old Shatterhand este un alb venit de peste ocean pentru a lucra la prima cale ferată transamericană. După un atac al indienilor apași, în care este luat prizonier, el câștigă admirația și prietenia căpeteniei Winnetou, cu care devine frate de sânge.
Încă de la începutul primului volum din „Winnetou” se regăsesc asemănări între destinul eroului de roman și cel al personajului real, Xantus. „Unele împrejurări neplăcute din patrie (…) m-au mânat peste ocean, către America”, scrie May despre modul în care Charlie, care avea să devină Old Shatterhand, a trecut Atlanticul. În biografia lui John Xantus („Memoria continentelor”), scrisă de un apropiat al familiei Xantus, Alexandru Obreja, se arată că acesta a fost arestat pentru că a participat la Revoluția din 1848: „Urmând cursurile de Drept, el ajunge în funcția de notar, iar în 1848 intră în armata revoluționară ca ofițer de artilerie. După ce revoluția este înfrântă, este arestat și trimis la închisoare în Austria”. În 1852 Xantus evadează și ajunge în America de Nord cu 7 dolari în buzunar. Să fie acestea „împrejurările neplăcute” despre care vorbea Karl May?
Charlie/Old Shatterhand-ul spunea despre el însuși: „Lucrând scurtă vreme ba ici, ba colo, am agonisit destul pentru a mă echipa cuviincios.” Totodată avea aptitudinile necesare pentru a lucra la proiectarea unei căi ferate. „Am participat la măsurători orizontale si de altitudine” și, mai mult, „ieșeam adeseori așa, fără nicio treabă, pe câmp cu teodolitul și ridicam planuri”. Pe de altă parte, Xantus scria în jurnal: „Am avut diferite meserii, distribuitor de ziare, matroz, ucenic de magazin, librar, profesor de pian, desenator tehnic la căile ferate, inginer”.
Prima cale ferată transamericană
În cartea lui Karl May, Old Shatterhand este cooptat într-o echipă de lucru la o cale ferată. „Calea ferată avea să parcurgă distanța de la Saint Louis prin Indian Territory, New Mexico, Arizona si California, până la coasta Pacificului. Se elaborase un plan de cercetare și de măsurare în secțiuni a acestui lung traseu”. În scrisoarea din 1852, adresată fratelui și mamei sale, Xantus scria: „S-a format o nouă societate care doreste să construiască o cale ferată de la Saint Louis și până în California, traversând teritoriile indiene, iar acum inginerii desenează pornind din diferite puncte posibile trasee (…) Și eu fac parte dintr-o asemenea expediție, ca desenator cartograf”.
În cartea scriitorului german se mai arată: „În plus, regiunea era foarte primejdioasă, mișunau diferite triburi de indieni, kiowașii, comași, apași, care nici nu voiau să audă de o cale ferată pe pământurile lor”. În jurnal, Xantus scrie: „Aborigenii își apărau teritoriile de vânătoare până la ultima suflare. Este, deci, de înțeles că opuneau rezistență la pătrunderea, de cele mai multe ori, dură și nemiloasă a albilor.”
Frate de cruce cu Winnetou
În cărțile lui Karl May despre Vestul Sălbatic, Old Shatterhand a devenit dintr-un simpatizant al cauzei pieilor roșii un apropiat al acestora și, în final, frate de cruce cu căpetenia Winnetou. În realitate, John Xantus „a intrat în relații de prietenie cu triburile de indieni sortite dispariției. Reușește astfel să le cunoască obiceiurile, colecționând sute de obiecte de valoare etnografică, ce ajung în muzeele americane și din Austro-Ungaria”, se arată în „Memoria continentelor” de Alexandru Obreja.
În scrisorile trimise familiei, Xantus scria: „Când interpretul m-a prezentat căpeteniei, explicându-i că vin de pe cealaltă parte a Marelui Lac (Oceanul Atlantic – n.r.), el întreabă: «De ce?». «Pentru că a fost alungat din țara sa», i-a răspuns interpretul. Atunci căpetenia, scoțându-și pipa din gură, s-a descălțat de piciorul drept și mi-a întins mocasinul ca semn al supremei prietenii, rostind: «Ești un adevărat prieten. Și pe tine, exact ca pe noi, te-au alungat din țara ta. Primește, deci, chezășia prieteniei noastre și urmează-ne. Suntem puternici!». În timp ce fumam pipa, noul meu prieten îmi propuse ca una din fetele sale să-mi fie soție”.
Oferirea fetelor drept soții era pentru indieni suprema formă de respect. Această situație se regăsește și în carte, – sora lui Winnetou și fiică a Marelui Șef al apașilor, urma să se căsătorească cu Old Shatterhand. Ea este ucisă însă în timpul călătoriei pe care o făcea spre „orașele albilor”, unde dorea să ajungă tocmai pentru a le învăța obiceiurile și pentru a-i putea deveni soție lui Old Shatterhand.
Pușca lui Old Shatterhand e în Ungaria
Cea mai concretă dovadă este, de departe, vestita pușcă cu 25 de focuri a eroului Old Shatterhand. Aceasta este descrisă în „Winnetou”, într-o discuție dintre armurierul Henry și Old Shatterhand: „Din dulap a scos o bucată de fier în multe unghiuri (…) «Nu cumva este și asta o componentă a unei puști, mister Henry?» «Da, îmi răspunse, (…) Va fi o carabină, o carabină cu repetiție. Douăzeci și cinci de focuri!»”.
Vestita carabină nu este o fantezie. În 1997, un muzeograf din localitatea maghiară Gyor, unde s-a născut John Xantus, a primit vizita a doi tineri. Aceștia au găsit, în timp ce săpau un șanț, o armă foarte curioasă: era învelită într-o cârpă îmbibată în ulei și avea pe ambele părți plăcuțe de argint pe care scria Xantus Janos. În urma studiilor făcute de specialiști s-a ajuns la concluzia că este vorba de prototipul fără serie al vestitei carabine Henry (prima armă cu repetiție), cu care puteai trage 25 de focuri fără să o reîncarci. Pușca se află și azi la muzeul „John Xantus” din Gyor.
Urmașii lui Old Shatterhand
Gabriel și Aron Xantus sunt urmași ai lui John Xantus, care locuiesc acum la Cluj. „Familia s-a stabilit și trăiește în Cluj de patru generații. Bunicul meu, Janos Xantus (fiul lui John Xantus – n.r.), profesor de geografie, geolog și explorator, locuia lângă Arad când i s-a propus un post în Cluj. Acesta a explorat în special vulcanii din Islanda”, povestește Gabriel.
Acestuia i-a urmat tatăl lui Gabriel, pe care îl chema tot Janos și care a fost profesor de geografie si naturalist. Pe linie directă vine Gabriel Xantus, profesor și multi-premiat realizator de documentare din Televiziunea Română, fiind coautor la nu mai puțin de 400 de filme. Pe urmele lui a pășit și fiul său, Aron Xantus, care conduce propria casă de filme.
Filmul despre Xantus
Gabriel și Aron Xantus au efectuat propria investigație referitoare la similitudinile dintre Old Shatterhand și strămoșul lor. Ei au finalizat în 2006 un documentar care reconstituie călătoriile înaintașului lor, John Xantus. Astfel, cei doi au fost în Munții Stâncoși, în fostele preerii indiene, în California și în Mexic. Drumul a continuat în țările din Europa, India, Insulele Java, Komodo, Flores, Borneo și Australia. Traseul a fost reconstituit pe baza scrisorilor pe care John Xantus le trimitea familiei, când explora ținuturi necunoscute. „Am avut la dispoziție vreo 30 de scrisori mari, cam de dimensiunile unui capitol de carte”, a spus Gabriel Xantus.
După ce au citit scrisorile despre indieni, după ce au luat la picior ținuturile care pe vremea lui John Xantus erau puncte albe pe hărți, după ce au discutat cu directorul Muzeului „Karl May” din Dresda, după ce au pus mâna pe pușca cu 25 de focuri pe care scrie John Xantus, Gabriel și Aron au ajuns la aceeași concluzie: scriitorul german s-a inspirat din scrierile strămoșului lor pentru a-și crea personajele, în general, și pe Old Shatterhand, în special.