Autor: Tracy Chevalier
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor
Vreau banii inapoi!
Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă
Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)
Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea
TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)
Editura: Polirom
Anul apariției: 2016
Traducere: Veronica D. Niculescu
De când mă ştiu, am o problemă cu merele. Şi nici măcar nu pot să spun că nu-mi plac… nu de alta, dar le-aş face un compliment pentru că le-aş băga în seamă cât de cât. Nu, pur şi simplu, pe mine aceste fructe nu mă interesează. Gustul lor nu-mi spune nimic şi zău dacă înţeleg de ce se tăvăleşte lumea să le mănânce (căci expresia aceea “un măr pe zi ţine doctorul la distanţă” mie mi se pare uşor SF, asta ca să fiu blândă). Cât despre soiurile de mere… La fel de bine îmi poţi pune întrebări din fizica cuantică! Vei obţine de la mine fix aceeaşi privire… goală.
Şi atunci cum e posibil să mă încânte o carte în care se vorbeşte despre ‘enshpe mii de soiuri de măr, fiecare descris în detaliu, despre fiecare regulă şi subregulă care trebuie respectate cu sfinţenie atunci când vine vorba de cultivarea lor? Păi, uite că e posibil, iar meritul îi revine în totalitate lui Tracy Chevalier, povestitoarea aceasta de-a dreptul… stelară! N-aş fi crezut în veci că botanica poate fi atât de palpitantă!!!
Romanul “La marginea livezii” prezintă istoria familiei Goodenough pentru care viaţa numai îndeajuns de bună/good enough nu este, aşa că, pe la 1830, pleacă din Connecticut-ul natal în căutarea norocului. Pe care, din motive care-mi scapă, crede că-l va găsi într-un ţinut de coşmar, întunecat şi mlăştinos, unde nu creşte nimic. Iar în fraza anterioară cuvântul cheie este “creşte”, căci colţul de rai la care visează James, capul clanului, conţine musai o livadă cu nişte soiuri de mere de care n-am auzit în viaţa mea şi probabil că nici nu voi mai auzi.
De aici şi nedumerirea mea, căci în loc de un paradis fructifer, James eşuează cu nevastă, copii, căţel şi purcel (aaaa… purcelul acela s-a aşezat cu de la sine putere în coada şirului, parcă nu-mi amintesc să fi fost vorba de aşa ceva)… revenim… deci James eşuează de-a dreptul în iad. Pământul din Ohio pare să-i urască pe noii veniţi, aşa că, atunci când nu se ceartă cu Sadie, soţia dezamăgită care îşi găseşte refugiul în alcool, James duce un adevărat război personal cu ţinutul duşmănos, în încercarea de a planta o livadă. Iar în această luptă plină de disperare, bărbatul are ca ajutoare doar proprii copii. Al căror număr nu creşte, aşa cum eşti poate obişnuit(ă) de prin alte romane idilico-pastorale, ci… scade. De la an la an. De parcă pe măsură ce James reuşeşte să îmblânzească pământul, acesta se răzbună luându-i rând pe rând copiii.
Unul singur reuşeşte să scape… şi de moarte, dar şi de viaţa cumplită din Ohio. Robert îşi va lua lumea în cap, decis să nu mai aibă vreodată de-a face cu natura, ca să sfârşească, după ce încearcă tot felul de meserii de-a lungul şi de-a latul Americii, ca ajutor al unui bărbat care… culege plante pe care le trimite în Anglia! Şi aceasta nu doar pentru că Tracy Chevalier crede că trecutul te ajunge întotdeauna din urmă, dupa cum s-au convins toţi cei care i-au citit cărţile. Dar într-un roman ca „La marginea livezii” în care natura este ea însăşi personaj principal, a crede că poţi s-o eviţi se dovedeşte o aroganţă pentru care Robert nu scapă nepedepsit.
Starea de tensiune prezentă încă din primele rânduri ale cărţii creşte de la un capitol la altul, iar pendularea înainte-înapoi pe axa timpului şi schimbarea vocilor narative (când “vorbeşte” James, când o asculţi pe Sadie) îţi furnizează tot mai multe indicii despre ACEL lucru teribil care s-a întâmplat… chiar la marginea livezii. Iar atunci când cutremurătoarea tragedie ţi se revelează cu subiect şi predicat… pfff, s-a încrâncenat pielea pe mine. Lasă că detaliile scenei sunt oribile şi se întind pe câteva pagini, de tot ce-mi doream era să se termine naibii odată! Însă abia în acel moment (dezvăluit spre finalul cărţii) am realizat cât de mult m-am ataşat de aceste personaje cu care la prima vedere nu aş fi putut lega nici măcar un fir de legătură.
Bine, nicio legătură nu pare să existe nici între James şi Sadie, căci rar mi-a fost dat să întâlnesc în cărţile pe care le-am ţinut în mâini un cuplu mai nepotrivit. Ambiţia uriaşă a lui James de a obţine mărul perfect din altoiri considerate imposibile de specialişti devine o adevărată obsesie. Şi nu este egalată decât de… lipsa oricărei ambiţii care o caracterizează pe Sadie. La fel de diferit reacţionează cei doi când încep să-şi piardă copiii pe capete. În timp ce James se apucă să sape în avans morminte ca să profite că pământul nu înghetase încă total (cutremurătoare scenă!), Sadie merge pe principiul „ia mai toarnă un păhărel…”. Într-un singur punct, cei doi soţi, a căror principală sursă de amuzament este să se dispreţuiască şi să se chinuiască reciproc, par traşi la indigo: ca părinţi sunt… dezastru! Mama şi-a direcţionat toată iubirea şi duioşia către sticla de rachiu (de mere, desigur), prin urmare pentru copii nu i-au rămas disponibile decât puţină ură şi multă cruzime. Tatăl e atât de introvertit, încât deşi chiar îşi iubeşte pruncii, e incapabil să arate un gest de tandreţe faţă de ei. Aşa că preferă să mângâie… pomii din livadă.
Imaginaţia lui Tracy Chevalier este completată şi de jocuri lingvistice pentru care scriitoarea are un talent uriaş. Căci capitolele povestite de Sadie sunt pline de greşeli de ortografie şi de exprimare, după cum scrie şi vorbeşte femeia care s-a intersectat cu şcoala rar… spre deloc. Recunosc că am avut iniţial un moment de stupoare (… iar am nimerit, frate, o carte cu probleme de traducere?!!!…), pe care l-am depăşit însă rapid cu un zâmbet de satisfacţie când am înţeles cât de deşteaptă este găselniţa lui Chevalier. Robert pare să primească rolul de a compensa lipsa de educaţie a mamei sale, căci scrisorile pe care le trimite acasă, la ce a mai rămas din familia lui distrusă după fuga sa dramatică, îi arată şi evoluţia intelectuală: de la a scrie „mi-au” ca pisica ajunge la comparaţii si profunzimi literare nebănuite.
În plus, când dai ultima filă a cărţii (cu un oftat amar…) înţelegi şi de ce Tracy Chevalier e considerată de specialişti o maestră a romanului de atmosferă. Atent(ă) cum eşti la aventurile familiei Goodenough, la detaliile mărunte care formează viaţa lor de zi cu zi, te familiarizezi, de fapt, cu istoria brutală şi obiceiurilor pionerilor americani din Vestul Sălbatic, despre care eu nu ştiam mai nimic, cunoştinţele mele limitându-se la indieni, Winnetou, din astea… Iar această lecţie de istorie, în anumite capitole de-a dreptul violentă, îţi este servită de Tracy Chevalier aproape pe nesimţite, căci munca ei de documentare (U-LU-I-TOA-RE!) i-a permis să şteargă graniţa dintre adevăr şi ficţiune.
Vestea proastă este că totuşi “La marginea livezii” nu ia de la mine maximum de steluţe – îmi pare rău, dar tot “Fata cu cercel de perlă” rămâne marea mea dragoste.
Vestea bună este că nu trebuie să-mi construiesc o nouă scară!
CE-AM SCRIS CÂND AM ÎNCEPUT S-O CITESC:
Sunt o mare admiratoare a lui Tracy Chevalier! MARE!!!
Totul a început cu “Fata cu cercel de perlă”. Ţin minte şi acum reacţia pe care am avut-o când am dat ultima pagină a cărţii care aşază cu o graţie fantastică o istorie în spatele unuia dintre cele mai misterioase tablouri: “Ceeeeee?!!! Ce-a fost asta?!!!!!” (bine, între noi fie vorba, replica aceasta mi se pare varianta un pic, doar un pic!, mai elevată a lui “Băi, eşti prost?!!!” din Las Fierbinţi, deci recunosc că nu sunt deloc mândră de ea). În fine…
Ulterior cred că am citit tot sau aproape tot ce s-a tradus la noi din opera lui Chevalier (s-ar putea să-mi fi scăpat un roman, dacă stau bine şi mă gândesc). Iar între două titluri “noi” mă întorceam la vechea “Fată…”. Am citit-o, răscitit-o, paracitit-o până… NU m-am plictisit. Şi nu este doar cartea mea preferată din tot ce-a semnat Chevalier. ESTE ÎN TOPUL MEU PERSONAL DIN TOATE TIMPURILE, acesta fiind şi motivul pentru care s-a instalat cu eleganţă pe una dintre contratreptele de pe scara mea.
Dacă “La marginea livezii” se va dovedi şi mai bună, am încurcat-o! Că alte scări eu nu mai deţin în proprietate personală!
Cartea “La marginea livezii” poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI
Cartea “Fata cu cercel de perlă” poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI
Alege varianta potrivită pentru tine!
