Că Winnetou a fost una dintre cărțile copilăriei mele nici nu cred că mai e nevoie să-ți spun. Atât de încântată eram de cele cinci volume ale romanului despre Vestul Sălbatic scris de germanul Karl May încât le-am citit până le-am scorojit. Mai mult, păstrez și azi cu sfințenie acea ediție și umblu cu ea cu cea mai mare grijă pentru că mi-e teamă că într-o zi, pur și simplu, mi se va sfărâma în mâini.
