Toate culorile întunericului (All the colours of the dark) este cel mai nou roman semnat Chris Whitaker și apărut la editura Trei.
Era imposibil ca o carte cu un titlu atât de misterios și de melodios să nu-mi atragă atenția atunci când i-am zărit superba copertă pe lista de bestsellere publicată de New York Times. Nu am citit nimic scris de Chris Whitaker, nici nu știu cine este, de unde vine și unde merge, dar sinopsisul romanului Toate culorile întunericului m-a făcut foarte curios, prin urmare am cercetat puțin internetul…
Așa am aflat că în această carte găsesc un mister ce implică persoane dispărute, un criminal în serie și o poveste de dragoste! Verdict: Sunt super interesat de ea!!!
Până o voi avea în biblioteca personală, anaarecarti.ro publică azi un fragment în premieră și în exclusivitate.
Cum prezintă editura Trei Toate culorile întunericului
BESTSELLER THE NEW YORK TIMES
„Cartea asta lovește ca un baros. TREBUIE s-o citiți!” – GILLIAN FLYNN, scriitoare
Cea mai bună carte a anului 2024 în topurile Washington Post, Boston Globe, Kirkus Reviews
Un băiat dispărut • Un criminal în serie • O poveste de iubire
În 1975, America e în schimbare. Războiul din Vietnam se încheie. Muhammad Ali se luptă cu Joe Frazier. Iar în orășelul Monta Clare, Missouri, fetele dispar. Când fiica unei familii bogate este vizată, apare cel mai puțin probabil erou – Patch, un adolescent care o salvează pe fată, dar lasă multă durere în urma lui. Patch și cei care îl iubesc descoperă curând că linia dintre triumf și tragedie nu a fost niciodată mai fină. Vor ajunge la adevăruri care ar putea însemna să se piardă unii pe alții.
Profund emoționant și puternic, am savurat fiecare cuvânt. Nu am cuvinte să recomand îndeajuns acest roman. – B.A. PARIS, scriitoare
N-am mai citit ceva asemănător, e grandios! Romanul acesta te bântuie multă vreme după ultima pagină.- LUCY FOLEY, scriitoare
Am întors paginile frenetic și m-a făcut să plâng la sfârșit. Bravo! – KRISTIN HANNAH, scriitoare
Romanul lui Whitaker transcende genurile și capătă o anvergură epică, profund emoționantă! – ALEX MICHAELIDES, scriitor
Combină suspansul tensionat cu o explorare puternică a devotamentului, obsesiei și iubirii. – PEOPLE – BEST NEW BOOKS
Toate culorile întunericului – fragment
Traducere: Alexandra Fusoi
172
Trecuse un an liniștit din ziua când îi spusese adio lui Grace.
Un an în cursul căruia și-a dus fiica la școală și a observat schimbarea anotimpurilor după hainele pe care le purta ea. În ianuarie au stat în Casa Nebună împreună cu Saint și bunica ei și s-au uitat cum San Francisco 49ers i-au bătut măr pe Los Angeles Chargers pe stadionul Joe Robbie. În seara aceea, Charlotte a găsit o minge de fotbal american în pod, s-a dus în curtea înghețată și a exersat până a reușit să arunce pase lungi, interceptând una de la Patch în zona cireșului, cu degetele atât de roșii, încât a trebuit s-o ducă în casă să se dezghețe.
— Cred că s-ar putea să vreau să mă fac jucător de fotbal, a zis ea la cină, când mâncau ravioli pane.
— Rămâi stearpă de la sporturile de contact, a avertizat-o Norma.
— Ce înseamnă stearpă?
— Nu mai poți să ai copii.
Charlotte a ridicat din umeri.
— Poate că nici n-o să vreau copii. Poate sunt lesbiană, ca tine.
Norma a oftat.
Mergeau cu mașina la Alamo Theatre la film în ultima vineri din fiecare lună și mâncau împreună floricele, în timp ce Charlotte tremura de teamă când Freddy Krueger sfârteca totul în New Nightmare.
— Ești sigur că e potrivit? a întrebat el.
— Da, a răspuns ea cu fața ascunsă în palme.
Primăvara, s-au strâns unul în altul și au urmărit cum o bombă sfâșia inima Oklahomei; Charlotte n-a putut să doarmă în noaptea aceea, cu gândul la familii, la cei 19 copii. El a stat pe scaun la ușa ei până la răsărit. La ora 9 s-au alăturat unui grup la St Raphael, și-au plecat capetele și au aprins lumânări.
Charlotte a citit despre o mamă care-și pierduse fiica în dărâmături. Timp de șapte ore, femeia s-a temut că a murit, dar fata a fost scoasă în cele din urmă din moloz, cu fața acoperită de praf; reîntâlnirea lor a fost surprinsă de o singură cameră care avea să devină ochiul întregii lumi, pentru că imaginea a fost preluată de toate ziarele, nu ca simbol a ceea ce s-a pierdut, ci ca un simbol al făgăduinței și speranței și în cele mai improbabile situații.
A doua zi, Charlotte l-a întrebat pe Patch despre fetele dispărute.
173
Timp de o lună, fata a prins fotografii de un panou și a colaționat nume și locuri, puțin contaminată de nebunia tatălui, deși ea era mult mai ordonată și mai bine echipată.
În iulie, în timpul unui val de căldură care a topit orășelul Monta Clare, Patch și-a luat pensula pentru prima dată după mai bine de zece ani. De data asta avea un program regulat și se asigura că are timp pentru fiica lui și că ea exersează la pianul mic care ocupa cea mai mare parte a studioului. Abia când se culca ea începea să facă schițe și doar înainte să se trezească picta în lumina dimineții.
Sammy a văzut petele de vopsea de pe blugii lui Patch și pe cele uscate de sub unghii. N-a întrebat, n-a zâmbit, doar a răsuflat ușurat, de parcă ar fi găsit ceva ce păruse pierdut.
Trei fete în următoarele șase luni. Patch a vorbit la telefon cu părinții lor noaptea târziu, a aflat câte ceva despre viața lor, despre trăsăturile și despre speranțele lor. N-avea de unde să știe cum afectau informațiile despre trecutul lor instantaneul pe care-l aducea la viață, dar știa că dacă le cunoaște astfel, le găsește mai ușor culoarea. Când se apropia o altă iarnă, au văzut Toy Story la Alamo, iar Charlotte a declarat că e un film aiurit pentru copii, apoi și-a șters lacrimile când Buzz și-a descoperit adevărata identitate. Patch a observat că fetele începuseră să se îmbrace ca mama lui, cu blugi evazați, și să poarte părul lung și drept.
— S-au întors anii 1970, a remarcat Charlotte.
— Deci sunt și eu în sfârșit din nou la modă?
— Nu.
În fața focului liniștit, Charlotte se întindea pe burtă pe covorul gros și răspundea la scrisori vechi de mai bine de zece ani, în timp ce Patch alinia fetele dispărute, fiecare pe șevaletul ei, înainte să-l sune pe Sammy.
— Am ceva pentru tine, a zis el.
— În sfârșit! a răspuns Sammy.
174
— Asta e o schimbare, a comentat Saint, în timp ce Patch îi punea în farfurie tocană de pui și iepure.
— Charlotte a făcut-o.
— Sub amenințare, a declarat Charlotte.
Saint a luat o îmbucătură și a plescăit.
— Se simte amenințarea.
Charlotte și-a dat ochii peste cap și s-a dus la subsol.
— Țin minte gestul de la maică-sa, a zis Saint, iar Patch a zâmbit. Cum te uiți la Charlotte…
— Ce-i?
Patch a sorbit din vin.
— Ești…
Saint a aruncat cu o bucățică de pâine în el.
— Ia și mănâncă. Pari cam slab.
După aceea l-a lăsat pe el să strângă masa și a coborât la subsol, unde Charlotte lucra la panoul ei concentrată, cu nasul încrețit și desculță.
Saint s-a minunat de nivelul de detaliu, de scara hărții și de numărul de nume și date scrise pe ea.
— Ce înseamnă culorile?
— Fetele albastre au fost sigur răpite. Cele verzi au fugit de-acasă. Cele portocalii au dispărut fără nicio urmă.
Din Texas până în Dakota, din Oregon în Virginia.
— Și cele roșii?
Charlotte nu și-a mutat privirea de la hartă.
— Alea sunt fetele moarte.
A venit și Patch, i-a întins lui Saint un pahar cu vin și s-a așezat pe canapeaua joasă.
Multă vreme, Saint s-a uitat la hartă și i s-a părut prea mult, i s-a părut că se adună prea multe, prea repede.
A recunoscut unele dintre nume.
S-a apropiat și a scris-o și pe Crystal Wright cu roșu.
Charlotte a privit-o în liniște, plină de respect.
— Le știu pe dinafară, a zis ea și nu era laudă, era doar o afirmație care i-a lăsat pe toți trei întristați.
— Angela Rossi, a spus Saint ca pentru sine uitându-se în continuare.
Charlotte a arătat pe hartă.
— Summer Reynolds.
Charlotte a găsit-o și pe ea.
— Ai scris Colorado’s Kingdom, a remarcat Saint, mijind ochii la mâzgălelile fetei.
— Numele vechi pentru Breckenridge. Îmi place mai tare.
Atunci, după două pahare cu vin, două porții de tocană și o bucată respectabilă de prăjitură cu cacao, Saint a găsit o corespondență.
Le-a spus noapte bună și, în timp ce se îndrepta în grabă spre mașină, inima îi bătea nebunește.
175
Saint a ascultat acasă înregistrările interogatoriilor. Casete pe care nu le mai ascultase de peste zece ani.
A stat acolo toată noaptea, cu obloanele deschise către luna în descreștere, zgomotele orașului și motoarele liniștitoare ale mașinilor.
Avea harta ei prinsă pe perete.
Din casetofon se auzea vocea lui Patch la 14 ani, povestind cuvânt cu cuvânt tot ce spusese Grace.
Mi-a povestit despre cerul de la Baldy Point, cum se revarsă peste baraj lacul AltusLugert și pornește ca un torent pe North Fork Red River.
Saint a pus un semn la parcul natural Quartz Mountains și mormântul de la Sky Jones.
Goana după aur. Din California, la vara din Colorado’s Kingdom. Bineînțeles, nu e doar metal prețios îngropat în țara nimănui, dar ai prins ideea.
A pus un semn în Breckenridge. Summer Reynolds.
S-a plimbat prin cameră amețită, respirând adânc și încercând să stăpânească revărsarea de adrenalină.
— De cât timp sunt aici? a întrebat el.
— Zece somnuri.
— Trebuie să fie mai mult decât…
— Ești cu capul în…
— Nori, a zis Patch.
— Vârful norilor, cu îngerul. Poate că o vezi pe Misty Moon de-acolo?
A pus un semn la Tensleep Creek. Care se alimentează din Cloud Peak. Angela Rossi.
Și-a reluat plimbarea. Au trecut încă două ore.
— Pictează-mă, a spus ea.
— Trebuie să te văd.
— Stau pe un țărm de miazănoapte, care e roz sub tălpile mele, pentru că vânturile din nord-est dezgolesc riolitul atât de frumos, că abia suport să-l văd. Poate că o să mă conserve. La 70 de kilometri în jos, cu cristalele. Mumificată în roz. Sper să-mi păstrez înfățișarea naibii.
Saint a marcat kilometrul 70 de la drumul panoramic de pe North Shore. Lângă plaja roz. Crystal Wright.
S-a rezemat, având senzația că toată camera se învârtea, și era încă amețită când a luat telefonul și a format numărul lui Himes.
— Grace.
— Ce-i cu ea?
— Ne dădea indicii către celelalte fete.
Himes a primit vestea cu un calm înnebunitor.
— Câte?
— Patru. Până acum. Dar mai am vreo două ore de înregistrare.
— Altceva?
Saint a reluat înregistrarea. Cu sonor.
Poate că într-o bună zi o să fiu prima care-l vede după Înviere.
— Maria Magdalena, prima care l-a văzut pe Iisus după Înviere, a intervenit Himes.
Și dacă sunt aleasă, o să mă trimită după trei persoane.
— Sfânta Treime, a comentat el.
Și o să mă golească de sânge. O să-l vadă cum curge peste piatra neagră ca și cum n-aș fi existat niciodată.
— Ce înseamnă asta?
— Ceva, a răspuns Saint. Totul înseamnă ceva.
