Îți povesteam zilele trecute că din dorința de a sărbători un Halloween… mai neaoș, m-am cocoțat pe scărița din bibliotecă pentru a ajunge la rafturile cu literatură autohtonă în căutarea romanului “Strigoiul” de Ion Agârbiceanu. Nu l-am găsit, dar nici n-am coborât de acolo cu mâna goală. Pentru că, tot răscolind printre cărți, dând la o parte unele din față și scoțând altele din spate, ochii mi-au căzut pe “Domnișoara Christina” a lui Mircea Eliade.
Etichetă: Mircea Eliade
Ioan Petru Culianu, savantul discipol al lui Mircea Eliade. Trei supoziții despre asasinarea sa la Chicago
Ioan Petru Culianu, istoric al religiilor, scriitor şi eseist, s-a născut pe 5 ianuarie 1950 într-o cunoscută familie de intelectuali ieşeni. A fost discipol şi protejat al marelui Mircea Eliade şi a dus renumele familiei sale până la Chicago, acolo unde a fost profesor de istoria religiilor la Divinity School.
De ce nu mai scriu nicio recenzie la „Maitreyi”, după ce am citit ce a spus Mihail Sebastian despre romanul lui Mircea Eliade
Nu cred că exagerez spunând că, din punct de vedere literar, adolescenţa mi-am trăit-o sub semnul lui Mircea Eliade.
Cum a decurs reîntâlnirea, după aproape o jumătate de secol, dintre Mircea Eliade şi Maitreyi Devi: „Nici nu s-a uitat la mine“
42 de ani au trecut până când Mircea Eliade şi Maitreyi Devi, unul dintre cele mai exotice cupluri din literatura universală, s-au reîntâlnit în viaţa reală.
Pe strada Mântuleasa: o zi prin Bucureştiul magic al lui Mircea Eliade. Ce s-a ales de “casa cu mansardă” în care a trăit scriitorul
O oră ne-am învârtit în zona străzii Mântuleasa căutând celebra plăcuţă pe care scrie: “Aici a fost casa cu mansardă unde a creat operele de tinereţe Mircea Eliade”! O oră!!!
Mircea Eliade a descris în romanul “India” coşmarul pe care l-a trăit în Himalaya: „Lipitori pe mâini, pe trup, pe faţă”
Pasionat de filosofia şi limba sanscrite, Mircea Eliade nu s-a mulţumit cu studierea unor tomuri pline de praf în biblioteci tăcute. În perioada 1929-1931, studentul şi-a dorit să cunoască India în profunzime, prin urmare a efectuat o călătorie atât de riscantă încât nu de puţine ori a fost la un pas să-şi piardă viaţa.
Apariţie editorială. “Mircea Eliade. Întâlnirea cu sacrul”, de Cristian Bădiliţă şi Paul Barbăneagră + FRAGMENT
„Mircea Eliade. Întâlnirea cu sacrul” de Cristian Bădiliţă şi Paul Barbăneagră, publicat de Editura Vremea, reia o bună parte din materia celor două volume pe care Bădiliţă le-a îngrijit în anii 1996 şi 1997: „Întâlnirea cu sacrul. Interviuri cu şi despre Mircea Eliade” (Editura Axa, Botoşani, ulterior republicat la Editura Echinox, Cluj) şi, respectiv „Eliadiana” (Editura Polirom, Iaşi).
Sorana Ţopa, femeia din cauză căreia Mircea Eliade şi Emil Cioran au devenit rivali
Sorana Ţopa, o frumoasă actriţă blondă din lumea mondenă a Bucureştiului interbelic, a fost mărul discordiei dintre Mircea Eliade şi Emil Cioran.