“Strigoiul” de Ion Agârbiceanu
Strigoiul

“Strigoiul” de Ion Agârbiceanu

Apropierea zilei (dar, mai ales, a nopții 🙂 ) de Halloween a dat naștere în online unui curent care recunosc că m-a surprins: toată lumea pare să se fi decis să citească în această toamnă “Strigoiul”. Adică romanul lui Ion Agârbiceanu, un scriitor menționat în manualele de literatură română mai degrabă pentru realismul sfâșietor din “Fefeleaga” decât pentru încercările lui în literatura fantastică.

Preferința cititorilor pentru autorul român nu numai că m-a făcut să ridic din sprâncene, dar m-a și bucurat. Și nu neapărat din motive patriotice! Ci pentru că, după cum știu prietenii mai vechi ai blogului nostru, pe mine vampirii și zombii occidentali mă sperie (și, uneori, în cazurile mai grafice, mă îngrețoșează), în timp ce pentru strigoii noștri, neaoși, am o vagă simpatie și multă înțelegere.

E adevărat că, din ce-mi amintesc eu, Strigoiul lui Agârbiceanu e mai puțin despre apariții fantomatice, venite din Lumea de Dincolo ca să ne sperie în Lumea de Aici. Ci mai degrabă despre credințe populare străvechi, superstiții și datini folclorice, respectate cu sfințenie, și, mai ales, despre un blestem părintesc rostit cu limbă de moarte care dă peste cap destinele urmașilor. Ceea ce nu-l face mai puțin înspăimântător.

Ce-ar fi dacă aș reciti și eu romanul lui Ion Agârbiceanu?

Prin urmare, ce-ar fi dacă aș reciti și eu romanul lui Ion Agârbiceanu?! Entuziasmată de acest Halloween românesc, ma cocoț pe scărița din biblioteca mea și încep să cotrobăi după el în rafturile cu literatură autohtonă… doar ca să descopăr că “Strigoiul” chiar își merită renumele. Pentru că, deși știu precis că l-am deținut (îmi amintesc și coperta!), parcă a intrat în pământ. (… ceea ce, mă rog, având în vedere contextul, n-ar fi chiar atât de neobișnuit 👻… )

Dar pentru că nu am de gând să-l las să mă bântuie, mă apuc să-l caut prin librăriile online. Stupoare! Peste tot, stoc epuizat! Măi să fie!

Salvarea mea a venit de la editura Vremea, care m-a anunțat că tocmai a scos romanul într-un nou tiraj. Nu sunt multe exemplare, dar orișicât! Așa că, dacă îți face cu ochiul ideea unei astfel de lecturi, părerea mea e să vizitezi site-ul editurii. De urgență!

În ceea ce mă privește, eu mă declar fericită: Strigoiul meu a ajuns la mine chiar înainte de Halloween! Aspect care… m-a bucurat foarte tare 😄!

Ce spunea Ion Agârbiceanu despre Strigoiul

„Aș fi foarte mulțumit ca, la vârsta de 80 de ani, să văd tipărit cel puțin romanul Strigoiul, care încheia subiectele mele de la țară și care putea fi și de actualitate, dovedind izvorul multor tragedii sătești în setea de pământ a țăranilor, în simțul proprietății individuale. Eroul romanului își câștigă numele de „strigoiul”, chiar prin această lăcomie de pământ, de avere particulară. Romanul mai includea unele obiceiuri tradiționale, de cari eram conștiu că vor dispare cu timpul – după cum unele au dispărut și până acum. Voiam să rămână pentru cerce[tă]torii de mai târziu un sat din Ardeal, așa cum a putut evolua în 4 5 decenii după Revoluția din 1848.”

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Centrul de preferințe pentru confidențialitate


  • Warning: reset() expects parameter 1 to be array, string given in /home/anaarecarti/public_html/wp-content/plugins/gdpr/templates/privacy-preferences-modal.php on line 33

    Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /home/anaarecarti/public_html/wp-content/plugins/gdpr/templates/privacy-preferences-modal.php on line 95

    error: Continut protejat Anaarecarti.ro!