Într-un colț liniștit al Palatului Regal din București (astăzi Muzeul Național de Artă), pe la 1890, regina Elisabeta a României se lăsa imortalizată într-un moment de grație: citind o carte la biroul său de lucru.
La prima vedere, ceva mai firesc nici că poate exista: prima regină a României (29 decembrie 1843 – 2 martie 1916) a fost o pătimașă susținătoare a culturii române. Ea însăși o scriitoare plină de talent, și-a semnat creațiile literare cu pseudonimul Carmen Sylva. Pasionată de pictură, și-a ilustrat uneori singură volumele. A lăsat miniaturi, portrete în cărbune şi o superbă Evanghelie cu ilustraţii făcute de ea, pe pergament. Marii artiști ai epocii se refugiau nu doar în saloanele ei, ci și sub înalta sa protecție. A devenit membră de onoare a Academiei Române și a fost premiată de Academia Franceză.
Dar oricât de natural ni s-ar părea nouă astăzi instantaneul cu suverana ținând un volum în mână, nu trebuie să uităm că, la acea vreme, prezentarea în fotografii a unor scene din intimitate, cu atât mai mult din intimitatea regală, era ceva cu totul revoluționar. Aspect care, iată!, nu a impresionat-o pe Regina Elisabeta. Ea a decis să se înfățișeze poporului său exact așa cum își ducea viața în saloanele private. Înconjurată de cărți, partituri și opere de artă. Citind și scriind. Practic, în urmă cu peste 130 de ani, această regină vizionară alegea să promoveze cultura într-un mod nemaivăzut până atunci la acel nivel: prin imagine și exemplul personal.
De aceea, azi, în plină epocă a influencerilor de carte, eu aleg să-mi întorc privirea spre trecut și să fac o reverență în fața acestei regine care, fără să știe, ne-a arătat tuturor cum se face.
Fotografiile cu Regina Elisabeta pe care le găsești la Artmark
Specialiștii Artmark au trecut în revistă pentru anaarecarti.ro cele mai interesante imagini în care apare Regina Elisabeta și pe care le poți găsi în Magazinul Dependent de Artă.
Cea de la care a plecat articolul nostru de azi este disponibilă la vânzare la prețul de 900 de Euro. Atmosfera surprinsă poartă parfumul inconfundabil al Belle Époque-ului românesc. Regina Elisabeta citește la un birou elegant, „de doamnă”, probabil din lemn sculptat, specific mobilierului de la sfârșitul secolului XIX – o piesă care exprimă atât funcționalitate, cât și rafinament. Perfect conștientă de impactul pe care îl avea prezentarea unei suverane într-o ipostază atat de intimă în epoca victoriană târzie, suverana demonstrează astfel că pentru ea cultura nu era o datorie oficială. Ci un adevărat stil de viață.
Ca un adevărat spectacol de viață este și o altă fotografie de epocă ce o surprinde în cabinetul său de lucru de la Palatul Regal. Printre operele de artă de care e înconjurată se remarcă un splendid tablou pictat de Nicolae Grigorescu, în partea dreaptă. În mâna stângă regina are paleta de desen în timp ce lucrează la decorarea unui manuscris care se vede deschis pe pupitru. Fotografia, care are prețul de 597 de Euro, a fost realizată tot pe la 1890 și tot de Franz Mandy.

Același artist a făcut o altă imagine memorabilă, în 1910, care o înfățișa în cabinetul de lucru, de data aceasta scriind. Fotografia, semnată olograf de regină, este disponibilă la vânzare cu 769 de Euro.

Pozele cu figurile regale, la mare căutare
Iubitorii de istorie au fost dintotdeauna foarte interesați de astfel de fotografii, fie că le admiră în cărți, în muzee sau, mai nou, le caută pe Internet. Unii dintre aceștia chiar le colecționează. Și nu este un fenomen specific zilelor noastre!
Conform specialiștilor Artmark, acest trend a apărut încă de la primele astfel de fotografii. Denumite „carte de visite” după formatul lor, se tipăreau în tiraje foarte mari, de la 5.000 la 50.000 de exemplare chiar, și erau disponibile spre vânzare. Se vindeau atât direct în studiourile fotografice unde erau realizate, cât și în librării. Practica aceasta era considerată o formă de consum cultural vizual ce traducea, în egală măsură, loialitatea simbolică față de monarhie.
Valoarea acestor fotografii, transformate în piese de colecție extrem de căutate, derivă nu doar din importanța lor istorică, ci și din elementele care le certifică autenticitatea și raritatea: ștampilele atelierelor regale sau chiar semnăturile olografe ale monarhilor.
Franz Mandy, unul dintre fotografii oficiali ai Casei Regale din România
În cazul fotografiilor cu membrii familiei regale, doar cei care dețineau titlul de „Furnizor al Casei Regale” aveau dreptul să realizeze și să vândă astfel de imagini. Așadar, orice poză cu suveranii României, precum cele realizate de Franz Mandy, putea fi asumată public și comercializată legal doar dacă provenea de la un asemenea atelier atestat. Distincția era greu de obținut, dar conferea negustorului o credibilitate excepțională și foarte râvnită de concurență. Așadar, și fotografia în care regina este surprinsă citind face parte dintr-o serie realizată de atelierul Franz Mandy din București, dintre care două se regăsesc în magazinul Dependent de Artă (by Artmark).
Recordul de vânzare de fotografii cu membri ai Casei Regale din România: 3.750 de euro

O altă fotografie cu Regina Elisabeta, de data aceasta în rol de organizatoare a unei serate muzicale în cabinetul de muzică de la Castelul Peleș. Imaginea din anii 1890 în care este alături de George Enescu, Grigoraș Dinicu și Zoe Bengescu, a fost vândută în primăvara lui 2024 la o licitație Artmark cu 600 de Euro.

La fel de interesantă este și o fotografie de colecție care o înfăţişează pe Regina Elisabeta alături de George Enescu şi de Grigoraş Dinicu, la o serată muzicală de la Palatul Regal (cca. 1898). A fost vândută cu 900 de Euro.

Fotografia cea mai scumpă cu un personaj regal este cea care o ilustrează pe Regina Maria în ziua Încoronării. A fost realizată în atelierul fotografic Guggenberger Mairovitz, în 1922. Exemplarul cu semnătura olografă a reginei, în ramă de argint, a fost adjudecat la o licitație Artmark, în octombrie 2022, cu 3.250 de Euro.
Plus o imagine cu Regina Maria citind ❤
Există și cu Regina Maria fotografii care o ilustrează citind. Una dintre cele mai cunoscute e cea din grădina castelului de la Balcic. Exemplarul a fost adjudecat într-o licitație Artmark, în mai 2023, cu 2.000 de Euro.

Recordul de vânzare pentru o serie de fotografii cu membri ai primei familii regale din România este de 3.750 de Euro și aparține unui album cu 47 de poze cu Regele Carol I și cu Regina Elisabeta. Imaginile au fost realizate de primii fotografi români, Carol Popp de Szathmary, Franz Duschek ori Herman Leon, în perioada 1866-1900.

Recordul de vânzare la categoria fotografie aparține, însă, unui exemplar la fel de vechi precum fotografia cu Regina Elisabeta, dar este cu Mihai Eminescu: ultima fotografie cunoscută a poetului, realizată după clișeul lui Jean Bielig, la Galați, în 1887. Această piesă extrem de rară, de colecție, a fost adjudecată într-o licitație a Casei A10 by Artmark în iulie 2022 cu 6.000 de Euro.
Galeriile Artmark prezintă frecvent astfel de fotografii cu monarhi în cadrul expozițiilor sale, fie că este vorba de expoziții dedicate licitațiilor cu obiecte de colecție ori istorice sau chiar artă decorativă, fie de expozițiile oferite de încăperile magazinului „Dependent de Artă” din același sediu – Palatul Cesianu-Racoviță (str. C.A. Rosetti nr. 5). Intrarea este mereu liberă (zilnic, de luni până duminică).
Elisabeta, regina care l-a tradus pe Vasile Alecsandri
Născută la 29 decembrie 1843, la Neuwied, în Germania, într-o familie princiară, Elisabeta de Wied a fost educată într-un spirit profund umanist, învățând limbi străine, muzică, filosofie și literatură. A devenit Regina României în 1881, odată cu încoronarea soțului său, Carol I, și și-a asumat de la început un rol activ în viața culturală a țării.
Sub pseudonimul literar Carmen Sylva, a publicat peste patruzeci de volume de poezie, proză, aforisme și memorii, în limbile germană, franceză, engleză, spaniolă și română. Prin scrierile sale, tipărite de edituri renumite din Europa, Regina Elisabeta a făcut cu adevărat propagandă culturii române. A și tradus în limba germană multe dintre poeziile scrise de Vasile Alecsandri. Apreciată sincer pentru talentul ei literar, nu doar pentru statutul regal, ea a promovat tradițiile și valorile românești în cercurile culturale internaționale.
A participat, de asemenea, la promovarea culturii naționale, susținând activ intelectuali români, fie ei scriitori sau artiști, precum George Enescu, Vasile Alecsandri și Nicolae Grigorescu, creând în jurul Curții Regale un adevărat cerc literar și artistic. Bursele oferite de Regina Elisabeta pentru susținerea talentului erau foarte râvnite.
A murit în anul 1916, lăsând în urmă imaginea unei regine cultivate, vizionare și profund atașate de valorile artei și educației.
Primii monarhi care s-au lăsat pozati în viața privată
După mai bine de jumătate de secol de la apariția fotografiei (1839) și a realizării primelor fotografii cu un monarh (se consideră că Regele Ludovic-Filip al Franței ar fi fost primul fotografiat, oficial, la 1840, chiar dacă imaginea nu s-a păstrat), Regina Elisabeta a României dorește să fie în pas cu moda. Ea urmează modelul instaurat prin anii 1850 de Casa Regală a Marii Britanii. Regina Victoria și Prințul Albert au fost pionierii folosirii fotografiei pentru a arăta scene din viața privată.
Pentru ca un astfel de gest putea avea un rol vital în umanizarea monarhiei, exemplul a fost repede urmat și de alte case regale – Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei se lăsa imortalizat nu doar în uniforme militare, ci și în scene de familie, cu copiii, chiar și în timp ce petrecea la picnic. Împărăteasa Sisi a Austriei apare nu doar în portrete oficiale, ci și în poze care o prezentau fie citind, fie într-o ipostază visătoare.





