Radu Paraschivescu: De ce „Naţional Arena” e o formă schimonosită şi profund incorectă de care trebuie să ne ferim + Alte exprimări ridicole în romgleză – Ana are carti!

Radu Paraschivescu: De ce „Naţional Arena” e o formă schimonosită şi profund incorectă de care trebuie să ne ferim + Alte exprimări ridicole în romgleză

Romgleza, respectiv ghiveciul de română şi engleză în care se exprimă uneori românii, nu e o surpriză. Şi n-are rost să dăm ochii peste cap şi să ne punem pe jelit. Nu rezolvăm nimic. Romgleza este un risc pe care nu-l micşorăm declarându-ne scandalizaţi, ci încercând să explicăm de ce anumite exprimări hibride sunt ridicole. Şi de ce e preferabil să renunţăm la ele, spune Radu Paraschivescu la Digi24.

Dacă ţineţi minte, primul exemplu de romgleză despre care am discutat la „Pastila de limbă” a fost „Naţional Arena”, forma schimonosită şi profund incorectă prin care unii vorbitori se referă la Arena Naţională. Am argumentat atunci că a spune „Naţional Arena” în loc de „Arena Naţională” e totuna cu a spune „Roman Piaţa” în loc de „Piaţa Romană” sau „Mic Târnava” în loc de „Târnava Mică”. Până la noi dispoziţii, adjectivul din limba română continuă să se acorde în gen, număr şi caz cu substantivul pe care-l însoţeşte. Aşa cum nu poţi spune „Am o minge albastru” sau „Am trei nepoate frumoşi”, nu poţi spune nici „Meciul cu Portugalia se va juca pe Naţional Arena”. Meciul – cu Portugalia sau cu altcineva – nu poate să se joace decât pe Arena Naţională.

Vă propun să ne oprim acum asupra altor două-trei formule în romgleză, mai ales că numărul lor creşte de la lună la lună şi de la an la an. Una dintre aceste formule e găselniţa de PR a unui lanţ de localuri şi se găseşte în sintagma „incredibil de tasty”. Localul a ieşit nu de mult pe piaţă cu un nou tip de sendviş şi de meniu cărora li se spune, de data asta doar în engleză, „big tasty”. Adică „mare gustos”, fiindcă „and”, adică „şi”, lipseşte din denumire. Fiecare dintre cele două produse este recomandat, inclusiv pe afişe şi bannere pe care le puteţi vedea prin oraş, drept „incredibil de tasty”. Şi mă întreb de ce e nevoie de romgleză în acest mesaj. De ce nu se poate spune „incredibil de gustos”? Sau „incredibly tasty”, dacă tot e să virăm spre engleză? Dacă ştie că „tasty” înseamnă „gustos”, românul de pe stradă ştie la fel de bine că englezescul „incredibly” este românescul „incredibil” folosit ca adverb. Oricum, e neclar de ce preferă autorul acestei scorneli să se exprime amestecat, cu două cuvinte în română şi unul în engleză.

O altă mostră de ciulama translexicală ţine de denumirea loturilor de tineret ale diverselor echipe, îndeosebi ale celor de fotbal. La începutul construcţiei stă un „U” cu majusculă, care nu vine de la Universitatea (n-ar avea nicio noimă), ci de la „under”, care înseamnă „sub”: „under the table” – „sub masă”. După englezescul „U” **pronunţat româneşte, „u”, nu englezeşte, „iu”**, crainicii sportivi, analiştii din fotbal şi moderatorii de emisiuni folosesc numeralele româneşti „şaptesprezece”, „nouăsprezece” sau „douăzeci şi unu”. Struţocămilele din această rezervaţie se numesc, aşadar, „U şaptesprezece”, „U nouăsprezece” şi „U douăzeci şi unu”. Îţi vine să crezi că nu vorbeşti despre echipe de fotbal, ci despre submarine germane din Primul Război Mondial.

Şi în acest caz ar fi preferabil, cred, să ne fixăm asupra unei singure limbi, indiferent dacă limba aceasta e româna sau engleza. Adică să spunem fie „sub şaptesprezece ani”, fie „under seventeen”. „Under şaptesprezece” e o construcţie nefericită, o altoire eşuată. V-aş fi recunoscător dacă n-aţi recurge la ea. Măcar dumneavoastră, telespectatorii.

Reiau acum o idee pe care am exprimat-o de câteva ori în ultimii ani: importurile lexicale sunt în egală măsură folositoare şi inevitabile. O limbă nu prea poate să reziste pe cont propriu, la fel cum o ţară nu poate să reziste fără schimburi comerciale cu alte ţări. Până şi engleza, care este cea mai importantă limbă a ultimelor decenii, preia cuvinte din alte limbi. De exemplu, din franceză **bourgeoisie, entrepreneur, espionage etc.**, din italiană **torso, villa, ditto etc.** sau din spaniolă **desperado, mosquito, tornado, fiesta, siesta, cafeteria etc.** Totul e să imporţi cu măsură, cu discernământ. Şi să nu transformi necesitatea în fandoseală.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Centrul de preferințe pentru confidențialitate