Autor: Oana Popescu
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor
Vreau banii inapoi!
Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă
Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)
Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea
TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)
Editura: Aramis
Anul apariției: 2019
Traducere:
Ronţăi liniştită ciocolata primită şpagă…
(Ah, nu ţi-am spus?! După textul în care mă arătam revoltată că există scriitori care îmi propun să le recenzez pozitiv creaţiile contra cost, prima carte pe care am acceptat-o spre citire şi verdict a venit însoţită de o… ciocolată 🙂 ! La care iniţial m-am uitat strâmb, că sunt la cură de două luni, până când am observat că era o ciocolată pentru… hmmm… grăsuţe, adică fără zahăr!)
Prin urmare, ronţăi liniştită ciocolata trimisă “în semn de mulţumire” (aşa scrie în bileţelul care însoţeşte cărticica) şi citesc “Poveştile Popenchiului” de Oana Popescu. În aer e parfum de sărbătoare, bradul de cărţi ediţia 2019 a ieşit mai frumos şi mai înalt decât în anii trecuţi, iar eu n-am nici cea mai vagă idée de ce am acceptat rugămintea Oanei Popescu de a-i recenza titlul adresat copiilor. Au fost nişte accente oneste şi pure în mailul ei cărora n-am putut să le rezist, prin urmare iată-mă acum în faţa unei premiere: îmi voi spune părerea despre o carte pentru copii (că “recenzie” mi se pare un cuvânt prea pretenţios pentru demersul de faţă, după cum i-am atras atenţia şi autoarei).
Fără să am pretenţia că mă pricep vreun pic în acest domeniu, sunt gata să-mi încep ucenicia având în vedere că măine-poimăine mă trezesc că-mi cer nepoţii să le citesc poveşti. Şi dacă s-a nimerit să debutez cu creaţia Oanei Popescu, norocul (sau ghinionul 🙂 ) ei…
“Poveştile Popenchiului” se învârt în jurul a trei patrupede, Cocuţa, Puggy și Cassiopeia (doi câini de rasă şi o pisică… nu-prea), ceea ce, având-o în vedere pe Leia, care dă acum cu lăbuţa în geam ca să ies la joacă în curte, nu poate decât să-mi dicteze un zâmbet până la urechi. Blănoşii îşi văd statutul în familie, dar şi prietenia (şi aşa pe muchie de cuţit din motive atavice) zdruncinate de venirea pe lume a bebeluşului-om, ceea ce pentru experimentata Cassiopeia poate însemna miau-începutul-miau-sfârşitului!
Planuri se cer puse la punct, regrupări de forţe sunt absolute necesare, noi strategii sunt imperative. Pentru binele comun, fostele duşmănii sunt date uitării, inclusiv felul în care Cocuţa plănuia să scape definitiv de Puggy sau şicanele câineşti la care era supusă aristocrata Cassiopeia, în faţa acestui pericol urias care ameninţă să-i îndepărteze pe cei trei din inimile mamei-om şi tatălui-om.
În ceea ce mă priveşte, urmărind istoria depănată de bondoaca de Cocuţa (căci ea este naratoarea 🙂 !), nu mă pot declara decât mulţumită că volumul îmi confirmă o veche bănuială – şi anume că Leia înţelege tot ce spun şi nu spun oamenii, în timp ce noi n-avem nici cea mai vagă idee ce gânduri ascund ochişorii ei ca mărgelele. Sau ce latră/discută ea cu prietenii săi din curţile vecine.
Muzele şi… muzii (hmmmm… care e masculinul de la muză? Şi la plural?) volumului sunt chiar trioul patruped pe care Oana Popescu îl are în proprietate personală şi, mai ales, puiul ei de om, Vlăduţ, pentru care au şi fost scrise de altfel cele “Doisprezece povești, câte o poveste pentru fiecare lună din primul lui an de viață”, după cum şi-a descris mama-autoare cartea, care, ce drăguţ!, e plină şi de pozele celor 4 eroi!
Tu ştii ce înseamnă “popenchi” 🙂 ?
Surprinzător poate pentru un titlu pentru copii, volumul atât de colorat m-a trimis la dicţionar încă din primul moment, convinsă fiind că “popenchi” înseamnă ceva şi disperată să aflu ce. Şi după stupoarea iniţială (“… ciuperci, cum să însemne ciuperci…?!!!!!!”), m-am amuzat când i-am aflat sensul mai rar folosit (“prichindel”) şi m-am declarat imediat cucerită de cuvântul nou învăţat!
Scrisă într-un stil proaspăt, copilăresc, dar fără accente puerile, cartea se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 7-10 ani, conform afirmaţiilor făcute de autoare. Iniţial nu aveam de gând s-o contrazic pe Oana Popescu, cel puţin nu până când Defne şi Sebastian vor împlini această vârstă şi le voi putea afla părerea.
Însă mi-am dat seama că undeva s-a strecurat o greşeală: adică eu am citit cartea până la capăt, nu m-am plictisit niciun pic şi nu mai am de mult între 7-10 ani. Ştii ce zic?! 🙂
P.S. O singură nedumerire vecină cu îngrijorarea am în legătură cu cartea: de ce nu este prezent pe copertă al treilea membru al trioului patruped?!!!! Ce s-a întamplat cu el?!!!!
Cartea poate fi cumpărată online de AICI sau de AICI
