Autor: Alice Hoffman
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor
Vreau banii inapoi!
Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă
Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)
Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea
TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)
Editura: Trei
Anul apariției: 2023
Traducere: Elena Marcu
Ora nevăzută a lui Alice Hoffman este, de fapt, despre o altă carte: Litera stacojie a lui Nathaniel Hawthorne… iar eu am căzut de pe canapea de încântare când am făcut descoperirea!
Și de parcă n-ar fi fost suficient că îmi vorbește despre romanul care mi-a bântuit anii de facultate, căci am iubit și am urât Litera stacojie în egală masura, avem de-a face și cu o călătorie în timp! După cum se știe, unul dintre subiectele mele preferate all-time! Plus că Stephen King zice, negru pe alb (mă rog, invers!), pe coperta patru:
„M-am cufundat imediat în Ora nevăzută. Alice Hoffman se pricepe de minune la povești și la scris.“
Ce-am păzit de n-am citit-o până acum?!
Mia Jacob are 15 ani și a trăit de când se știe în secta din vestul statului Massachussetts, numită, simplu, Comunitatea. Convinsă că aceasta este lumea toată, Miei nu i-ar fi trecut niciodată prin cap să încalce vreuna dintre regulile dure care formează singurul mod de viață pe care îl cunoaște, mai ales că orice act de nesupunere este oribil pedepsit. Prin urmare, i se pare absolut normal să nu intre în contact cu persoane din exterior cu excepția zilelor de târg când membrii Comunității se instalează în piața orașului Blackwell și vând roadele pământului pe care îl lucrează cu mijloace preistorice.
Ora nevăzută începe într-o sectă în care cărțile sunt considerate… malefice
Tatăl nu și-l cunoaște, iar pe mama apucă s-o vadă doar din când în când. Însă nici separarea de cea care i-a dat viață nu o surprinde pe fată, deși un sentiment nelămurit de dor o încearcă de fiecare dată când se află întâmplător în preajma ei. “Copiii le aparțin tuturor” este mantră care guvernează secta, așa că la naștere bebelușul este smuls din brațele mamei, care din acel moment trebuie să-i ignore existența sau în cel mai bun caz să-l trateze ca pe un străin.
Însă în ziua în care Mia descoperă biblioteca din Blackwell, în obediența totală pe care o arătase până atunci Comunității apare o fisură. Care se va căsca cu fiecare carte citită până când se va transforma într-o adevărata prăpastie. Căci Mia devorează orice volum îi cade în mâini în cel mai mare secret, ascunzându-se cât de bine poate de liderii sectei care consideră cărțile malefice, lucru pe care nu uită să-l reamintească periodic adepților lor.
Coincidența de pe prima pagina din Litera stacojie
Dintre toate comorile de pe rafturile bibliotecii, cartea care se transformă într-o adevărată obsesie pentru Mia poartă titlul Litera stacojie și aparține unui anume Nathaniel Hawthorne de care adolescenta nu a auzit niciodată. Lasă că romanul, scris cu aproape 200 de ani înainte, spune practic povestea mamei ei, care atunci când a descoperit că este însărcinată s-a văzut nevoită să fugă de acasă, fiind alungată de severitatea părinților și ajungând astfel să o nască pe Mia în mijlocul acestei secte de cosmar. Dar cineva a scris pe prima pagină a cărții, cu cerneală albastră, următoarea dedicație:
“Pentru Mia. Dacă a fost doar un vis, a fost doar al nostru, iar tu ai fost a mea.”
Spune și tu ce coincidență incredibilă! Dar… chiar este doar o coincidență?
În încercarea de a lămuri acest mister uriaș, dar și pentru că în Comunitate nu mai era de stat, după ce i se descoperă cartile (deci, în cel mai bun caz, pe fată o așteaptă biciul), Mia va reuși să evadeze, pe parcursul unor pagini extrem de tensionate, pe care le-am parcurs cu inima strânsă și pe care le-am încheiat oftând ușurată.
Tinerei nu-i rămâne altceva de făcut decât să fugă din nou. De data aceasta, în trecut 😄
Desigur, m-am grăbit. Căci după ani de zile în care Mia părea că a reușit să-și construiască o viață departe de membrii sectei, Comunitatea îi dă de urmă, prin urmare tinerei nu-i rămâne altceva de făcut decât să fugă din nou.
De data aceasta, în trecut. Cam pe vremea lui Nathaniel Hawthorne… așa 😄 !
Da, da, ai citit bine. Mia se întoarce în trecut, pe neașteptate, într-o scenă cam confuză și abruptă, destul de stângaci construită, după parerea mea, pe care dacă ar fi s-o rezum ar suna așa: Mia a închis ochii, și-a dorit să-l întalnească pe autorul romanului ei preferat și… puf!… iat-o în 1837 toamna. (Mă rog, “toamna” vorba vine, că nu mai știu exact ce anotimp era).
Și astfel începe partea a doua a cărții Ora nevăzută.
Întâlnirea dintre Mia și Nathaniel Hawthorne e… cu de toate 🥰
Despre întâlnirea dintre Mia și Nathaniel eu una nu am de gând să dezvălui mare lucru de dragul celor care se vor simți îndemnați de recenzia mea să citească și ei romanul. Vreau doar să le asigur pe firile romantice că e… cu de toate 🥰 ) . În plus, întrebările din prezent își primesc răspunsurile în trecut, fiecare piesă lipsă se așază frumos la locul ei, astfel încât la final misterul inițial se transformă într-o poveste armonios închegată și, oricat de improbabil ți-ar părea, perfect logică.
În schimb, voi zăbovi puțin asupra portretului pe care Alice Hoffman i-l face lui Nathaniel Hawthorne, scriitorul american care a avut un start destul de complicat în viață ca descendent al unuia dintre cei mai cruzi judecători implicați în procesele vrăjitoarelor din Salem. Însă dacă din facultate eu rămăsesem cu impresia unui tip sobru, serios, puritan, discret și retras, dedicat totalmente familiei sale, în cartea lui Alice Hoffman Nathaniel Hawthorne apare consumat de un secret care, sinceră sa fiu, ar putea explica foarte bine cum de a reușit să scrie o carte atât de contrastantă cu firea lui și atât de intensă ca Litera Stacojie… Sau, aș adăuga, Casa cu șapte frontoane, un alt roman al lui care mie mi-a plăcut chiar mai mult mult decât mult-aclamata Litera…
Nathaniel Hawthorne, un domn înconjurat de prea multe doamne ☺️
Perioada petrecută de Mia în trecut este un prilej excelent pentru a ne familiariza și cu viața dusă în secolul al XIX-lea de familia de intelectuali, destul de scăpătați, din care face parte Nathaniel Hawthorne. Înconjurat de iubirea mamei și a surorilor sale, care l-au răsfățat toată viața, dar care azi depind de el ca fiind stâlpul casei, tânărul scriitor suferă din cauza banilor (prea puțini), din cauza lipsei de inspirație (totale) și din cauza atenției pe care i-o acordă femeile (prea insistente ☺️).
(Ca să nu mai pierzi vremea căutând pe google cum arăta în tinerețe Nathaniel Hawthorne, îi pun poza aici și ne vedem mai departe de recenzie:
Deci aceasta este lumea pe care Mia o va tulbura cu apariția ei imposibilă. Însă, într-un contrast total cu prima jumătate a cărții, iubirea dintre Mia și Nathaniel nu stă sub semnul dramaticului. Din contră, întâlnirile le sunt învaluite într-o lumină blândă, ca mierea. Șoaptele li se înlănțuie într-un ritm domol, aproape soporific. Idila lor se desfășoară liniștit, de parcă ar avea tot timpul din lume.
Pe care, desigur, ei, mai ales ei, nu-l au. Pentru că într-o zi pe Mia o ajunge din urmă… prezentul.
Este aceasta o carte cu happy-end? Sinceră să fiu, nu știu să răspund. Dacă mă gândesc la comorile literare pe care ni le-a lăsat scriitorul american, aș fi tentată să zic că da. Însa îmi amintesc dedicația de pe exemplarul din Litera Stacojie, găsit de o adolescentă la bibliotecă în cel mai trist moment al vieții sale: “Dacă a fost doar un vis, a fost doar al nostru, iar tu ai fost a mea.”
Dacă a fost doar un vis, mie una mi-a părut tare rău că Mia s-a trezit.
