Nora Roberts, una dintre cel mai bine plătite scriitoare din lume, a dat-o în judecată pe autoarea braziliană Cristiane Serruya, pe care o acuză că a plagiat fragmente din operele sale.
Roberts a intentat procesul în Rio de Janeiro, orașul în care locuiește scriitoarea braziliană. Aceasta a depus documente în instanță care atestă că șase cărți ale lui Serruya, „Royal Love”, „Royal Affair”, „Unbroken Love”, „Hot Winter”, „Forever More” și „From the Baroness’s Diary”, conțin pasaje întregi copiate din cărțile sale „Unfinished Business”, „River Ends” și „Whiskey Beach”, conform stiripesurse.ro.
Nora Roberts cere daune de 3.000 de ori mai mari decât valoarea celui mai mare preț de vânzare pentru oricare dintre cărțile lui Serruya menționate în proces.
Nora Roberts: „Dacă plagiezi, mă voi răzbuna pe tine”
„Dacă plagiezi, mă voi răzbuna pe tine”, a afirmat Nora Roberts într-un interviu pentru Associated Press. „Dacă îmi furi munca, vei plăti pentru asta, iar eu voi face tot ce îmi stă în putință să nu te mai văd scriind vreodată”, a continuat aceasta. Scriitoarea americană a declarat că, dacă va câștiga procesul, va dona suma obținută ca daune unui program de alfabetizare din Brazilia.
Cristiane Serruya susține că nu a fost înștiințată de acest proces. Ea afirmă însă că se folosește de scriitori fantomă pentru a alcătui anumite părți ale operelor sale și a declarat că nu poate garanta că nu are pasaje plagiate. „Cărțile mele sunt mari. Este greu de spus câte pasaje pot veni dintr-o operă scrisă de Nora Roberts într-o carte de 120.000 de cuvinte”, a spus autoarea.
Avocatul Saulo Daniel Lopez, specializat în drepturi de autor, spune că un proces de o asemenea anvergură durează între cinci și zece ani în instanțele braziliene. Dacă plagiatul este dovedit, Cristiane Serruya va fi forțată să cedeze profiturile obținute de pe urma cărților ei. Compensațiile vor fi ridicate, deoarece o scriitoare de anvergură mondială precum Nora Roberts poate folosi argumentul că a suferit mari daune morale.