Autor: C.J. Tudor
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor
Vreau banii inapoi!
Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă
Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)
Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea
TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)
Editura: Nemira
Anul apariției: 2024
Traducere: Ruxandra Toma
Ce poți să faci când într-o călduroasă zi de vară cu temperaturi de 38 de grade la umbră trebuie să stai să aștepți pe culoarele unui spital din România, e drept privat, în timp ce pe lângă tine trec tărgi pe care se află pacienți ce suferă de diferite chestii? Ei bine, nu știu ce ai face tu, dar eu mi-am luat cartea ʺNămețiiʺ să o citesc. Am avut impresia că o poveste apocaliptică cu viruși și foarte multă zăpadă o să fie exact ce am nevoie pentru a supraviețui experienței din spitalele românești… Și așa a fost!
Știu că relația blogului anaarecarti.ro cu scriitoarea C.J. Tudor nu a început sub cele mai bune auspicii (vezi recenzia Anei la cartea ʺOmul de cretăʺ), dar prezentarea editurii Nemira la ʺNămețiiʺ m-a atras foarte mult. În plus, am o mare slăbiciune pentru poveștile apocaliptice, așa că am zis să văd dacă mă înzăpezesc sau nu în ʺNămețiiʺ.
Povestea este împărțită în trei fire narative distincte și, aparent, cu foarte puține elemente care să le lege. În prima, în timpul unui viscol puternic, autobuzul în care se află Hannah și câțiva colegi derapează, se răstoarnă și rămâne blocat în zăpadă. Fără telefoane și fără nicio posibilitate de a ieși din vehicul, pasagerii încearcă să supraviețuiască până la sosirea salvatorilor.
În ʺNămețiiʺ, oamenii sunt transformați în creaturi înfricoșătoare denumite Șuierători
Problema este că umanitatea a fost lovită de un virus necruțător ce transformă oamenii în creaturi înfricoșătoare denumite Șuierători, unul sau mai mulți pasageri sunt posibil infectați, animalele pădurii încep să le dea târcoale, iar prin bagajele pasagerilor se află o bombă care urmează să explodeze. Așa că toate șansele lor de a ajunge la Refugiu, un loc care ar fi trebuie să fie… un refugiu împotriva virusului și un loc unde să se descopere o cale de a eradica molima care a cuprins planeta, devin din ce în ce mai mici pe măsură ce trece timpul.
În a doua, Meg, o fostă polițistă, se trezește fără să știe cum a ajuns acolo într-o telecabină blocată. Alături de ea sunt niște necunoscuți care trec prin aceeași experință ca și ea. Înconjurați de o furtună cumplită de zăpadă, oamenii încearcă să pună cap la cap toate informațiile de care dispun pentru a afla ce se întâmplă cu ei. Se pare că toți au fost drogați, îmbrăcați cu alte haine și apoi puși în telecabina care se îndrepta spre Refugiu. Însă apariția unui mort printre ei și o serie de bănuieli și comportamente ciudate o fac pe Meg să realizeze că nimic nu este OK cu colegii ei de suferință.
Trei povești deprimante, triste, violente, sângeroase și lipsite de orice rază de soare
În a treia, Carter și alți câțiva oameni se luptă să supraviețuiască unei furtuni de zăpadă colosale, într-o veche cabană de schi, care este chiar Refugiul mai sus menționat. Inițial, m-am gândit că eroul acestui fir narativ este în situația cea mai bună din toată cartea. Cabana este chiar luxoasă față de locurile unde se află Hannah și Meg: are piscină, fiecare om beneficiază de camera lui, există apă, căldură și electricitate.
Înconjurați de zăpadă, de animalele pădurii și de Șuierători, departe de orice localitate, Carter și ai lui încearcă să găsească un tratament pentru virusul mortal care face milioane de victime. Însă nici aici lucrurile nu sunt liniștite și în curând Carter realizează că nu este deloc în siguranță în spatele gardurilor electrice care înconjoară cabana și că nu poate avea încredere în nimeni dintre cei din jurul lui.
Toatre trei poveștile sunt deprimante, triste, violente, sângeroase și lipsite de orice rază de soare. În toate trei sentimentele de singurătate, de răutate și de egoism sunt ca la ele acasă. Rar am întâlnit o carte cu o atmosferă atât de apăsătoare și de lipsită de orice compasiune.
Și… mi-a plăcut la nebunie!!!
În ʺNămețiiʺ totul se termină: umanitatea, personajele, speranțele, omenia și viitorul
La tot ce-am scris mai sus se adaugă claustrofobia cauzată de locațiile în care se desfășoară cele trei segmente ale poveștii. Chiar și în al treilea, cu toate că personajele pot ieși și intra în cabană, zăpada, pădurea și creaturile care mișună prin ea creează niște ziduri incredibil de impenetrabile. Nici modul în care molima a cuprins planeta și nici reacțiile oamenilor la cei infectați nu ajută deloc la înveselirea situației.
După cum am zis, acțiunea din cele trei povești pare să nu aibă nicio legătură în afara faptului că toate se desfășoară în același univers. Însă C.J. Tudor reușește să le lege într-un mare fel. Sincer, nu am crezut nicio clipă că poveștile se vor uni perfect cumva și cândva la finalul cărții. A fost o încântare, dacă pot să folosesc acest cuvânt într-un roman apocaliptic, să văd că toate intrigile sunt legate și terminate. Am zis “terminate” pentru că în această carte totul se termină: umanitatea, personajele, speranțele, omenia și viitorul. Ce rămâne… vă las să descoperiți singuri. Dar s-ar putea să nu vă placă ce veți afla!
