Marea dispută pe manuscrisele lui Kafka s-a încheiat. Cui aparţin în prezent – Ana are carti!
mtiwnja4njmzodyxotmyntu2

Marea dispută pe manuscrisele lui Kafka s-a încheiat. Cui aparţin în prezent

Curtea Supremă din Israel a hotărât că manuscrisele scriitorului evreu originar din Praga Franz Kafka sunt proprietatea Bibliotecii Naţionale din Israel, încheind o îndelungată luptă în justiţie în privinţa apartenenţei acestora, informează The Guardian.

Instanţa din Israel a respins un apel al moştenitorilor lui Max Brod, un prieten al lui Kafka şi legatarul testamentar al scriitorului, care a primit manuscrisele după moartea acestuia, în 1924. Kafka i-a transmis lui Brod să ardă manuscrisele după moartea sa, dar prietenul său nu i-a ascultat această rugăminte şi le-a luat cu el când a fugit din Cehoslovacia, din cauza venirii naziştilor, în 1939, şi a emigrat în Palestina, scrie Descopera.ro.

La rândul său, Brod a lăsat prin testament manuscrisele lui Kafka secretarei sale, Esther Hoffe, cu instrucţiuni de a le da mai departe “Universităţii Ebraice din Ierusalim, Bibliotecii Municipale din Tel Aviv sau altor instituţii din Israel sau din străinătate.”

Dar Hoffe, care a decedat în 2007, a păstrat manuscrisele şi le-a împărţit celor două fiice ale sale – dând naştere unor multiple procese în instanţă.

În procesul contra moştenitorilor lui Esther Hoffe, care a început în 2009, Israelul a solicitat ca aceştia să înmâneze toate documentele, care cuprindeau scrieri nepublicate, reprezentanţii statului argumentând că aceasta a fost cea din urmă dorinţă a lui Max Brod.

Fiicele lui Hoffe au refuzat afirmând că manuscrisele – estimate la o valoare de milioane de dolari – au fost oferite mamei lor de către Brod astfel încât aceasta putea să le utilizeze oricum dorea.

În decizia luată, Curtea Supremă a motivat: “Max Brod nu şi-a dorit ca posesiunile sale să fie vândute la cel mai bun preţ, ci să-şi găsească locul potrivit într-o instituţie literară şi culturală.”

Hoffe a vândut în timpul vieţii sale manuscrisul original al “Procesului” – considerat a fi unul dintre cele mai bune lucrări ale lui Kafka – pentru 2 milioane de dolari.

Moştenitorii lui Hoffe au păstrat cea mai mare parte a colecţiei sub cheie într-o cutie de valori securizată de la bănci din Israel şi Elveţia, iar de-a lungul anilor au vândut mai multe manuscrise colecţionarilor.

Franz Kafka (n. 3 iulie 1883, Praga – d. 3 iunie 1924, Viena) a fost un scriitor de limbă germană, evreu originar din Praga. Reprezentant remarcabil al prozei moderne, a exercitat o influenţă covârşitoare asupra literaturii postbelice. Cu mesaje adesea codificate în parabole ce pot genera multiple interpretări, operele sale se caracterizează printr-o viziune grotescă, tragicomică asupra realităţii, caracteristică expresionismului şi suprarealismului.

Printre cele mai importante creaţii kafkiene se numără romanele “Procesul”, “Castelul” şi “America”, nuvela “Metamorfoza” sau povestirile “Verdictul”, “Colonia penitenciară”, “Un artist al foamei”, “Un medic de ţară” şi “Marele zid chinezesc”.

Sursa foto

Facebook Comments

Leave a Reply