Autor: Lee Child
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor
Vreau banii inapoi!
Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă
Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)
Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea
TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)
Editura: Trei
Anul apariției: 2020
Traducere: Constantin Dumitru-Palcus
Am o veste pentru fanii Lee Child! „Luna albastră” este una dintre cele mai amuzante și dure cărți care îl au drept vedetă pe Jack Reacher. Nu am zâmbit niciodată atât de des în timp ce citeam un roman semnat Lee Child. De râs în hohote nici nu mai zic…
Nivelul de duritate, dar și de amuzament din această carte este o noutate pentru întreaga serie Jack Reacher. Poate este din cauză că Lee Child se pregătea să predea ștafeta de scriitor fratelui său și s-a relaxat complet. Oricum, oricare ar fi motivul, este o super carte pe care fanii cu experiență o vor savura. Începătorilor? Le recomand să înceapă cu altceva. Cu „Capcana Margrave” sau cu „Ancheta”.
Începutul cărții „Luna albastră” de Lee Child este clasic. Jack Reacher călătorește cu autobuzul spre un oraș fără nume din SUA. La un moment dat, sesizează că un bătrânel aflat la câteva scaune distanță, cu un plic voluminos în buzunarul hainei, a devenit ținta atenției unui tânăr deloc amabil și cu intenții deloc onorabile.
Reacher decide să facă puțină dreptate în stilul său
La capăt de linie, pasagerii coboară din autobuz și se împrăștie în cele patru zări, iar tânărul acționează. Bineînțeles, Reacher intervine, îl liniștește pe agresor și devine prietenul cel mai bun al pensionarului.
Și așa află că: acesta se ducea cu plicul la un cămătar să plătească o datorie uriașă, nu mai are niciun ban, iar fiica sa, bolnavă de cancer, se află în spital și are nevoie de bani pentru a plăti un tratament cu un cost exorbitant. Bătrânelul și soția sa se zbat să plătească spitalizarea deoarece fata, deși a avut un job bine plătit, nu mai are asigurare medicală pe motiv că fostul ei șef a dispărut cu toții banii angajaților. Cum fostul angajator se află undeva ascuns prin oraș, Reacher decide să facă puțină dreptate în stilul său. Așa că începe să-l caute, fără să realizeze că intră în mijlocul unui război dus între două bande, una ucraineană, cealaltă albaneză, care vor să obțină controlul orașului.
M-am amuzat teribil pe măsură ce numărul decedaților creștea în „Luna albastră”
Și așa apare primul moment comic. Ucrainenii fac ce fac și obțin executarea a doi albanezi. În acest moment scorul victimelor meciului dintre Albania – Ucraina este 2-0. Amicii decedaților vor răzbunare și omoară doi ucraineni, așa că scorul devine 2-2. În acest timp, Reacher este ocupat până peste cap cu eliminarea altor doi bătăuși din echipa Ucrainei, iar scorul se modifică corespunzător: 2-4. Șeful ucrainenilor se supără, crede că albanezii i-au omorât doi oameni în plus, așa că trebuie să egaleze scorul și mai omoară doi albanezi, deci avem 4-4 pe tabela de marcaj. Albanezii nu acceptă acest lucru și vor sânge și meciul continuă tot așa cu victime de-o parte și de alta…
Ca să complice și mai mult lucrurile, Reacher, fără să știe ce se întâmplă, face ce face el mai bine. Așa că acordă cartonașul roșu pentru încă doi ucraineni. Nu știu care este părerea voastră, dar eu m-am amuzat teribil pe măsură ce numărul decedaților creștea de la un capitol la altul. Din fericire pentru interlopi, cineva realizează că trebuie să existe o a treia grupare implicată în lupta lor și încetează să se mai omoare între ei. Dar ce nu înțelege este că acea grupare e de fapt un singur om, Jack Reacher, care este o adevărată forță a naturii și care nu se va opri până ce nu îi va elimina pe toți, indiferent că sunt albanezi sau ucraineni.
Bătăile cu frișcă de pe vremea lui Stan şi Bran, înlocuite de bătăile cu… gloanţe
Al doilea moment comic este ceva de genul Stan și Bran și bătăile cu frișcă. Pentru cei mai tineri care nu au habar despre ce vorbesc, ei bine: în comediile din anii 1920-1930, unul dintre cele mai amuzante momente era atunci când între doi protagoniștii începea o bătăie cu frișcă. Treptat aceasta se extindea de la cei doi la 4, 5, 10, 20 de persoane. Ei bine, imaginați-vă o asemenea bătălie, farfuriile zboară în stânga și în dreapta, iar frișca i-a acoperit pe toți. Acum înlocuiți protagoniștii filmelor alb negru cu gangsteri, iar farfuriile – cu arme de orice fel (pistol, mitaralieră, pușcă etc), iar frișca – cu gloanțe. Este ceva… foarte sângeros, dar mortal de amuzant. Modul în care este prezentată confruntarea, descrierea celor care trag și a celor surprinși de gloanțe… deși ar trebui să fie tragică este ultra mega funny!!!! Am râs în hohote!!!
Acum că am epuizat momentele amuzante să trecem la ceea ce face ca Jack Reacher să fie Jack Reacher: bătăliile sale. Numai că, de data aceasta, este foarte dur și violent. De fapt, ca niciodată, în toată cartea are o atitudine EU NU IAU PRIZONIERI. Și nu ia!!! Dacă nu mă credeți, las aici un scurt citat:
Reacher își luă din nou avânt și-l lovi pe șofer. Cu aceeași forță. Același rezultat. Aplecându-se peste scaun, aplică un swing ucigător direct în urechea individului, trimițându-i capul în geamul lateral din care acesta ricoșă și veni în întâmpinarea celei de-a doua lovituri, aplicate în aceeași ureche, urmată de a treia lovitură, după care luminile se stinseră. Tipul se prăbuși în față peste volan.
„Luna albastră” de Lee Child, o poezie a violenței
Este o poezie a violenței, un balet de lovituri cauzatoare de moarte, o simfonie a durerii, un concert al oaselor rupte. Este perfect! Iar acest lucru se potrivește perfect cu stilul lui Lee Child de a scrie: direct, la obiect, fără expresii artistice și înduioșătoare, fără să piardă timpul și să consume cerneala cu detalii neimportante.
Această schimbare nu este un lucru rău. Singura problemă pe care am avut-o a fost că a fost prea bruscă de la un roman la celălalt. Volumul anterior, „Timpul trecut”, nu m-a avertizat ca urmează o schimbare atât de radicală. Dar încă o dată: Nu este deloc deranjantă, din contră!!! Este exact ce am așteptat de la Jack Reacher din clipa în care, în romanul “Capcana Margrave”, primul pe care l-am citit din această serie, mi-a explicat detaliat și foarte tehnic cât de tare este fruntea și cât de multe pagube poate să facă în clipa în care o folosești pentru a lovi pe cineva pe neașteptate și direct în față.
