După ce ți-am împuiat capul cu Noto în sus, Sicilia în jos, Russell Crowe la dreapta și bloggeri de carte italieni la stânga, am o veste pentru tine: din Italia ne mutăm, pentru câteva zile, în… Franța! Mai précis, la Paris!
Mă rog, asta dacă vrei, desigur, să mă însoțești în aventura mea pariziană!
Care aventură o încep fulminant în avion, trăgând cu ochiul la cartea pe care o citește pasagerul nimerit întâmplător pe același rând cu mine, pentru ca să rămân cu gura căscată când o lasă, la un moment dat, pe scaunul liber dintre noi și pot să-i văd, în sfârșit, coperta!
Cine citește Friedrich Nietzsche într-un avion cu destinația Paris?!!! Sau… cu orice destinație, dacă tot veni vorba?!!!
Așa că pun și eu repede cartea mea pe același scaun, îmi aranjez cât mai artistic pașaportul și portactul și, profitând de neatenția domnului cu bicepsul tatuat (da’ ce credeai că n-am observat?!), fac repede o poză pentru eternitate.
Nu de alta, dar atunci când ajung să împartă același scaun Librăreasa din Paris, atât de nonconformistă și de răzvrătită că a speriat… Parisul, și filozoful care a scris „Când mergi la femeie, nu uita biciul!” e semn că mari aventuri mă așteaptă la drum lung 🙂 .
Și cum mai am până aterizez la Paris, hai să-ți spun două vorbe despre cartea mea și despre cartea lui. Că mai diferite de atât nici că se putea!
Ce citesc eu în drum spre Paris: “Librăreasa din Paris” de Kerri Maher
“Librăreasa din Paris” de Kerri Maher este una dintre cărțile care mă însoțesc în aventura mea pariziană pentru că spune povestea americancei Sylviei Beach, care în 1919 a deschis în capitala Franței o mică librărie de limba engleză numită… Shakespeare and Company. Și pentru că am apucat să-ți pomenesc mai sus de nonconformisul ei, îți mai zic doar că atunci când romanul “Ulise“ al lui James Joyce a fost interzis în America și în Anglia, fragmentele apărute în reviste fiind etichetate drept pornografie, Sylvia a decis, asumându-și toate riscurile, să-l publice ea însăși sub egida librăriei Shakespeare and Company. Într-atât era de sigură că are de-a face cu o capodoperă. Dar în ciuda acestui fler uluitor, nu cred că americanca și-a închipuit vreodată cât de cunoscută va deveni la nivel mondial librăria sa pe care eu una nici nu concep să n-o vizitez în aceste câteva zile de vacanță.
Ce citește domnul-cu-bicepsul-tatuat: “Dincolo de bine și de de rău” Friedrich Nietzsche
Întâmplătorul meu coleg de zbor citește în limba engleză una dintre cele mai importante lucrări ale filozofului Friedrich Nietzsche, “Dincolo de bine și de rău”. Pe care eu, deși o dețin, să mă ierți, dar nu am deschis-o. Căci, după “Așa grăit-a Zarathustra” și “Amurgul idolilor“, cu care m-am luptat acum mulți ani, pe principiul ori eu, ori ele (iar rezultatul cam a înclinat spre… ele), deci după ce m-au trecut toate apele și mi-a luat foc creierul, am concluzionat că eu cu domnul Nietzsche nu mă voi întâlni prea curând. Nu în această viață și nu în calitate de cititoare, oricum.
Dar așa… ca partener de călătorie pentru Librăreasa mea, fie :)!
“Dincolo de bine și de rău” cuprinde aproape 300 de aforisme, de lungimi diferite, grupate în capitole tematice cu titluri ca Despre prejudecățile filozofilor, Spiritul liber, Firea religioasă, Despre istoria naturală a moralei, Popoare și patrii, Ce înseamnă aristocratic?. Cei care au parcurs cartea susțin că aforismele se poti citi și de sine stătător, chiar dacă există o legătură între ele. Iar, ca să-ți faci o idee ce lectură “relaxantă” și-a ales colegul de rând, iată câteva panseuri pe care le-am selectat dintre cele mai scurte 🙂 .
4 aforisme ale lui Friedrich Nietzsche
Într-adevăr, la o teorie nu este deloc lipsit de farmec faptul că ea poate fi respinsă. Tocmai prin asta atrage mințile mai subtile. Se pare că teoria privitoare la „voința liberă“, teorie contestată de sute de ori, își datorează durabilitatea doar acestui farmec. Mereu se găsește câte cineva care se simte în deajuns de puternic ca s-o combată.
O, Voltaire! O, umanitate! O, imbecilitate! „Adevărul“, căutarea adevărului nu este un lucru ușor. Iar dacă atunci omul procedează prea omenește – il ne cherche le vrai que pour faire le bien [caută adevărul doar pentru a face binele] –, pariez că nu va găsi nimic!
O nouă specie de filozofi iese la iveală. Îndrăznesc să-i botez cu un nume deloc inofensiv. Așa cum îi descopăr eu și cum se lasă ei descoperiți – pentru că ține de felul lor de a fi să dorească să rămână întru câtva enigmatici –, acești filozofi ai viitorului ar putea pretinde, pe drept sau poate pe nedrept, să fie numiți seducători. Chiar acest nume nu este, până la urmă, altceva decât o tentativă, sau dacă vrem, o tentație.
Ceea ce ne uimește la religiozitatea vechilor greci este nestăvilita recunoștință pe care ea o revarsă din belșug. Cel care are o astfel de atitudine în fața naturii și a vieții aparține unei categorii umane de o mare noblețe. Mai târziu, când gloata a devenit preponderentă în Grecia, teama a năpădit și religia. Iar creștinismul a început pregătirile.
