Cuvântul “legit” nu există în dicționarele de limba română. Crede-mă, am verificat personal! Și totuși este atât de folosit în jurul meu încât, pur și simplu, nu mai pot să-l ignor. Ca pe un bondar pe care îl tot aud bâzâind: nu-mi face nimic rău, dar pfffff… ce mă mai sâcâie 🙂 !
Deci ce e cu acest cuvânt pe care tânăra generație îl folosește până la intoxicare? De unde & cum s-a instalat în limba română? Și ce înseamnă mai exact?
Cea care mi-a risipit nedumeririle a fost profesoara Rodica Zafiu, autoarea unor articole-bijuterie (dupa părerea mea!) în Dilema Veche.
Cuvantul este împrumutat din engleza colocvială unde apare ca o trunchiere a adjectivului “legitimate”, având sensul de „în conformitate cu regulile, legal” (Urban Dictionary), dar a căpătat și valoarea unui cuvant de întărire, de confirmare – „chiar”, „cu adevărat” (Cambridge Dictionary).
În limba română circulă fie ca adverb, fie ca adjectiv invariabil, cu sensuri apropiate de cele din limba engleză.
În ce contexte întâlnim cuvântul “legit”
Cu sensul de „demn de încredere”:
„Știe cineva vreun site sau vreo aplicație de unde poți face bani și să fie și legit?”
„Nu este legit, este o țeapă”
Când o situație este apreciată ca fiind acceptabilă:
„Mi se pare legit până la diagnosticul de certitudine, însă ce nu mi se pare legit este faptul că a trimis-o acasă”.
În construcții superlative:
„Bro, la modul cel mai legit ești de treabă”.
„E foarte legit comentariul tău”.
Cu valoare de adverb de întărire:
„‒ Chiulește că vrea sau chiar se simte rău?
‒ Nu, nu, e legit bolnav!”
Legit – doar o modă sau ne trezim cu el în dicționare?
Rodica Zafiu: “Am putea bănui că succesul noului împrumut ar fi favorizat de un anumit grad de motivare în română (prin legătura semantică cu adjectivul legitim, „întemeiat pe lege”, „justificat”). Dar, dincolo de moda juvenilă actuală, legit nu mi se pare că are mari șanse să se impună în uzul general.
Chiar invariabilitatea sa e o problemă: cuvântul se comportă ca mișto sau OK, folosite ca adverbe și ca adjective care nu pot realiza acordul, deși forma sa nu ar împiedica apariția unor terminații de gen și număr. O problemă mai mare o reprezintă vagul semantic: cuvintele și expresiile care exprimă aprecierea favorabilă, acordul și întărirea sunt mijloace pragmatic perfect justificate în oralitatea nonstandard, dar care suferă de cea mai mare imprecizie. Legit a devenit rapid un echivalent pentru chiar așa, în regulă, OK, pe bune – formule funcționale care se deosebesc doar prin marca lor stilistică. Asemenea cuvinte rezistă uneori mai bine, dar pot fi ușor abandonate și înlocuite, odată cu schimbarea modei lingvistice.”
În articolul „Anglicisme «amputate gata» ale Generației Z”, publicat pe site-ul Facultății de Litere din București, Victor Grigoraș consideră că “legit nu este altceva decât acel parol pe care îl întâlneam în textele lui Caragiale.”
