Cărțile din seria Game of Thrones, precum și serialul, sunt atât de complexe încât se simte nevoia ca cineva să studieze în detaliu cum se leagă totul. Astfel, cum Game of Thrones a devenit un adevărat fenomen, cei de la Harvard au introdus un curs inspirat din saga “Cântec despre gheață și foc”, scrisă de George R. R. Martin.
Studenții la Harvard nu studiază însă detalii despre personajele din Game of Thrones, ci despre personalitățile care l-au inspirat pe George R. R. Martin. Cursul se numeşte: ”The Real Game of Thrones. De la mituri moderne la modele medievale”, relatează The Independent, citat de Libertatea
Serialul a devenit subiect de cursuri şi la Universitatea Berkeley din California şi Universitatea Virginia.
La Universitatea Berkeley acest curs este intitulat pur şi simplu „Game of Thrones” şi face parte dintr-un studiu mai mare, dedicat operelor cinematografice. Noul curs „disecă” adaptarea pentru televiziune a operelor lui George R. R. Martin, analizând temele majore abordate în serial şi cheile succesului său uriaş.
„Acest curs examinează felul în care şi motivul pentru care «Game of Thrones» a ajuns la o astfel de notorietate şi o atât de mare popularitate. Succesul său nu a fost doar un hazard, ci o combinaţie perfectă de influenţe, circumstanţe, pe de-o parte, şi realizarea completă a unei estetici şi unei tematici date, pe de altă parte”, a spus doctorandul Justin Vaccaro.
La Universitatea Virginia, cursul dedicat acestui serial, susţinut de o profesoară extrem de respectată şi apreciată, Lisa Woolfork, se axează pe analiza literară a show-ului TV.
„«Game of Thrones» este popular şi interesant, dar este mai ales foarte serios. Există numeroase lucruri în serial care sunt foarte grele, pline de sensuri şi care pot fi puse în lumină prin mecanisme care ţin de analiza literară”, a declarat profesoara americană, într-un interviu pentru The Telegraph.