După cum, Doamne ajută!, sper să-mi devină un adevărat obicei 😅, vineri seara m-am prezentat la Artmark pentru un nou tur privat pe care Horia-Roman Patapievici l-a oferit invitaților săi printre capodoperele expuse la Palatul Cesianu-Racoviță, în inima Bucureștiului.
Înca de la vizita trecută, când atenția gazdei noastre s-a îndreptat în primul rând spre Cap de copil al lui Nicolae Grigorescu (despre care ți-am povestit mai multe aici), eu ochisem într-un colț un tablou cu tema mea preferată din toate timpurile: femei citind. (Ceea ce nu cred că mai este o surpriză pentru tine dacă ne urmărești story-urile pe pagina de instagram…)
Dar pentru că atunci cine să mai aibă timp de el?!, captivată cum am fost de discursul lui Horia-Roman Patapievici (în timpul căruia aproape că am uitat să și respir) despre lucrarea necunoscută a lui Grigorescu, acum m-am rugat la toate zânele și vrăjitoarele picturii ca turul să le includă și pe doamnele mele citind. Iar acest uriaș cărturar care este Patapievici să zăbovească asupra lor și să ne vorbească despre ele.
Ceea ce… S-A ȘI ÎNTÂMPLAT!!!
Pictura în cauză este intitulată Confidențe de Theodor Pallady și încă mai poate fi admirată în expoziția mereu cu intrare liberă de la Artmark, până marți, 21 octombrie, când va fi prezentă în cea mai importantă licitație a sezonului, fiind estimată la 15.000-25.000 de euro.
De ce îl nedumerește pe Patapievici lucrarea lui Pallady
“Acest tablou este un pur Pallady. Coloristic este un pur Pallady, ca desen este pur Pallady. Dar acum urmează chestiunea de antropologie. Pallady pictează aici două femei, iar tabloul este intitulat Confidențe. Dar cum îți faci confidențe cu prietena ta când te întâlnești cu ea? Te așezi pe o canapea și îți pui o carte în fața ochilor?! Personajele nu par să fie din aceeași poveste. E o mică incongruitate acolo. Cum o pot înțelege? Nu știu, speculez”, nu s-a ferit Patapievici să-și manifeste nedumerirea.
După care a continuat, stârnindu-ne exclamații de surpriză: “Cum le-a făcut Pallady pe aceste femei? Există vreo tușă a senzualității, o feminitate care emană din aceste femei?! NU! Ele sunt ca niște șezlonguri îmbrăcate în piele de femeie. Există un soi de rigiditate, par – știu, cuvantul e tare – par marionete, mecanice. Mă întreb dacă viața le lipsește. Știu că atunci când spun șezlonguri umane e cam dur, dar vreau să pun în evidență ideea.
Ce spun specialiștii Artmark despre Confidențe de Theodor Pallady
Trăind în Parisul modern, între 1917 și 1939, Pallady și-a clădit cultura și întreaga capacitate de interpretare a formalului având la bază spiritul poetizant al scrierilor lui Baudelaire și al simbolismului literar și artistic, spirit cum numai un oraș cosmopolit și rafinat îl putea avea. Astfel descoperim opera pictorului din această perioadă, o pictură intimistă, o poezie a interiorului și a familiarului, tradusă totuși antagonic în opere ce trădează o atmosferă de neliniște, misterioasă pe alocuri, chiar melancolică.
Așa se explică dispariția sau mai bine zis raritatea exteriorului în creația palladiană, peisajul fiind mult mai puțin abordat decât personajul în interior sau natura statică, medii mult mai susceptibile unei interpretări accentuate a acelei fărâme de simbolism. Aici intervine spiritul lui Pallady, ce își identifică în spațiul familiar (conacul, atelierul, malul Senei din apropierea locuinței din Place Dauphine) uneltele ce ar facilita oglindirea sa în creația picturală. De aceea critica a identificat mereu spiritualitatea cu care temele preferate (natura statică și personajul feminin) de Pallady sunt abordate și încărcate de un lirism tipic, aristocrat.
Întreaga operă de maturitate a lui Pallady, în special în cazul interioarelor, ne dezvăluie o căutare a relațiilor intime, de structură, modelate într-o regie și într-o scenografie ce păstrează aparențele firescului. Maniera astfel modelată a compus acel spirit intimist recognoscibil și în ”Confidențe”. În compoziția de față regăsim două personaje cochete pe divan, într-o atmosferă relaxată, ancorate într-un decor specific lui Pallady. În colțul din dreapta o recuzita specifică naturilor statice lui Pallady, ne poartă în universul lui, deși mai puțin decorativ, plin de înțelesuri.
Compoziția de față este cu prisosință definită de cele două modelele: suprafața picturală este definită de acțiunea centrală, aspectul cromatic este coordonat de paleta cromatică folosită, iar esența tabloului este și ea punctată de trăirile momentului dintre cele două personaje.
Ce spuneți VOI despre pictura lui Pallady
@Dana Burda (comentariu pe pagina noastră de facebook): Frumos tablou! Era ceva obișnuit în familiile vechi ca a mamei mele, familii din clasa de mijloc și din cea superioară, ca timpul liber să fie petrecut pe divan sau ca o prietenă să fie invitată să stea pe divan. Să țină o carte în mână ca o recuzită, dar în realitate să povestească și să schimbe impresii. Era ceva des întâlnit și în copilăria mea și în adolescența mea când încă divanul era partea cea mai importantă în camera de primire. Pictorul este puțin malițios la adresa femeilor în acest tablou. Aparent e o scurtă perioada de lectură, dar în realitate cele două schimbă informații confidențiale, adică o scenă pur feminină. Aparență și realitate, eterna enigmă feminină.
