Potrivit unor mărturisiri făcute de romancier, acesta a lucrat la opera sa cea mai cunoscută timp de şapte ani. Mai multe personaje din carte sunt reale.
Cel mai important roman scris de Liviu Rebreanu, ”Ion”, la care scriitorul a lucrat nu mai puţin de şapte ani, are la bază întâmplări şi personaje reale. Mărturisirea a fost făcută chiar de autor, cu puţini ani înainte de moarte, acesta prezentând evenimente din satul Prislop, unde locuiau părinţii săi. Pe atunci, Liviu Rebreanu tocmai renunţase, spre dezamăgirea părinţilor săi, la cariera militară, pentru a se dedica scrisului.
“Ion îşi trage originea dintr-o scenă pe care am văzut-o acum vreo trei decenii. Era o zi de început de primăvară. Pământul jilav, lipicios. Ieşisem cu o puşcă la porumbei sălbateci. Hoinărind pe coastele dimprejurul satului, am zărit un ţăran, îmbrăcat în straie de sărbătoare. El nu mă vedea. Deodată s-a aplecat şi a sărutat pământul. L-a sărutat ca pe o ibovnică. Scena m-a uimit şi mi s-a întipărit în minte, dar fără vreun scop deosebit, ci numai ca o simplă observaţie. Nici măcar nu am fost curios să aflu pentru ce a sărutat omul glia”, a scris în mărturisirile sale Liviu Rebreanu, conform Adevărul.
Un alt eveniment care l-a marcat pe autor a fost atunci când un ţăran văduv, dar bogat, şi-a bătut fiica într-un mod barbar, tânăra fiind scăpată din mâinile tatălui de vecini. Pe fată o chema Rodovica şi păcatul ei era că a rămas însărcinată cu cel mai sărac om din sat. Scena a fost redată de autor în roman, personajele cheie fiind Ana şi tatăl ei, Vasile Baciu.
Sora autorului, ajutor nesperat la scrierea cărţii
Rebreanu spune că la început a crezut că va scrie romanul în mai multe volume, gândind că este mai comod pentru cititor o trilogie. Un ajutor neaşteptat în completarea operei sale a venit chiar din familie, unde sora lui a fost aproape să se mărite cu un preot din zona Sătmarului. Sora logodită i-a înapoiat celui care o ceruse de nevastă verigheta, iar ea s-a căsătorit mai târziu cu un profesor de liceu.
“Căsătoria mi-a fost necesară, pentru că prin ea am putut urzi nişte fire, care să-mi servească mai târziu în celelalte două părţi ale trilogiei”, spune autorul, lucru care l-a ajutat în final să dea familiei Herdelea înfăţişarea din roman.
Deşi s-a apucat de scrierea cărţii în anul 1913, după trei ani a fost decepţionat de cele peste 300 de pagini concepute, astfel că a reluat opera de la zero. Patru ani mai târziu, autorul avea să-şi desăvârşească opera de căpătâi şi a ales, totodată, şi un nou nume, Ion, considerând că numele are o însemnătate hotărâtoare asupra soartei celui care îl poartă.
“În Ion am lucrat într-un fel şi până la un punct după modele vii. Astfel, Ion Pop al Glanetaşului, eroul însuşi, a existat aievea şi se numea aproape aşa. Mai mult, el trăieşte şi azi, necăjit şi amărât, copleşit de copii, vreo şapte. Cel ce poartă numele eroului meu a rămas un biet ţăran ca vai de capul lui, pe când cel din roman se ştie câte pozne şi totuşi ce carieră face înainte de a muri asasinat”.
Alte nume autentice păstrate în roman sunt cele ale preotului Ion Belciug, notarului Soessel, care mai târziu l-a vizitat pe Liviu Rebreanu în Bucureşti pentru a-i mulţumi pentru felul cum l-a zugrăvit în roman.
