Conform dicționarului, trickster este un șarlatan, un păcălici, un trișor, un escroc, un șmecher. În cazul personajului principal din ʺCele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veaculʺ, avem de-a face cu tot ce am enumerat mai sus, dar la feminin.
Să nu te lași păcălit(ă) de titlul atât de… aventuros 🙂 al cărții “Casa Suțu. Palatul și fantomele sale”. Căci în această monografie a membrilor familiei care a dăruit Bucureștiului una dintre clădirile sale simbol, nu fantomele lor te bântuie, ci întrebări cărora specialiștii continuă și azi să le caute răspunsurile.
Pe cât de clar mi-a fost ce să scriu după ce am terminat „Disecție” de Han Kang, câștigătoarea Premiului Nobel pentru Literatură 2024, pe atât de bizar au început să arate lucrurile când m-am apucat să le aștern “pe hârtie”. Când mi-am dat seama că poezia și cadavrele nu merg împreună, că nu poți să vorbești despre frumusețea scriiturii când aceasta descrie torturi și masacre. Că nu poți explica de ce naiba te fascinează un roman-aproape-documentar despre durere și pierdere și moarte, despre schingiuirea trupului și sufletului.
Am pus ochii pe „Vegetariana” încă din timp ce citeam „Disecție” de aceeaşi scriitoare, Han Kang, laureata Premiului Nobel pentru Literatură 2024. Îmi era puțin teamă de temă, recunosc – eu, nefiind vegetariană, ba chiar împotriva oricăror curente, alimentare sau de altă natură, care bat la uşa extremismului, mă gândeam că există riscul să nu mă prindă deloc.
ʺCasele nu uită.ʺ Acesta este propoziția de deschidere a romanului ʺVila” de Rachel Hawkings și trebuie să recunosc că demult nu am mai citit ceva atât de captivant, de bun, de misterios, de intrigant. Și mi-am zis: ʺDacă această carte se termină cu Casele nu iartă, o să cad de pe canapeaʺ. Ei bine, nu s-a terminat așa. Cu toate acestea, ʺVilaʺ rămâne unul dintre cele mai bune romane citite de mine în acest an.
Când am văzut cartea ʺSecretulʺ de Lee & Andrew Child în pachetul primit de la editura Trei, am știut că o să am o misiune grea.
“Un apartament din Paris” de Michelle Gable mi-a spulberat orice vis de îmbogățire. Acolo unde eu speram să descopăr o comoară (vezi mai jos textul pe care l-am scris când am început să citesc cartea), aproape că a trebuit să vin cu bani de acasă, știi ce zic?
De când am terminat ʺMotelul Sun Downʺ scris de Simone St. James (recenzia AICI), m-am întrebat cum o să fie următoarea ei carte. O să-mi placă sau nu? Editura Crime Scene Press a fost foarte amabilă să mă ajute să găsesc răspunsul la întrebare prin tipărirea romanului ʺCartea cazurilor nerezolvateʺ. Beneficiind de o copertă excelentă și o prezentare perfectă pe coperta a patra, cartea a intrat imediat în atenția mea și pe lista de citit cât mai rapid… Și răspunsul este afirmativ: mi-a plăcut foarte mult!
De multe ori am întâlnit în divese recenzii, de la noi sau… de la ei, expresii precum ʺpaginile se dau singureʺ sau ʺdupă încă un capitol, mă duc la culcareʺ sau ʺa real page turnerʺ… Ei bine, eu fiind mai necredincios din fire, nu le-am crezut o clipă. Însă ʺZero Daysʺ mi-a dovedit cu fiecare cuvânt, paragraf, pagină și capitol citit că expresiile de mai sus sunt adevărate.
M-am liniștit: „Ursitul” de Ștefana Velisar Teodoreanu a ajuns, în sfârșit, în biblioteca mea!
ʺNumai minciuniʺ este o carte care m-a surprins foarte mult. M-a surprins prin cât de mult mi-a plăcut de personajul principal: Mickey Gibson. M-a surprins când am realizat că am citit 250 de pagini și nici nu știu cum a avut loc acest lucru. M-a surprins prin multitudinea de răsturnări de situații. Și asta deși aveam de la bun început așteptări foarte mari de la ea…
“În locul nepotrivit la timpul nepotrivit” a salvat coafura lui Reese Witherspoon pe care promisesem că o ciufulesc dacă mă trezeam păcălită de vreo prostioară de carte. Din fericire pentru simpatica blondă de la Drept, n-a fost cazul.
În cariera mea de cititor de fantasy, am citit câteva romane de Joe Abercrombie. Mi-au plăcut în special cele din ʺPrima legeʺ, trilogia prin care am făcut cunoștință cu acest scriitor și a cărei recenzie o poți citi AICI. Așa că noua serie ʺVeacul nebunieiʺ – cu al ei prim volum ʺUn strop de urăʺ – nu avea cum să mă lase indiferent.
Cele trei cărți din articolul meu de azi ar fi trebuit să se constituie în tot atâtea recenzii… Din păcate pentru blog, nu am avut răbdare s-o parcurg până la capăt decât pe una dintre ele.
După ce am citit ʺCrucea de cenușăʺ pot spune că această carte mi-a oferit tot ce mi-am dorit plus un bonus.