Autor: Nazen Ștefania Peligrad
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor
Vreau banii inapoi!
Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă
Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)
Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea
TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)
Editura: Vremea
Anul apariției: 2024
Traducere:
Să nu te lași păcălit(ă) de titlul atât de… aventuros 🙂 al cărții “Casa Suțu. Palatul și fantomele sale”. Căci în această monografie a membrilor familiei care a dăruit Bucureștiului una dintre clădirile sale simbol, nu fantomele lor te bântuie, ci întrebări cărora specialiștii continuă și azi să le caute răspunsurile.
Iar printre ei se află chiar autoarea volumului, Nazen Ștefania Peligrad, curator de peste 15 ani în cadrul Muzeului Municipiului București, care funcționează în prezent în Palatul Suțu.
Încă din seara în care am participat la lansarea organizată de editura Vremea, mi-a fost evident că am de-a face cu un volum care va refuza să se lase recenzat în stilul nostru obișnuit. Căci vorbim de o veritabilă carte de istorie, din care se revarsă asupra ta avalanșă-și-nu-altceva de date și de nume celebre și mai puțin celebre formând un arbore genealogic stufos, cu rădăcini în Grecia și Constantinopol, hărți vechi, acte oficiale, inclusiv o decizie de divorț din vremuri în care așa ceva nici că se pomenea.
Deci cum să te descurci?
Păi, parcurgi frumos cartea, subliniezi, colorezi, faci notițe, pui semne de întrebare pe marginea paginilor (sau de exclamare, după caz), și apoi te prezinți cu volumul la braț (și cu Leia, în lesă, în cazul meu) la poarta Palatului. Pentru o recenzie-reportaj, ca să zic așa.
Familia
Prima jumătate a cărții despre Casa Suțu te familiarizează cu genealogia familiei a cărei istorie se confundă, de la un punct încolo, cu cea a Bucureștiului în general și cu a palatului de mici dimensiuni situat în centrul orașului, în special. Ridicat, conform unor surse istorice, din inițiativa postelnicului Costache Suțu, între anii 1833-1835, palatul va străluci în toată splendoarea lui în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, după ce în el s-au mutat Grigore Suțu (fiul lui Costache Suțu) și soția lui, Irina.
Cei doi s-au căsătorit în 1856 și au format unul dintre cele mai elegante și extravagante cupluri din lumea bună a Capitalei. Mai ales că erau extrem de diferiți. Și din punct de vedere fizic, și din punct de vedere al caracterelor.
Casa Suțu. Cum e descris în carte cuplul care i-a adus strălucirea
În timp ce Irina Suțu era o femeie înaltă și slabă, Grigore Suțu era scund, avea mustăți lungi și arnăuțești, iar pe stradă purta o pălărie înaltă și tocuri și mai adăuga ceva și în interiorul încălțămintei, pentru a câștiga câțiva centrimetri în înălțime. Tot pentru a-și masca statura mică, în trăsură el stătea pe perne mari, iar însoțitorul – mereu pe scaunul din față. Din același motiv, în multe dintre fotografiile de familie, Irina Suțu apare așezată, în timp ce el e în picioare. Deosebirea de statură le-a atras poreclele de Turcul și Cămila.
Din acest tablou atipic nu a lipsit nici cățelușa lor, un pudel mare și alb, care se numea Luți. Atât de mult au iubit-o stăpânii pe Luți, încât atunci când a murit, au împăiat-o și-au așezat-o în capul scărilor.
Grigore Suțu avea un caracter impulsiv, fiind adeseori gelos fără motiv, fapt care o deranja pe soția sa, dar era și un mare curtezan, legându-se adesea de femmes de chambre ale soției sale. În cele din urmă, exasperată, Irina a angajat ”o pocitură de femeie în vârstă, germană”, după cum apare în scrierile lui Emanoil Hagi-Mosco, studiate de autoare pe parcursul documentării.
Când nu primeau vizite, Grigore și Irina Suțu obișnuiau să se plimbe pe șoseaua Kiseleff, locul de întâlnire al protipendadei bucureștene, în caleașca comandată la Viena și decorată cu blazonul familiei. În aceste plimbări, erau însoțiți de un maur exotic, pe nume Soliman, de un arnăut înarmat și bogat costumat și de vizitiul țigan lancu, un fost rob care impunea prin statura sa, prin straie și mai ales prin imensele mustăți orizontale care-i dădeau un aer înfricoșător.
Balurile familiei Suțu
Unul dintre capitolele bijuterie din prima parte a cărții, altfel destul de tehnică, dupa cum îți spuneam, este cel dedicat balurilor pe care le organiza familia Suțu și a căror faimă depășise granițele țării.
Petrecerile, pe care Nazen Ștefania Peligrad le descrie la nivel de… coafuri împodobite cu diamante ale doamnelor și de maniere mai mult sau mai puțin prezente ale domnilor 🙂 , au început după căsătoria lui Grigore cu Irina, cei doi fiind considerați gazde desăvârșite. Autoarea îl citează pe Constantin Bacalbașa care nota în “Bucureștii de altădată”:
S-a dus epoca aceia când în două mari saloane aristocratice, în salonul prințesei Suțu și în salonul doamnei Oteteleșeanu, trecea întreaga societate de sus a țării. Recepțiile și balurile acestor două aristocrate erau evenimente și n-au fost niciodată egalate, necum întrecute. Tot Bucurestiul defila în aceste două case, și nu era om de rasă, om de naștere boierească sau chiar burghez ajuns sau intelectual cu vază care să nu fie invitat la marile serbări date de gazde.
Constantin Bacalbașa, “Bucureștii de altădată”
La rândul său, Emanoil Hagi-Mosco citează în “București, Amintirile unui oraș” un călător suedez care descria astfel balurile familiei:
Să intrăm apoi la dl si dna Suțu, in cea mai bogată și cea mai primitoare casă din București. Acolo întâlnești tot orașul, fără deosebire de partid politic, fapt neobișnuit. Te afli pe teren neutru, ceea ce adaugă un farmec deosebit acestor splendide recepții. Casa, așezată în cel mai frumos cartier al orașului, înconjurată de o vastă grădină, izbește dintru inceput privirea. După ce urci splendida scară prin care pătrunzi în sălile de bal, îți dai seama că interiorul acestei senioriale așezări corespunde cu înfățișarea sa exterioară. O imensă oglindă se desfășoară până aproape de tavan, iar acolo sus afli o înșirare de saloane, precum două mari săli, pline de lume. Cele mai frumoase femei îmbrăcate în minunate toalete îți trec prin fața ochilor.
Emanoil Hagi-Mosco, “București, Amintirile unui oraș”
Cuplul se bucura și de prețuirea domnitorului Carol I, care “de obicei întindea doar un deget celor pe care îi saluta, dar atunci când îl onora pe Suțu cu vizita sa, îi dădea două degete!”
Palatul
Partea a doua a cărții prezintă istoria ridicării palatului, una destul de tumultuoasă de altfel, căci construcția a avut un preț uriaș. Și nu doar financiar, ceea ce era de așteptat, ci și uman.
Costache Suțu și Lucsandra Racoviță, părinții lui Grigore Suțu, sunt cei care au avut inițiativa ridicării acestui palat, pe care și l-au dorit în stil neogotic și pentru care au apelat, inițial, la doi arhitecți vienezi. Din păcate, ca orice români adevărați, și ei au avut probleme cu echipele acestor meseriași străini, cărora le vor face reclamație pentru instabilitatea sobelor și a boltei afectate de surparea din 1832, când unul dintre zidurile casei, prost construit, s-a prăbuțit peste doi muncitori, omorându-i. Prin urmare, palatul care abia ce fusese înălțat a și fost supus unui proces de reparații profunde pentru a-i putea primi cum se cuvine pe proaspăt însurățeii Grigore și Irina Suțu.
Desi a trecut de atunci prin mai multe etape de restaurare, modernizare și extindere, palatul de azi este, practic, palatul de odinioară.
În vizită la Casa Suțu
Așa că, într-o luminoasă sâmbătă de octombrie, m-am înființat la porțile lui, după cum ți-am spus, împreună cu cartea și cu Leia. După o ședință foto ad-hoc organizată chiar la intrare, unde Leia s-a așezat moț, am pășit în palat… de data aceasta fără ea, căci animalele de companie nu sunt permise.
(Hmmm! Sunt absolut sigură că Luți, cățelușa iubită și răsfățată a soților Suțu, nu ar fi apreciat absolut deloc faptul că Leia mea a fost ținută pe la uși…)
Cele trei arcade din hol și scara cu două brațe care apare în toate articolele, filmările și reportajele realizate aici au fost create de, culmea!, un sculptor, celebrul Karl Storck, în anul 1836 pentru a aduce un plus de rezistență clădirii.
Pentru că orice blazon se respectă, soții Suțu au comandat de la Paris uriașa oglindă de Murano care tronează deasupra scării și în lungul drum spre țară impresionantul obiect a călătorit inclusiv pe Dunăre, de la Viena până la Giurgiu.
Ceasul care arăta ora invers
Dar poate cea mai comentată, bârfită și menționată fiță a cuplului a fost ceasul Collin, adus tot din capitala Franței. Fabricat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ceasul decorat cu foiță de aur era neobișnuit prin mecanismul cu rotație inversă, ora corectă fiind reflectată în oglindă. Prin urmare, invitații, indiferent că se aflau la parter sau la etaj, puteau să vadă în oglindă cât este ora. Din păcate, astăzi ceasul a dispărut, el mai putând fi admirat doar în fotografiile din carte. Tot Karl Storck este cel care a realizat și portretul în medalion, din lemn, al Irinei Suțu, care se ivește discret deasupra oglinzii.
Scara spectaculoasă, dar mai ales tavanul supraînălțat, bogat decorat, în mjlocul căruia a fost montat un candelabru cu brațe subțiri și elegante, te obligă să stai mai mult cu ochii pe sus. Ceea ce, între noi fie vorba, nu e chiar rău – poate așa nu observi mocheta roasă și plină de pete. Sau tâmplăria jupuită și găurită a ușilor și ferestrelor. Că oricum cu mirosul de vechi, de stătut deja te-ai obișnuit la câteva minute după ce ai intrat în clădire.
În opinia mea, palatul din realitate necesită o reîmprospătare și o igienizare pentru a-i reda strălucirea în care îl înfățișează cu atâta atenție la detalii Nazen Stefania Peligrad în lucrarea sa. Pentru că, oricât de mult îmi place mie să mă pierd în paginile unei cărți, în acest caz particular aș fi preferat să mă pierd în saloanele clădirii din centrul Bucureștiului. Nu să mă grăbesc să ies din ea.
Întrebările rămase deocamdată fără răspuns
În ultimele pagini ale cărții sale, autoarea vorbește despre întrebările care continuă să-i frământe și astăzi pe specialiștii care cercetează istoria Casei Suțu și din care redau câteva:
👉Când a fost construit, de fapt, acest palat? Documente descoperite recent specifică faptul că ar fi fost ridicat din inițiativa și la dorința lui Grigore Suțu și nu de tatăl său, Costache Suțu, deci ar fi mai… tânăr decât se credea până acum
👉Cine a fost, de fapt, arhitectul acestui palat? Căci lucrul de mântuială realizat de cei doi vienezi contractați inițial este atestat inclusiv de decizii judecătorești
👉Cum de i-a fost încredințată unui sculptor, fie el și unul de talia lui Storck, o lucrare de consolidare de o asemenea anvergură, când aceasta ar fi trebuit să cadă în sarcina unui arhitect?
👉E adevărat că soții Suțu au ajuns să aibă probleme cu banii, reușind să salveze aparențele și să organizeze celebrele baluri doar cu uriașe eforturi financiare?
La acestea eu mai adaug una: Unde a dispărut ceasul care arăta ora invers?!!! Ia să declanșez și eu propria mea cercetare. Dacă aflu răspunsul, revin.
