59, 12, 2… Sunt cifrele care ar putea cuprinde toată viaţa lui Viorel. Are 59 de ani. De 12 ani trăieşte sub cerul liber. De 2 ani “locuieşte” pe scările unui oficiu poştal din Cluj Napoca. Şi ar mai fi o cifră: 1000. Atâtea cărţi a citit Viorel!
Cătălin Măruţă a fost cel care i-a întins o mână iubitorului de cărţi. Bărbatul a ajuns să trăiască pe străzi şi să-şi gătească la mica butelie de călătorie pe care o are în rucsac.
Măruță i-a oferit cea mai mare bucurie posibilă. L-a dus într-o librărie şi i-a umplut braţele cu cărţi! Felul în care Viorel mângâia coperţile, vocea gâtuită de emoţie când s-a trezit în faţa rafturilor pline, dar mai ales privirea lui… toate acestea i-au atins profund pe iubitorii de cărţi.
Ne-au demonstrat-o mesajele pe care ni le-aţi trimis şi din care răzbătea aceeaşi întrebare: “Cum putem să-l ajutăm dacă nu suntem din Cluj?”.
Cătălin Măruță, impresionat de comunitatea anaarecarti.ro
Aşa că aseară l-am contactat pe Cătălin Măruţă. Am aflat că Viorel nu are nici măcar buletin, echipa emisiunii ajutându-l în aceste zile cu demersurile necesare pentru a obţine unul ca să-şi poată deschide ulterior un cont. Impresionat că o comunitate mică, aşa cum are un blog de carte la început de drum, a reacţionat atât de rapid la povestea mediatizată de el, Măruţă ne-a promis că ne va transmite imediat numărul de cont al lui Viorel.
Deci în curând un update cu toate informaţiile necesare pentru cei care doresc să-l ajute pe bărbatul care spune că, dacă cineva l-ar pune să aleagă între un apartament şi o bibliotecă plină cu cărţi, ar alege cărţile fără să stea pe gânduri.
Iar pentru Măruţă, pentru decizia lui de a mediatiza cazul acestui om (în loc de… botezul lui Salam, să zicem) o reverenţă, aşa cum fac la sfârşitul orelor de studii de balet.