„Bucureştiul interbelic. 1935” – Ana are carti!

„Bucureştiul interbelic. 1935”

Mai ştii ce spuneam în urmă cu câteva zile, când încă citeam “Bucureştiul interbelic 1935”? Că, pe măsură ce mă adânceam în lectură, simţeam fiori reci pe şira spinării?! Bucuria mea iniţială generată de curiozitate se transforma, treptat, în stupoare, pe măsură ce dădeam paginile. Iar finalul, exact ultimul capitol scris de Bogdan Hrib, m-a făcut să înţeleg că am fost “victima unei înscenări”, pentru că fix senzaţiile pe care le-am avut eu au fost scopul autorului, motivul anume pentru care a ales articolele. Am zâmbit la ultimul paragraf şi, parcă, o voce interioară mi-a şoptit amuzat’: “Got youuu!” (traducere adaptată: “Ai muşcat-o!”).

Dar să o luăm cu începutul! Volumul este o selecţie de articole apărute în “Realitatea ilustrată”, în 1935. Jurnaliştii vremii scriau despre Bucureşti: petreceri ale înaltei societăţi, meşteşugari, schimbări urbanistice, planuri măreţe ale primăriei, boli, obiceiuri de consum şi realităţi crunte.

Ce m-a deranjat şi dezamăgit la începutul lecturii este prefaţa scrisă de Răzvan Dolea care, deşi îi e prieten, ori nu a citit articolele selectate cu inteligenţă de Bogdan Hrib, ori a făcut-o în diagonală. Iar când o rupi la fugă printr-o parfumerie n-ai cum să simţi aromele atât de variate, nuanţele… Îţi rămâne un singur miros în nări şi… aia e!

Bunicul meu avea 30 de ani pe vremea când gazetarii din 1935 îşi scriau articolele. L-am adorat, aşa că am vrut cu atât mai mult să trag adânc, în piept, poveştile vremii. Doar că… pe măsură ce citeam ce se întâmpla acum aproape 100 de ani realizam, şocată, că… suntem tot acolo. Paradoxal, ceea ce s-a schimbat în capitala României de atunci şi până acum e atât de insesizabil, încât realitatea te loveşte în plex! Jurnaliştii scriau despre un Bucureşti distrus de planuri urbanistice fără cap, despre românul inventiv care şuntează legile cu pricepere, despre şpăgile primite de portarii de la ministere, despre escrocii care ţin ocupate locurile în trenuri şi le vând cu tupeu, despre fierarul din Baicului care dădea şpaga la primărie să NU se astupe groapa de pe strada principală în care îşi rupeau căruţele roţile şi… cine credeţi că le repara?!, despre mafia licitaţiilor aranjate, despre beţiile de Lăsata Secului urmate de bătăi crunte şi… exemplele pot continua.

Un Bucureşti al anului 1935, atât de actual, atât de asemănător celui de azi, martie 2016.  Suntem tot acolo, avem aceleaşi preocupări, aceleaşi aspiraţii… Ce face diferenţa? Mobilul lipit de mâna dreapta… Internetul care ne leagănă într-o falsă realitate, caracteristică lui 2016. Pentru că dacă închid calculatorul şi cobor în stradă, lăsând tehnologia acasă… Sunt de-o seamă cu bunicul meu…

Am plâns, la finalul cărţii, citind un reportaj FABULOS scris de D. A. Dospinescu pe 4 septembrie 1935. Un reportaj aşa cum mi-aş dori să mai găsesc, azi, în presa românească!

Jurnalistul a reuşit să-şi pună pe hârtie atât de bine trăirile, încât, printre lacrimi, am fost invidioasă pe talentul lui.

Iată un fragment: “De sub genele-i lungi şi mătăsoase, doi ochi de foc ne întrebau de mama-sa. Un muget, mai mult oftat din plămânii mici ca bureţii tăbliţelor de şcolar, părea a fi supremu-i protest când parlagiul glumeţ îl lua într-o mână să-l ducă la cuţit. Era aşa de mic şi de fraged că mă îndoiesc să se fi transformat în carne pentru oameni. Spuma de lapte şi zahăr de trifoi, asta era de el, mititelul. Am fugit.”

Un alt jurnalist, nu la fel de talentat, însă mult mai şmecher, s-a strecurat cu tupeu la o petrecere de fiţe: “Serata de gală de la Clubul Miliardarilor”. Şmecherul s-a prezentat cu atâta îndrăzneală la intrare, încât paznicii au crezut că-i şi el miliardar. S-a prefăcut că nu vorbeşte româneşte şi a reuşit să intre la balul din înalta societate. Bărbaţi în frac, femei frumoase şi copleşitor de elegante, mâncăruri fine şi clinchete de cupe de cristal. O atmosferă de roman pe care gazetarul o ilustrează în reportajul său. La un moment dat îl zăreşte pe Titulescu, în onoarea căruia fusese dată serata. Cu acelaşi tupeu cu care pătrunsese în incintă îl abordează, se prezintă, face faţă întrebării: “Cum ai intrat?” şi… reuşeşte să obţină un interviu. Iată ce scrie: “Marchizul d’Ormesson stă de vorbă cu premierul nostru şi e atât de adâncit în conversaţie încât nu observă flacara magneziului, când reporterul fotograf îl prinde pe placă.”

Ei, da… Aici am simţit că citeam o poveste din 1935! L-a prins pe placă dupa ce străbuna flacără de magneziu a plesnit a bliţ… Că dacă era din 2016, jurnalistul scotea iphone-ul şi-i făcea premierului câte poze avea chef , plus un video scurt pe care îl trimitea rapid la ediţia online a ziarului la care lucra. Asta dacă premierul de azi era la fel de binevoitor ca Titulescu şi nu se trezea bietul gazetar infiltrat dat afara de la party, în şuturi. Şi dacă păţea asta, pagubă-n ciuperci în zilele noastre, nicidecum ruşinea din ’35. Jurnalistul din 2016 chema paparazzii în speranţa că vreun invitat la serată se va chercheli suficient cât să ofere la plecare imagini tocmai bune pentru buletinele de ştiri de a doua zi.

Închei aici, concluzionând: “Bucureştiul interbelic 1935” – o idee deşteaptă atât pentru cei care au de făcut o lucrare despre Capitala de dinaintea celui de-al doilea Război Mondial, cât şi pentru pasionaţii de istorie sau, de ce nu?, de lectură, pur şi simplu.

* carte oferita spre recenzare de Editura Tritonic

CE-AM SCRIS CÂND AM ÎNCEPUT S-O CITESC:

Ai mirosit vreodată o carte poştală veche? Sau ai mângâiat o fotografie cu marginile zimţate îngălbenite şi textura ca de muşama? Sau… facem altfel! Cufărul vechi cu lucrurile bunicii, imediat ce îl deschizi… Simţi un parfum de vechi, te învăluie şi, dacă dispui de niscaiva timp şi imaginaţie, gândul poate să-ţi fugă uşor spre vremuri pe care le-ai văzut doar în filme, le-ai găsit doar în cărţi. Asta simţi când citeşti „Bucureştiul interbelic. 1935”, volum scos pe piaţă de Editura Tritonic.

O alăturare de articole publicate fix în 1935, un Bucureşti între cele două războaie mondiale, descris amănunţit, cu detalii fascinante şi parfum de epocă. Iniţial, îţi spui: “Doamne, ce frumos, ce ocazie, câte lucruri interesante despre care habar nu aveam! Voi citi, în 2016, articole scrise de gazetari în 1935… aproape cu un secol în urmă… Şi pe măsură ce dai paginile şi te adânceşti în lectură, începe să se zbârlească părul pe tine! Simţi fiori pe şira spinării… Te rupi de carte, te uiţi pe telefonul mobil, şocat, te întorci… parcurgi alte file… fugi la bucătărie, bei un pahar cu apa, te întorci şi continui. În ce an ziceam că sunt? 2016… Iar eu citesc despre Bucureştiul anului 1935??!!!

Nu îţi spun mai multe, însă, crede-mă, ai toate motivele să rămâi cu gura căscată… Voi reveni cu recenzia!

Iată câteva titluri de cărţi (şi nu numai!) culese de prin magazinele online şi recomandate celor pasionaţi de Bucureştiul interbelic:

Întoarcere în Bucureştiul interbelic – Ioana Pârvulescu – AICI

Întoarcere în Bucureştiul interbelic (CD) – AICI

Zaraza – Andrei Ruse – AICI, AICI, AICI, AICI, AICI (ebook), AICI

Bucureşti. Praf şi sânge – Malgorzata Rejmer – AICI, AICI (ebook), AICI

Pânza de păianjen – Cella Serghi – AICIAICI, AICI (ebook)

Cum încărunţeşte o blondă. Povestiri – Adriana Bittel – AICI, AICI, AICI (ebook)

Troica amintirilor. Sub patru regi – Gh. Jurgea-Negrilesti – AICI (ebook), AICI, AICIAICIAICI (ebook)

Album Bucureştiul interbelic. Calea Victoriei AICI

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Centrul de preferințe pentru confidențialitate