Calea spre Marte este al doilea volum al seriei Doamna Astronaut, scrisă de Mary Robinette Kowal. Iubesc coperțile acestei serii și sunt foarte curios cum o să arate volumul al treilea.
Din primul volum, ʺCalea spre steleʺ, am citit doar câteva capitole, atunci când am aflat că a primit premiul Hugo, și mi-a plăcut ceea ce Kowal a scris. În plus, în titlu apare Marte, o planetă care îmi este tare dragă (ca să te convingi, ai AICI recenzia la ʺMarte roșuʺ de Kim Stanley Robinson). Așa că era de la sine înțeles că romanul ʺCalea către Marteʺ a sărit rapid de pe lista de cumpărături direct în bibliotecă.
Cum prezintă editură Calea spre Marte
Al doilea volum din seria DOAMNA ASTRONAUT.
Cea mai bună carte SF a anului pentru The Verge, Kirkus Online, Unbound Worlds & Nerdmuch
Aventura cuceririi spațiului începută în Calea spre stele continuă. Acum există o bază pe Lună și se pregătește un voiaj spre Marte.
Elma, Doamna Astronaut, ar dori să participe la această misiune periculoasă. Dar va putea ea, oare, să-și părăsească soțul și să petreacă ani buni călătorind spre o planetă atât de îndepărtată? În plus, pe Pământ situația este critică, deoarece fanaticii care se opun programului spațial sunt gata să recurgă la acte de terorism pentru a-l distruge. Voiajul spre Marte se va dovedi mai periculos decât se estimase.
O poveste captivantă despre conflictele din spatele cursei spațiale, care ne face să privim dintr-o nouă perspectivă lumea contemporană și problemele ei.
Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI, de AICI
„Mary Robinette Kowal rescrie istoria secolului XX”
„Tulburătoare de-a dreptul!“ – Locus
„O lume care te cucerește și te obsedează multă vreme după ce ai terminat de citit ultima pagină.“ –
Publishers Weekly
„O istorie alternativă despre cursa cuceririi spațiului de la jumătatea secolului trecut cu o eroină inteligentă, bine intenționată, dar nicidecum perfectă.“ – Booklist
De multe ori, romanele SF pornesc de la o întrebare simplă: ce ar fi dacă…? Felul în care continuă această întrebare și modul în care sună răspunsul sunt elemente-cheie pentru o poveste de neuitat. Ce ar fi dacă, în anii ’60, o catastrofă terifiantă ar fi obligat omenirea să cerceteze, să inoveze și să construiască mijloacele de a părăsi Pământul și de a ridica o casă în altă parte? Ce ar fi dacă, siliți de împrejurări, în 1961, oamenii ar fi amenajat deja o bază pe Lună și ar plănui o călătorie spre Marte? Mary Robinette Kowal rescrie istoria secolului XX, dar folosește cu abilitate acest prilej pentru a explora teme politice și sociale care frământă lumea de azi.
Marian Coman, redactor-șef Armada