Fiicele mării. Iris de autoarea britanică Eleanor Buchanan spune povestea dramatică a patru surori și a unui blestem străvechi rostit în urmă cu cinci milenii pe promontoriul Skara. Și pentru că prea suna bine sinopsisul 🙂 acestui prim volum din saga Fiicele mării, anaarecarti.ro publică azi un fragment în premieră și în exclusivitate.
O profeție veche și patru inele
În anul 2800 î.Hr., un tată îndurerat de răpirea fetelor sale a ridicat patru pietre pe peninsula Skara pentru a le ghida drumul înapoi, rostind un blestem cumplit: oricine va dărâma acele stânci își va vedea familia distrusă și copiii împrăștiați în toate colțurile lumii.
Peste milenii, în Scoția anului 1931, Charles Blackmore ignoră avertismentul și distruge monumentul mistic doar pentru că îi bloca panorama noii sale case. Consecințele sunt imediate: declinul financiar, pierderea soției și separarea celor patru fiice ale sale. Singura lor legătură rămân inelele create din colierul mamei, fiecare încrustat cu o bijuterie diferită:
- Iris primește opalul cu reflexii albastre
- Rose primește gresia
- Lily primește piatra-lunii
- Daisy, mezina, primește safirul
Iris, sora cea mare, pleacă spre Ceylon și Australia în încercarea disperată de a-și salva familia. Între timp, în prezent, tânăra Roz Chatton descoperă într-un anticariat londonez un tablou misterios cu pietrele din Skara. Această descoperire îi face inelul să pulseze și marchează începutul unei călătorii personale prin care va reconstitui trecutul ascuns al familiei sale.
O autoare, patru identități literare
Dincolo de paginile cărții există o poveste reală la fel de fascinantă. În spatele pseudonimului Eleanor Buchanan se ascunde o scriitoare cu o experiență de peste 30 de ani, care a navigat prin genuri literare diverse, de la ficțiune istorică la povești de dragoste. Mai mult, sâmburele de inspirație provine chiar din trecutul propriei familii: un străbunic trimis în Ceylon în secolul al XIX-lea, o străbunică stabilită în Australia și o arhivă impresionantă de scrisori de epocă.
Eleanor Buchanan este cel mai nou alter ego al scriitoarei Pamela Hartshorne, nume de referință în literatura de gen, cu o carieră de trei decenii și patru fațete literare distincte:
- Numele real (Pamela Hartshorne): Sub care își publică o parte din lucrări.
- Jessica Hart: Pseudonim sub care a semnat circa 60 de romane de dragoste premiate.
- Flora Harding: Identitate folosită la editura HarperCollins pentru volumele Before the Crown și The People’s Princess, inspirate de dinastia regală britanică.
- Eleanor Buchanan: Noua semnătură aleasă pentru seria Fiicele mării.
Pamela Hartshorne are un doctorat în Studii Medievale obținut în 2004 la Universitatea din York. Cercetările sale în arhive au transformat oameni reali din trecut în personaje de ficțiune pentru cărțile sale.
Fiicele mării, inspirată din istoria reală a familiei Pamelei Hartshorne
Născută în Ghana (la Accra) și crescută în diverse state africane, scriitoarea a explorat destinații fascinante: din Nepal, India, Afganistan și Iran, până în Papua Noua Guinee, Oman, Belize și Sri Lanka. După ce a studiat limba franceză la Edinburgh, s-a stabilit în York.
Toate aceste experiențe internaționale se reflectă în peisajele din Fiicele mării. Dar nu este singura legătură personală între biografia autoarei și carte. În 1869, străbunicul ei, Bertram Fulke Hartshorne, a activat în serviciul colonial din Ceylon, lăsând în urmă o corespondență de peste 400.000 de cuvinte trimisă familiei. În mod similar, străbunica sa pe linie maternă a emigrat în Australia. Aceste documente reale de familie au pus bazele călătoriei personajului Iris.
Al doilea volum, intitulat The Moonstone Sister și axat pe povestea lui Lily, este programat pentru lansare în Marea Britanie în ianuarie 2027.
Fiicele mării – fragment
Traducere: Anca Dumitrescu
33
Iris
Nuwara Eliya, iunie 1931
Înmormântarea lui Bertie a avut loc peste două zile.
— În clima asta…, a explicat Ariadne cu o grimasă.
Lord Carsington a venit din Colombo pentru a citi elogiul funerar. A vorbit despre cariera lui Bertie, ceea ce nu însemna mai nimic pentru Iris. Bertie pe care îl cunoscuse ea era neîndemânatic, generos și entuziast, mai degrabă încăpățânat decât strălucit. Prefera să și-l amintească participând cu frenezie la jocurile de pe vapor. Era un dansator groaznic, dar își iubea surorile. Îi plăceau câinii, păsările și picnicurile.
Stătea în biserică lângă Ariadne, încă amorțită. Ascultându-i pe englezii din jur cântând imnuri, vocile lor plutind peste lacul Gregory, Iris și-a dat seama brusc de ciudățenia situației. Afară se întindea pădurea tropicală, dealurile luxuriante, păsările ciripeau, fluierau, țipau, insectele zumzăiau, dar înăuntru parcă se aflau într-o biserică parohială de acasă. Știa că tatăl lui Bertie fusese preot. Toate acestea i-ar fi fost foarte familiare.
Iris a privit cum Bertie era coborât în mormânt la mii de kilometri distanță de casa lui și s-a simțit copleșită de tristețe.
— Ar trebui să ne întoarcem la Colombo cu Johnny, a spus Ariadne după slujbă în timp ce intrau în Hill Club.
Iris a fost de acord, pentru că nu se putea gândi la altceva.
— Tu, Guy? Vrei să vii cu noi, cu mașina? l-a întrebat Ariadne.
— Mulțumesc, dar nu, mâine mă întâlnesc cu Markham.
Iris l-a privit furioasă.
— Cum poți să te gândești acum la răzbunare?
— Nu e vorba de răzbunare.
Guy a strâns din dinți, făcând un efort evident de a-și stăpâni nervii.
— Vreau doar ceea ce mi se cuvine. Asta nu s-a schimbat. Tu ce-ai de gând să faci? Să stai și să te învinovățești pentru moartea lui Bertie? Cu ce le va ajuta asta pe surorile tale? a întrebat-o pe Iris disprețuitor.
— Încetează, Guy! a intervenit Ariadne aspru, văzând-o pe Iris tresărind la fiecare întrebare.
Guy a tras aer în piept și și-a trecut mâna prin păr.
— Îmi cer scuze, toți suntem cu nervii întinși. O să vorbesc cu Markham și îți transmit ce-a zis. E bine așa?
Iris a oftat.
— Și eu îmi cer scuze, a spus ea, adăugând, în timp ce Guy se întorcea să plece: Mulțumesc!
Drumul de întoarcere la Colombo a fost sumbru. Iris se uita pe geamul mașinii la ceața care plutea printre dealuri, la sariurile viu colorate ce se ițeau dintre arborii de ceai, la elefanții care se mișcau greoi pe drum, dar nu găsea frumusețe în nimic din toate acestea. O ploaie torențială încărcase vegetația cu stropi uriași care picurau încet de pe frunze, iar din pământ se ridicau aburi. Șoseaua șerpuia printre zidurile impenetrabile de verdeață. Iris șia închipuit pădurea plină de animale sălbatice, maimuțe, insecte zgomotoase și șerpi, țipete bruște și foșnete inexplicabile și sa cutremurat la gândul unor ochi ce ar putea să-i urmărească pe acești intruși străini în mașină.
Cât de mult tânjea după orizonturile deschise din Skara! După aerul curat și proaspăt, care nu era sufocat de căldură, de mirodenii și de parfumul greu al iasomiei și al orhideelor sălbatice.
Mâna i se îndrepta continuu spre degetul pe care purta mereu inelul de la mama sa, apoi o lăsa să-i cadă inertă în poală. Renunțase la inel până când avea să refacă montura opalului albastru și i se părea foarte ciudat să nu-l mai poată atinge. O parte din ea îi ducea dorul, o parte din ea îl ura. Bertie își dăduse viața pentru el. Ar fi vrut să-l arunce pe fereastră. Aproape că putea auzi reacția lui Guy Henderson dacă i-ar fi spus așa ceva. Nu e vina inelului, și-l imagina spunându-i pe tonul lui aspru. Nu fi isterică! Nu poți arunca un inel atât de valoros din cauza unui accident.
În plus, îi plăcea inelul, și-a amintit Iris. Îi aparținuse mamei sale și îi promisese Ameliei că îl va purta mereu.
Când s-au întors, în sfârșit, la reședință, o aștepta o scrisoare de la Rose. A luat-o de pe tăvița pentru corespondență și s-a dus s-o citească în camera ei.
Dragă Iris, trebuie să mă grăbesc, pentru că totul se întâmplă foarte repede. Mătușa Edith s-a întors ieri. Lucrurile sunt foarte încurcate aici și mă tem că trebuie să-ți spun că tata a devenit violent. Ieri a distrus sufrageria pentru că nu a găsit nimic de băut. Iris, mi-e teamă. Nu vreau să cred că le-ar face rău lui Lily și lui Daisy, dar parcă e posedat de un demon. Nu mai este el însuși și nu mi se pare că ele sunt în siguranță în acest moment.
Am discutat toate trei și, deocamdată, nu vedem o alternativă la refugiile pe care ni le-a găsit mătușa Edith. Așa că Lily și Daisy vor merge la ea până când mătușa Bessy va veni și le va lua în America. Nu-mi place deloc gândul că vor fi atât de departe, dar Lily va avea grijă de Daisy și știi cum e Daisy: va ajunge pe marile ecrane înainte să apucăm s-o aducem înapoi acasă!
În ceea ce mă privește, mătușa Edith mi-a oferit (mai degrabă cu părere de rău) un cămin în Edinburgh. Încă nu i-am spus că am propriile planuri. Ea nu are o părere prea bună despre familia tatei, dar eu voi încerca să-l găsesc pe unchiul Percy în Egipt. Sunt sigură că el ne va ajuta, dacă unchiul Ralph nu poate, măcar de dragul mamei, dacă nu de dragul tatei. Nu am renunțat la tine, vorbim mereu despre tine și ne este foarte dor de tine. Vom păstra legătura și, de îndată ce îl vei găsi pe unchiul Ralph și el îți va da înapoi banii pe care îi datora lui mami, noi patru vom putea fi din nou împreună.
Îngrozită, Iris a lăsat scrisoarea să-i cadă în poală și și-a îngropat fața în palme. Era vestea de care se temuse. Nu putea s-o învinovățească pe Rose, dar o îngrozea gândul că Lily și Daisy urmau să fie trimise atât de departe, cu o mătușă pe care abia dacă o cunoșteau! Surorile ei erau curajoase și își ascundeau adevăratele sentimente, pretinzând că totul este în regulă, dar cu siguranță erau speriate. Iar Rose, să plece singură în Egipt… Cum va ajunge până acolo? Era prea periculos! Trebuia să-i trimită o telegramă în care să-i spună să-și scoată asta din cap.
A sărit în picioare agitată, dar, când s-a uitat din nou la data scrisorii lui Rose, și-a dat seama că era prea târziu. Probabil că deja plecaseră din Skara. Dacă ar fi putut rămâne împreună! Era numai vina ei! Nu ar fi trebuit să-și lase surorile singure, s-a mustrat Iris.
În timp ce se plimba de colo-colo prin cameră, i-a răsunat în minte vocea neplăcută a lui Guy Henderson.
Ce-ai de gând să faci? Să stai și să te învinovățești pentru moartea lui Bertie? Cu ce le va ajuta asta pe surorile tale?
Era oribil din partea lui să se poarte atât de brutal cu ea. Dar măcar gândul la el a făcut-o să se așeze din nou pe scaun și să gândească mai calm.
