Site-ul anaarecarti.ro publică în premieră și în exclusivitate un fragment din „Așa să fie. Autobiografia” de Patrick Stewart, una dintre cele mai așteptate lansări editoriale ale anului la Editura Nemira. Sir Patrick Stewart, celebrul interpret al Căpitanului Jean-Luc Picard din „Star Trek” și al lui Charles Xavier din „X-Men”, își povestește viața într-un volum de memorii care a devenit deja bestseller internațional. Această avanpremieră oferă cititorilor noștri ocazia unică de a descoperi un fragment înainte ca volumul să ajungă pe rafturile librăriilor.
Așa să fie. Autobiografia de Patrick Stewart este una dintre puținele cărți la care m-am gândit că, în caz că nu apare și în România, o să mă apuc să o citesc în engleză. Până acum acest lucru s-a întâmplat doar cu „Desperation“ de Stephen King și cu seria „Prelude to Dune“ (House Atreides, House Harkonnen și House Corrino) scrisă de Brian Herbert & Kevin J. Anderson. Din fericire, Nemira m-a scutit de efortul acesta…
Patrick Stewart a intrat în casa mea prin intermediul căpitanului Jean-Luc Picard din serialul SF „Star Trek: Generația următoare“. Pe parcursul celor șapte sezoane, el a devenit căpitanul meu preferat din întreaga galaxie, loc pe care îl ocupă și astăzi. Și acum din când în când mai fac un maraton și trec prin toate episoadele. De fapt, cred că este cel mai urmărit serial de când am descoperit streamingul!
Apoi, de la serial am trecut la filme, dintre care cele din universurile Star Trek și X-Men sunt preferatele mele. Nu pot să nu menționez seria „Logan“, unde îi dă viață unui Charles Xavier de nerecunoscut, și „Teoria conspirației“ când avea rol negativ și se juca cu mintea lui Mel Gibson.
Abia aștept să citesc mai multe despre el, despre începuturile sale de actor, despre problemele cu care s-a confruntat și pe care le-a depășit pentru ca în final să devină unul dintre cei mai iubiți actori de azi.
La final nu pot să închei decât precum căpitanul Picard la finalul fiecărui episod din „Star Trek: Generația următoare“ când pornea spre o nouă aventură: Engage! 🖖
Așa și eu: abia aștept să mă aventurez în lumea cărții „Așa să fie. Autobiografia“!
(P.S.: Fragmentul are legătură, și nici nu se putea altfel, cu începuturile serialul „Star Trek: Generația următoare“!).
„Așa să fie. Autobiografia” de Patrick Stewart – fragment
Traducere din limba engleză de Anamaria Manolescu și Silvia Năstasie
(fragment)
O suplimentară și puternică influență în construirea lui Jean-Luc a reprezentat-o tatăl meu, Sergent-major Alfred Stewart – de la el am preluat atitudinile severe, intimidante ale lui Picard. Dar îmi place să cred că în căpitan se regăsește și puțin din mama, în momentele lui de căldură și sensibilitate. Amândoi continuă să trăiască prin acest personaj.
Și, dintr-un punct de vedere extrem de specific, îi sunt profund recunoscător lui William Shatner. A venit un moment în care a trebuit să înregistrez faimosul discurs „Spațiul, ultima frontieră“, discurs care deschide fiecare episod al Generației următoare, așa cum s-a întâmplat și în cazul Seriei Originale. Singura diferență dintre versiunile din 1966 și 1987, mult comentată la momentul debutului GU, este că, acolo unde Kirk își încheie introducerea din off cu „Să se aventureze curajos acolo unde niciun om n-a ajuns vreodată“, Picard spune „Să se aventureze curajos acolo unde nimeni n-a ajuns vreodată“, reflectând vremuri mai luminate.
Am ascultat cu atenție mesajul din off al lui Bill, pregătindu-mă să-l înregistrez pe al meu, și mi-am dat seama că nu aveam ce să îmbunătățesc. L-a făcut perfect, tonul și cadența sunt la fix. Așa că, practic, i-am înregistrat versiunea silabă cu silabă – de altfel, singura dată când am imitat intenționat interpretarea lui Bill în rolul de căpitan.
Episodul nostru pilot, „Întâlnire pe stația Farpoint“, a fost un dublu episod. În el, Picard își întâlnește rivalul ocazional, pe Q, cu gropiță în bărbie, diabolic jucat de John de Lancie. Tachinându-l pe Picard, Q apare în mai multe costume istorice folosite de oameni de-a lungul timpului, pentru a demonstra sălbăticia și inferioritatea intelectuală a lui Homo sapiens. Q, care face parte dintr-o specie avansată, aproape omniscientă, atât în sens propriu, cât și metaforic, îl cheamă pe Picard la proces, cerându-i căpitanului să demonstreze că sălbăticia umanității nu este înnăscută.
Cu ajutorul echipajului de pe Enterprise, Picard face întocmai, folosindu-se de tactici pașnice, și nu de violență, pentru a-și atinge scopul și eliberând din captivitate o creatură extraterestră uriașă, ca o moluscă, pentru a se alătura perechii sale. Episodul a inclus chiar și o apariție specială a actorului veteran DeForest Kelley, Dr. Leonard McCoy din Seria Originală, acum un amiral de 137 de ani, care predă ștafeta noii noastre distribuții.
Era un episod bine scris, care reușise să contureze toate personajele principale. De-abia așteptam să merg la muncă, dar, spre dezamăgirea mea, numele meu nu figura în programul pentru prima zi de filmare. Producătorii au ales să înceapă cu o zi de filmare în Griffith Park, pentru scena în care Riker și Data se întâlnesc pentru prima dată într-o pădure – care este, de fapt, în sala holografică de pe Enterprise, după cum este cunoscută camera de pe navă unde se simulează electronic mediul înconjurător.
M-am dus oricum. Căpitanul Jean-Luc Picard era personajul principal din Star Trek: Generația următoare, așa că voiam să mă implic total în serial, din ziua 1. Prin urmare, m-am dus cu mașina la Griffith Park.
Faptul că nu fusesem pe lista celor convocați s-a dovedit a fi o binecuvântare, pentru că nu am simțit nicio presiune în acea primă zi și am avut ocazia să-i studiez pe Jonathan și Brent, care aveau o chimie evidentă. Asta mi-a alimentat speranțele. Dacă tipii ăștia doi, care lucrau pentru prima dată împreună, puteau duce la capăt o scenă cu atâta relaxare și ușurință, poate că aveam și eu o șansă.
Prima mea zi de lucru în fața camerei a avut loc 24 de ore mai târziu. Era o scenă în care trebuia să străbat hotărât un coridor de la Enterprise și să trec pe lângă un turbolift, a cărui ușă se deschide. De-acolo iese Comandantul Riker, care-mi vorbește. Mă uit spre el, dar nu-i răspund, mergând mai departe.
Când am terminat prima dublă, Jonathan a urlat:
— Uau! Deci ăsta e faimosul joc-cu-fața britanic!
Toată lumea de pe platou a izbucnit în râs. Cunosc actori care ar fi fost scandalizați de o asemenea insolență din partea unui ofițer de rang inferior sau, cel puțin, din partea actorului care-l joacă. Dar m-am alăturat râsetelor și eram foarte sincer, pentru că tachinările lui Jonathan mă făceau să simt că aparțin grupului. Eram atât de speriat și în afara zonei mele de confort, încât aveam o nevoie disperată de un debușeu comic.
Dar puteam fi și un afurisit sever. Colegii mei de distribuție se tăvăleau de râs când se încurcau la duble, iar uneori, la repetiții, improvizau replici care nu erau în scenariu, pentru a face dialogurile mai amuzante. Experiența mea de la Royal Shakespeare Company și National Theatre fusese intensă și serioasă. Evident că ne bucuram de momentele de relaxare, dar, în general, știam că timpul e limitat și nu ne prosteam. Pe platoul de la GU, a început să mă scoată din minți purtarea colegilor mei și atunci am convocat o ședință în care le-am ținut o lecție actorilor în legătură cu glumițele lor și am răspuns la replica lui Denise Crosby: „Patrick, trebuie să ne mai distrăm și noi din când în când“, spunând: „Denise, nu suntem aici să ne distrăm.“
Privind în urmă, tuturor, inclusiv mie, povestea li se pare foarte amuzantă. Dar pe moment, când toată distribuția a izbucnit în hohote isterice de râs, la auzul declarației mele pompoase, nu am gestionat situația prea bine. Nu-mi plăcea să se râdă de mine. Am ieșit valvârtej de pe platou și-am trântit ușa de la rulotă în urma mea.
După ce mi-am plâns o vreme de milă, am auzit un ciocănit ușor. Am deschis ușa și i-am văzut pe Jonathan și Brent acolo.
— Hei, haide, hai să vorbim despre asta, a spus Jonathan.
Mi-au vorbit cu foarte multă înțelepciune și tact, ținând cont mai ales că eram seniorul distribuției.
— Totul e în regulă. Oamenii te respectă. Dar cred că ai interpretat greșit situația asta, a spus Brent.
El și Jonathan au recunoscut că, da, era cam multă distracție și trebuia puțin domolită. Dar mi-au explicat foarte clar și cât de deranjant era – și nu un model de bune practici pentru un lider bun – ca eu să încerc să rezolv problema dând lecții și mustrând distribuția. Nu îmi cunoșteam publicul și încercam să impun codul de la RSC unor oameni obișnuiți să lucreze la seriale de televiziune – iar, până una-alta, noi cu asta ne ocupam.
De-a lungul anilor, am învățat foarte multe de la prietenii mei din Star Trek – despre actoria de televiziune și despre ce înseamnă să fii un coleg bun. Jonathan Frakes este principalul responsabil pentru asta și nu e deloc de mirare că a devenit un excelent regizor. Atitudinea lui pe platou este mereu relaxată, cu o sclipire în ochi – îi place foarte mult ceea ce face și, în același timp, abordează totul cu seriozitate. Am făcut tot ce mi-a stat în putință să-i imit comportamentul, pentru că mi-am dat seama că una dintre problemele mele era că simțeam dorința anxioasă nu doar de a lucra serios, ci și de a fi văzut ca om care lucrează serios.
Am încercat pe tot parcursul sezonului întâi să mă relaxez și să mă desțelenesc din atitudinea mea de englez înțepat, devenind un coleg relaxat, plăcut, cu o atitudine semiamericană. Ușor-ușor, am ajuns în punctul acela. Destinul mă adusese în compania unor oameni care, pe cât erau de talentați, pe atât erau de generoși și amuzanți. Respectul nostru reciproc a crescut cu timpul, transformându-se în prietenie și, până la urmă, într-un sentiment de familie – iar acest sentiment devine tot mai puternic, pe măsură ce îmbătrânim.
Cum prezintă Editura Nemira „Așa să fie. Autobiografia” de Patrick Stewart
Bestseller The New York Times și USA Today.
De la triumfurile sale pe scenă până la rolurile legendare de pe marile și micile ecrane, Sir Patrick Stewart a captivat publicul din întreaga lume și din mai multe generații, într-o carieră care se întinde pe parcursul a șase decenii. Niciun alt actor britanic aflat încă în activitate nu se bucură de o asemenea varietate de roluri, de un respect universal și de o popularitate neîntreruptă, lucru demonstrat de rolurile sale emblematice – fie că vorbim despre căpitanul Jean-Luc Picard din Star Trek, de profesorul Charles Xavier din franciza de succes X-Men de la Marvel, de cei peste patruzeci de ani petrecuți în cadrul Royal Shakespeare Company, de adaptarea după Poveste de Crăciun de Charles Dickens sau despre rolurile sale din American Dad!, Ted, Extras și Blunt Talk, printre multe altele.
Acum, el își prezintă memoriile remarcabile: un portret revelator al unui artist animat de o voință neobosită, a cărui viață extraordinară – de la începuturile sale modeste în Yorkshire, Anglia, până când a ajuns pe culmile Hollywoodului și la recunoașterea mondială – se dovedește a fi o poveste la fel de exuberantă, definitorie și durabilă precum autorul însuși.
„Sunt atât de multe de spus despre Sir Patrick. Este un actor extraordinar, foarte plăcut de privit, extrem de amuzant și pregătit pentru orice. Este un om bun… plin de compasiune și sensibilitate, dar, așa cum veți descoperi citind această carte, cea mai mare calitate a sa ca ființă umană este faptul că este, pe deplin și fără scuze, el însuși.“
Whoopi Goldberg
„Viața timpurie a lui Patrick este o poveste dickensiană despre violență domestică și nenoroc, transformată de hazard și de câțiva oameni buni în destinul actorului admirat și iubit pe plan internațional. Scrie la fel de bine precum joacă: cu inteligență, adevăr și pasiune. Un nou triumf marca Stewart!“
Sir Ian McKellen
