Corabia zeiței Ishtar de Abraham Merritt a fost prima carte fantasy citită de mine, acum 31 de ani, în prima ediție scoasă de editura Nemira.
A fost ceva NOU & INEDIT pentru cineva obișnuit cu Greuceanu și Făt-Frumos. Și… mi-a plăcut la nebunie. Și asta în ciuda faptului că lipseau vreo 20 de pagini din ea din cauza unei erori la tipografie.
Cartea povestește aventurile unui arheolog american pe care o vrajă îl transportă direct pe puntea unei corăbii cioplite în piatră, găsită undeva printre vestigiile orașului Babilon. Corabia este împărțită în două: la un capăt se află o femeie frumoasă, preoteasa zeității Ishtar, și ajutoarele sale, toate femei, și în partea cealaltă se află un preot al zeului Nergal, alături de care se află oamenii săi. Toți bărbați.
Bineînțeles, cele două părți sunt în conflict, se putea altfel?, iar apariția americanului complică și mai mult situația. Oare ce parte alege americanul să susțină? 
Corabia zeiței Ishtar de Abraham Merritt este un old fantasy, fiind scrisă în 1924, și se simte asta în fiecare pagină, în fiecare personaj, în fiecare acțiune a acestora. Dar este plină de aventuri, universul din ea este incredibil, personajele negative chiar sunt… rele, iar eroii acționează mereu eroic… În plus se citește foarte ușor.
Așa că pentru un adolescent ar putea să fie o lectură inedită, altceva decât elfii, vampirii, vârcolacii și demonii care au invadat literatura fantasy de azi.
De același autor eu mai dețin în bibliotecă încă două titluri: Rătăciți în miraj și Chipul din abis. Dar despre ele, vă povestesc altădată…
