Marele joc al timpului de Fritz Leiber (premiul Hugo în anul 1958) nu mi-a plăcut deloc. Deși avea toate elementele pentru a fi un super hit.
Astfel, în Marele joc al timpului avem de-a face cu un război temporal între două tabere, Șerpi și Păianjeni. Soldații implicați în lupte sunt luați din toate epocile și timpurile posibile: din armata lui Napoleon sau a lui Ginghis Han, sunt amazoane, apar legionari romani și militari germani din Cel de-Al Doilea Război Mondial. Chiar și niște tipi de pe Venus și Luna.
Deci ce ar putea să distrugă pentru mine această carte? Toată acțiunea are loc într-o cameră care e și salon de spital, și bar, și dormitor unde trupele își refac forțele. Acesta este motivul pentru care am avut senzația că citesc o piesă de teatru și nu un roman SF. E drept că nici rozul de pe copertă nu m-a ajutat prea mult 🙂 …
Însă deoarece am citit-o în tinerețea mea, poate acum ar trebui să-i mai dau o șansă – a doua oară o fi cu noroc!
În România cartea a apărut în 2002, la Editura Pygmalion.
