O întâlnire culturală de excepție între Theodor Aman și Horia-Roman Patapievici scoate la iveală un detaliu fascinant ascuns într-o natură statică de la 1880 (cel puțin, pentru mine, care am o mare pasiune pentru jurnaliști și lumea lor 🙂 . Un ziar de epocă, L’Indépendance Roumaine, transformă o pânză clasică într-o lecție de istorie și filosofie. Descoperă în acest guest post semnat de Anca Bejan de ce pictura lui Aman este, în viziunea lui Patapievici, o declarație politică despre identitatea europeană a României.
Prezența unei naturi statice semnate de Theodor Aman în expozițiile de la Galeriile Artmark din această primăvară aduce în prim-plan nu doar virtuozitatea unui mare pictor român, ci și o cheie de lectură surprinzătoare: pictura ca document cultural, ca text și ca declarație. Dincolo de farmecul vizual al căpșunelor, al obiectelor și al luminii, lucrarea devine – în interpretarea lui Horia-Roman Patapievici – o veritabilă demonstrație de apartenență la marea tradiție europeană a picturii. Citește despre cum devine o natură statică o punte între arta olandeză, presa secolului XIX și cultura română în acest nou text semnat de Anca Bejan.
Theodor Aman și Patapievici: O nouă perspectivă asupra Licitației de Primăvară
În expoziția deschisă la Palatul Cesianu-Racoviță cu intrare liberă pentru Licitația de Primăvară 2026, o pictură realizată de Theodor Aman atrage în mod deosebit atenția. Pentru că nu este doar o imagine frumoasă. Este o pagină importantă de filosofie, istorie, istoria artei… Iar în cheia de lectură oferită de Horia-Roman Patapievici, președintele Artmark, această pictură vorbește despre materie și timp, artă și identitate, presă și modernitate, România și Europa!
Există tablouri care se privesc și tablouri care se citesc. Iar această pânză realizată între 1880–1885 de Theodor Aman, intitulată „Natură statică cu căpșune”, poate aparține, fără îndoială, celei de-a doua categorii.
La prima vedere, compoziția pare clasică: căpșune, un vas metalic, flori, o fotografie de familie și, surprinzător, un ziar. Dar exact acest detaliu – ziarul – schimbă totul. Pentru că, în lectura propusă de Horia-Roman Patapievici în cadrul tururilor de prezentare de la Artmark, pictura devine o declarație de forță artistică și culturală.
Patapievici: „Această pictură este o pictură-declarație”
Aman nu pictează doar obiecte. El „se laudă” – în sensul nobil al termenului – cu stăpânirea materialităților diferite: luciul metalului, transparența sticlei, textura hârtiei, fragilitatea fructelor. Exact această performanță tehnică îl apropie de marile modele ale picturii olandeze din secolul XVII.
Compararea lui Aman cu maeștrii olandezi nu este întâmplătoare. În istoria artei, natura statică olandeză este celebră pentru capacitatea de a reda lumea vizibilă cu o precizie aproape hipnotică, dar și pentru substratul ei simbolic.
Un exemplu emblematic este „Still Life with a Skull”, unde frumusețea obiectelor este însoțită de un mesaj despre efemeritate. Critici de artă au remarcat adesea această dublă dimensiune. În „The Art of Describing” (1983), istoricul de artă Svetlana Alpers subliniază că pictura olandeză nu „povestește”, ci „descrie lumea în toată materialitatea ei”, transformând vizibilul în sens. Exact acest lucru îl face și Aman.
Patapievici: „Te uiți la această pictură de Theodor Aman și vezi Olanda secolului XVII”
Te uiți la această pictură de Theodor Aman și vezi Olanda secolului XVII. Îi vezi pe pictorii olandezi, vezi tehnica lor incredibilă… Aman este un pictor care, în 1880-1885, stăpânește tehnica marelui stil occidental în artă. De unde știm asta? Din felul în care „se laudă” într-o astfel de pictură.
Ia un pahar de sticlă și o face perfect, ia o lupă de sticlă și o face perfect, ia suprafața unui lemn ebonizat pictat și-l face perfect, face materialitatea unui vas de cupru — și-o face perfect —, ia niște căpșune și le face perfect și ia un ziar, despre care ne spune ce ziar este, este L’Indepéndance Roumaine — este un ziar în limba franceză apărut în România (n.r.), și-l face perfect. Aman redă perfect cum arată textura unui ziar-mătase, această Independența Română. Această pictură este o pictură-declarație. Declarația „Iată ceea ce pot face eu în anul 1880 în România!”.
„Suntem de acum, dar suntem vechi”: Mesajul politic al lui Theodor Aman
Când ne gândim la anul 1880 în România, ne gândim la un stat tânăr, care abia se afirmă. Eram recenți, dar nu în artă! Așa că această pictură este ca o declarație politică ce spune „Suntem de acum, dar suntem vechi. Suntem vechi pentru că eu, Theodor Aman, pot să fac asta, și o fac foarte bine”.
Această pictură de Aman este un triumf al materialității, al carnalității, al tipului de materie pe care ființa, adică ceea ce ajunge la prezență în lumea noastră, îl are. Și care ne place extraordinar! Este vorba despre perisabilitate! Despre faptul că totul conține trecerea! Acest copil din poza pictată aici de Aman arată că am fost cândva copil și cândva totul se va șterge. Este martorul unei nașteri care nu se poate reproduce și care este ireversibilă. Ziarul este perisabilitatea însăși. Florile care apar aici — petunia, margareta, macul… Toate acestea sunt flori care se trec…
Asta spun și tablourile olandeze. Ele arată o splendoare care este a materialității lucrurilor și, în același timp, pentru că erau metafizici, acei pictori îți spuneau că toate acestea se vor duce imediat. Și codificau acest mesaj sub forma unor simboluri, care uneori erau facile. Ceasul, clepsidra, un mic craniu… Toate acestea sunt ca un memento mori.
Deși pare foarte laică această pictură, ea este, de fapt, religioasă. Aceste picturi, citite metafizic, merită privite, fără plictisire, pentru că redau splendoarea din care ne împărtășim, pentru că, mulțumim lui Dumnezeu, suntem vii, dar această splendoare nu ne aparține, pentru că nu putem dispune de ea cum vrem și n-o mai avem deja când o avem.
De la prospețimea fructelor la memento mori
Căpșunele sunt proaspete, luminoase, aproape tactile. Dar tocmai această prospețime spune altceva: că ele vor dispărea. Florile se vor ofili. Hârtia se va îngălbeni. În această cheie, pictura lui Aman se înscrie în tradiția „vanitas” – acea reflecție vizuală asupra trecerii timpului. Patapievici formulează limpede această idee: „Este vorba despre perisabilitate… despre faptul că totul conține trecerea”. Iar aici apare elementul cel mai fascinant: ziarul.
Dar în pictura de Aman ziarul nu este doar un simplu obiect, un simbol. Este identificabil! Este L’Indépendance Roumaine. Această publicație, lansată la București în 1879, era un cotidian francofon care își propunea să prezinte România în limbaj european. Era, în același timp un ziar politic, economic și literar și se adresa atât elitelor locale, cât și mediului diplomatic occidental. Așadar prezența lui în pictură este esențială. Ziarul este, prin definiție, perisabil, așadar și el trăiește doar o zi, exact ca fructele… Dar, în același timp, este și un simbol al modernității românești: al unei țări care vrea să fie citită, înțeleasă, recunoscută.
În acest context, lectura lui Patapievici devine și mai puternică: pictura lui Aman nu este doar o demonstrație tehnică, ci și una politică și culturală. România anului 1880 este un stat tânăr. Dar, prin această lucrare, Aman spune: „Suntem de acum, dar suntem vechi”. Adică: aparținem deja unei tradiții artistice majore.
Sinteza Simbolurilor: Cum „citim” tabloul lui Theodor Aman
| Elementul Pictat | Semnificația Simbolică (Cheia Patapievici) | Corespondentul Cultural / Istoric |
|---|---|---|
| Ziarul L’Indépendance Roumaine | Modernitate, perisabilitate, conectare la Europa | Presa francofonă din România (anul 1879) |
| Căpșunele și florile | Efemeritate, prospețimea care trece | Tradiția „Vanitas” |
| Obiectele (metal, sticlă) | Virtuozitate tehnică | Demonstrația de forță artistică occidentală |
| Fotografia de familie | Memorie, trecerea timpului, ireversibilitate | Martorul unei nașteri care nu se repetă |
| Mesajul politic | „Suntem de acum, dar suntem vechi” | Afirmarea statului român tânăr în context european |
Pledoarie pro-europeană: Modelul olandez în cultura artistică românească
Aceeași idee este susținută și de reflecția unui filosof contemporan, Răzvan Ioan, care observa că modelul artistic olandez – bazat pe prosperitate, piață și libertate – a generat o explozie de creație și câțiva dintre cei mai mari artiști ai Europei. „Am scris și vorbit de atâtea ori despre admirația mea pentru modelul olandez al secolelor XVI și XVII bazat pe virtuțile capitalismului.
Consecințele sale au fost splendide pentru creația artistică, generând milioane de tablouri și câțiva artiști de geniu: Rembrandt, Frans Hals, Vermeer. (…) Evident că evenimentul a fost special deoarece Horia Patapievici nu doar că a prezentat o serie de tablouri, dar a ținut o adevărată pledoarie pro-europeană pentru înțelegerea culturii artistice românești a secolului XIX și început de XX în context continental”, a consemnat Răzvan Ioan.
În acest sens, demersul Artmark – unde piața de artă se întâlnește cu accesul liber al publicului – reia, într-o formă contemporană, această alianță între economie și cultură. Pictura, ce lectură!
Cine este Anca Bejan?
Ziua bună să vă fie! Numele meu este Anca Bejan, sunt absolventă de Filosofie, Jurnalism, Actorie, am studii și în Teologie și nu mă mai satur de școală, așa că merg cât pot de des la cursuri despre istoria culturii și civilizației ( de obicei la Casa Paleologu, alături de care îmi place să și călătoresc în timp ce studiez — #Recomand ). În prezent lucrez și ca PR cultural pentru Galeriile Artmark și pentru Casa de Licitații A10 by Artmark. Așa că vă invit să descoperim împreună povești remarcabile despre Top 100 Mari Maeștri ai Artei Plastice, prin „opere secrete”, captive în universul colecțiilor private de artă. Veți găsi de cele mai multe ori în articolele mele citate deosebite desprinse din prezentările pe care Horia-Roman Patapievici, scriitor și cercetător privat în istoria ideilor, le face în calitate de Președinte Artmark.
