Conform dicționarului, trickster este un șarlatan, un păcălici, un trișor, un escroc, un șmecher. În cazul personajului principal din ʺCele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veaculʺ, avem de-a face cu tot ce am enumerat mai sus, dar la feminin.
ʺCasele nu uită.ʺ Acesta este propoziția de deschidere a romanului ʺVila” de Rachel Hawkings și trebuie să recunosc că demult nu am mai citit ceva atât de captivant, de bun, de misterios, de intrigant. Și mi-am zis: ʺDacă această carte se termină cu Casele nu iartă, o să cad de pe canapeaʺ. Ei bine, nu s-a terminat așa. Cu toate acestea, ʺVilaʺ rămâne unul dintre cele mai bune romane citite de mine în acest an.
Când am văzut cartea ʺSecretulʺ de Lee & Andrew Child în pachetul primit de la editura Trei, am știut că o să am o misiune grea.
De multe ori am întâlnit în divese recenzii, de la noi sau… de la ei, expresii precum ʺpaginile se dau singureʺ sau ʺdupă încă un capitol, mă duc la culcareʺ sau ʺa real page turnerʺ… Ei bine, eu fiind mai necredincios din fire, nu le-am crezut o clipă. Însă ʺZero Daysʺ mi-a dovedit cu fiecare cuvânt, paragraf, pagină și capitol citit că expresiile de mai sus sunt adevărate.
După ce am citit ʺCrucea de cenușăʺ pot spune că această carte mi-a oferit tot ce mi-am dorit plus un bonus.
Din clipa în care am închis în anul de grație 2021 ʺA noua casăʺ, adică prima carte din seria Alex Stern, mi-am dorit să citesc… cu orice preț, ca să zic așa, continuarea.
Cred că Marea liniștii de Emily St John Mandel este cel mai melancolic, liniștit, calm și, în același timp, frumos roman SF citit de mine în ultimul timp. Un roman în care singurătatea călătorului în timp se împletește cu durerea aceluiași călător de a ști cum și când vor muri persoanele pe care le întâlnește, la care se adaugă morbiditatea COVID-ului, viața deloc roz din coloniile de pe Lună și posibilitatea ca întreaga existență umană să fie, de fapt, o mare simulare electronică.
Imediat după ce am terminat de vizionat sezonul 2 din ʺReacherʺ, am simțit nevoia să mai stau puțin în lumea lui. Și cum puteam să fac asta decât recitind o carte cu el.
Ultimul pachet de la editura Trei a fost plin de surprize, surprize.
Pentru mine Codul Twyford este surpriza anului 2023. Nu aveam nici o așteptare de la această carte și, sincer, nici nu știu ce m-a făcut să o iau și să o deschid. Însă după câteva pagini am fost prins de cârligul de pe copertă și nu am mai vrut sa-i dau drumul.
Când afară este iarnă, dar fără pic de zăpadă ce poți să citești mai bine? O carte cu foarte multă zăpadă, care să te facă să retrăiești iernile de altădată. Așa am ajuns să citesc ʺPradaʺ (recenzia, aici) și apoi am trecut la ʺBaza Zeroʺ, scrisă de Michelle Min Sterling.
ʺScriu povești care merg la inimă. Până când o fac să stea în locʺ… Asta spune Ivar Leon Menger pe coperta volumului ʺCând vin străiniiʺ.
Deși nu sunt un fan al literaturii polițiste scandinave, ʺPradaʺ a intrat pe radarul meu din clipa în care am văzut coperta. A fost dragoste la prima vedere! La asta a contribuit și o mare nostalgie după zăpezile de altădată. În plus, prezentarea de pe coperta a patra m-a făcut să sper la un roman horror islandez, cu fantome deloc binevoitoare și alte chestii înfricoșătoare, deși știam că Yrsa Sigurdardottir este o scriitoare de romane thriller 100%.
De fiecare dată când deschid o carte, vreau ca în interior să descopăr o poveste nemaicitită, nemaiauzită, nemaivăzută, nemaiîntâlnită și nemaiimaginată. Ceva nou-nouț! Și uneori chiar primesc ceea ce îmi doresc. Iar alteori, mult mai rar – din fericire, primesc mult mai mult decât mi-am dorit vreodată. ʺNoi, carnivoriiʺ intră în cea de-a doua categorie.
Nu ma întreba de ce mi s-a pus așa pata pe „Anna O”, că nu știu să-ți răspund! Pur și simplu, am văzut pe undeva coperta romanului semnat de Matthew Blake și n-am mai avut liniște. Trebuie să intru în posesia cărții, trebuie s-o citesc imediat…