Am început să citesc “Să nu mă părăsești” pregătită pentru niște grozăvii – ți-am spus că Ana a aruncat cartea cât colo când a descoperit copiii-clone, nu? Apoi, pe măsură ce am dat paginile, am priceput că (din nou) am plecat la drum cu așteptări nepotrivite. Iar la final, am înțeles de ce Ishiguro merită pe deplin premiul Nobel, câștigat anul trecut. Pentru că da, este povestea unor clone, dar abordată din cel mai surprinzător unghi, unul la care jur că 99,99% dintre noi nu s-ar gândi EVER!
