Iar mă învârt încurcată prin bibliotecă. Pentru că luna iubirii m-a prins (a câta oară?!!!) pe picior greșit. N-am nicio recenzie – nici scrisă, nici în lucru – care să se potrivească acestei perioade pline de inimioare, îngerași și bomboane. Pe biroul meu, stau înșirate așteptându-și rândul să apară pe blog cărți cu… prostituate, frați incestuosi, crime misterioase și familii mai mult sau mai puțin duse cu capul. Deci… ce să fac cu ele?!!!!
