Am căzut sub vraja frazelor lungi, de multe ori zgârcite în semne de punctuație, cu „Toamna patriarhului”, am descoperit atunci cum povestea spusă pe nerăsuflate, parcă fugărit de timp, cu gura uscată de atâtea destăinuiri şi cu pauze luate – puncte, virgule – doar atunci când efectiv simți că ți s-a terminat aerul, te fac să te afunzi în carte ca şi cum ai cădea în vis, din realitatea ta în imaginația scriitorului şi atunci, fuziunea e completă, asimilezi cartea, o trăieşti, n-o citeşti, iar la final, rămâi nu doar cu amintirea cuvintelor, ci şi a senzațiilor – experiență completă.
