Textul de mai jos este un mod de a-mi pune cenușă în cap. Dacă îți amintești, în textul pe care l-am scris când am început să (re)citesc “Portret al artistului în tinerețe” de James Joyce, mă amuzam pe seama traducerii. Doar ca să descopăr cât de pripită am fost în aprecierile mele…
În ediția apărută în 1969 în colecția Meridiane, traducătoarea Frida Papadache a tălmăcit una dintre frazele lui Joyce după cum urmează:
“Propti coatele pe masă și se apucă să-și astupe și să-și destupe urechile, cu sfârcurile.“
Sfârcurile urechilor au reapărut câteva pagini mai târziu, prilej să scriu un articol pe blog și să ne amuzăm împreună pe pagina de facebook (unde dacă nu ne urmărești, uite și tu ce momente de comedie ratezi!)
Numai că… hihihi și hahaha… Frida Papadache știa ea ce știa când a tradus așa.
Sfârcurile urechilor – explicații din dicționare
Pentru că în Dicționarul explicativ al limbii române (ediția 2016) avem:
sfârc, sfârcuri – substantiv neutru – 1. Vârful moale, (cartilaginos) și elastic al unor organe. 1.1. prin specializare: Gurgui, mamelon. 1.2. Tendon cartilaginos care leagă între ele diferite oase ale corpului. 2. Vârf flexibil (al mustăților, al cozii animalelor, al biciului). 2.1. rar: Vârful altor obiecte.
Cu alte cuvinte, chiar dacă azi ne-am obișnuit să credem că sfârc se referă aproape exclusiv la o anume parte a corpului, în trecut semnificația lui era mult extinsă. Aproape că putea să indice, cu puțină imaginație, vârful oricăror obiecte.
De altfel, Lucian Blaga folosește chiar expresia în jurul căreia am făcut eu atâta tevatură în poezia “Din copilăria mea”, după cum se poate vedea în poza de mai jos:
… iar Iulia Nuber, una dintre prietenele virtuale ale blogului nostru, îmi scrie că taman ce-a dat peste descrierea: „Avea o mustață mare, cu sfârcurile răsucite…” într-o ediție din 1991 a romanului “Chemarea dragostei” de W. Somerset Maugham (care între timp a fost reeditat cu titlul „Plăcerile vieții”.)
Pentru că, desigur, după ce am râs eu de traducătoare, Zeița cărților a decis să-mi dea o lecție și să râdă ea de mine scoțându-mi în cale numai… sfârcuri.
Acum am o nouă dilemă
În cercetările mele ulterioare am mai descoperit că în “Dicționarul universal al limbei române” din 1929 scrie negru pe alb la definiția cuvântului sfârc inclusiv “lobul urechii”, iar în Dicționarul de sinonime al limbii române (ediția 1997) figurează urmatoarele:
Sfârc = (anat.) gurgui, mamelon (sfârcul sânului)
= (anat.) zgârci (sfârcul nasului, sfârcul urechii)
= pleasnă, șfichi, (reg.) plesnitoare, șugar (sfârc de bici)
= (la pl.) aripi (sfârcuri la fundul butoiului)
Acum că m-am lămurit, îmi închei acest text cu scuze (Să mă ierți, Frida Papadache!), dar și cu o nouă dilemă: ce sunt alea aripi/sfârcuri la fundul butoiului?!!! Că mor!
Cum ne poți susține
! IMPORTANT ! Dacă dorești să susții mica echipă de la anaarecarti.ro, cumpără cărțile care te interesează prin intermediul blogului nostru. Vei găsi în articolele noastre linkuri către diferite librării online. Poate fi orice carte, nu e musai să fie din cele prezentate pe blog.
Dacă o faci, pe tine nu te costă nimic în plus. Însă mie și lui Oliver gestul tău de gentilețe ne aduce un mic comision care ne ajută să facem mai departe lucrul la care ne pricepem cel mai bine – să-ți vorbim despre cărți. Dar, mai ales, ne aduce bucuria de a vedea că, deși ne desparte un ecran, ești alături de noi și ne înțelegi și apreciezi eforturile noastre de zi cu zi de a rămâne cel mai pătimaș blog de carte din România. Și, desigur, blogul tău preferat 🥰❤!
