Primim de la cititori: o poză perfectă pentru anaarecarti.ro şi… povestea unei întâlniri :) – Ana are carti!

Primim de la cititori: o poză perfectă pentru anaarecarti.ro şi… povestea unei întâlniri :)

“Bună, m-am gândit să-ţi trimit poza aceasta. Am făcut-o zilele trecute în Craiova, mi se pare că se potriveşte blogului vostru, o poţi folosi dacă-ţi place”.

Privesc imaginea: da, cititoarea noastră, care se semnează Lilly, are dreptate: e perfectă pentru blogul nostru. Însă… parcă prea e zgârcită în informaţii, zău. Aşa că îi răspund, invitând-o să ne mai dea detalii. Şi primesc mai mult decât am sperat: o poveste! În spatele căreia se ghiceşte o alta… 🙂

Aşa că am luat decizia s-o public aici integral. Dacă cititoarea noastră a avut încredere să ne încredinţeze o părticică din sufletul ei, eu n-am de gând s-o dezamăgesc.


“Într-un final m-am hotărât să-ți scriu, după ce m-am gândit și răzgândit. E foarte greu să-ți scriu câteva cuvinte despre imagine, așa că o să-ți povestesc mai mult despre experiența în sine și despre cum am dat peste pictura respectivă și multe altele la Craiova. Nu știu cum o să ți se pară, însă îmi cer scuze de pe acum dacă e prea clișeizat sau dacă are tente de romance.

Am ajuns la Craiova cu un scop bine definit și altul… deloc definit. Primul, cel pe care îl vedeam mai greu de atins, s-a dovedit realizabil, iar al doilea s-a conturat foarte frumos pe parcursul șederii mele acolo. Un profesor din Mexic urma să stea acolo timp de o lună pentru a-l studia pe Mircea Eliade, iar eu mă oferisem să-l ajut, neștiind în ce măsură pot face lucrul acesta. După ce l-am condus până în Craiova și a fost preluat de către cineva de la Universitate, a urmat un episod destul de dezolant, deoarece brusc, m-am văzut singură, într-un oraș pe care nu-l cunoșteam, într-o cămăruță a unei pensiuni cu oameni neprimitori și de calitate îndoielnică.

Următoarele ore le-am petrecut gândindu-mă la greșeala pe care o făcusem mergând acolo la noroc, practic, necunoscând pe nimeni, la ajutorul pe care i-l promisesem profesorului, ajutor care atunci părea din ce în ce mai departe de ceea ce-mi proiectasem în minte cu câteva zile înainte, și la modul lamentabil de a cunoaște un oraș între patru pereți, așteptând să se încarce smartphone-ul.

Apoi totul s-a schimbat: persoana care acceptase să mă susţină în demersul nebunesc de a-l ajuta pe profesor (meta-ajutor: ajutor dat cuiva care la rândul ei încearcă să ajute) m-a sunat și am stabilit să ieșim ca să punem la punct ,,activitățile” zilelor următoare.

Așadar, prinsesem colacul de salvare atunci când mă așteptam cel mai puțin. Omul respectiv nu avea niciun fel de obligație față de mine în povestea expusă și, cu toate acestea, a dăruit cele promise și chiar mai mult de atât. Am descoperit un om cu mult bun simț, modest, amabil și manierat, care m-a încântat şi cu care am vorbit despre teatru, literatură, animale, oameni și câte și mai câte… Nici nu am realizat trecerea timpului, ci doar cât de bine mă simțeam în compania lui.

 


În ultima zi craioveană am văzut soarele (până atunci plouase) și m-am simțit fericită când am plecat de la pensiune și am pornit în pas de plimbare către centrul vechi al orașului. Acolo am întâlnit multe picturi neconvenționale, deoarece ,,pânzele” artiștilor fuseseră tocmai tablourile electrice care apăreau din loc în loc și pe care erau pictate chipuri de oameni. Picturile sunt operele elevilor de la Liceul de Artă de la Craiova, o inițiativă foarte bună de a înfrumuseța spațiul public și de a aduce arta mai aproape de oameni. O pictură mi-a atras atenția în mod special, cea a unei femei care citește…

Apoi a urmat întâlnirea cu el, apoi cu profesorul, ne-am plimbat prin centru, am vizitat muzeul de Etnografie și Folclor, am mâncat împreună și l-am condus pe profesor la apartamentul în care stă. Și apoi, am mai petrecut o oră frumoasă în compania lui, când m-a condus până la gară și a stat cu mine până când a ajuns trenul cu care urma să plec.
Experiența Craiova m-a îmbogățit și m-a sărăcit deopotrivă. M-a îmbogățit prin faptul că am cunoscut oameni frumoși, dar m-a sărăcit prin faptul că ei au rămas acolo și eu m-am întors acasă…”

 

 

 

 

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Centrul de preferințe pentru confidențialitate