Poveste de dragoste incredibilă: Cum s-a îndrăgostit o scriitoare de succes de un om al străzii - Ana are carti!

Poveste de dragoste incredibilă: Cum s-a îndrăgostit o scriitoare de succes de un om al străzii

În urmă cu 12 ani, un om al străzii din Amsterdam s-a aşezat pe o bancă alături de Emmy Abrahamson, întrebând-o cât este ceasul. Nimeni nu bănuia atunci că între cei doi avea să se înfiripe o adevărată poveste de dragoste.

”Dacă cineva mi-ar fi spus în urmă cu 12 ani că aveam să mă căsătoresc cu un om al străzii alcoolic, i-aș fi spus că e nebun. Dar asta s-a întâmplat. Aveam 30 de ani, eram singură și aveam o carieră de succes ca scriitoare când m-am îndrăgostit de un om al străzii fără venituri și carieră… sau pantofi”, a declarat Emmy pentru Daily Mail, citat de Libertatea.

Părinții femeii sunt oameni educați, iar în fiecare seară, în copilăria ei, la masă, se discuta politică, literatură și despre evenimentele petrecute recent. Tatăl ei a fost jurnalist și Emmy a fost nevoită să trăiască în mai multe țări, iar în momentul în care l-a cunoscut pe omul străzii trăia la Viena.

”În septembrie 2006 am plecat la Amsterdam pentru câteva săptămâni. Într-o seară de duminică stăteam pe o bancă dintr-o piață aglomerată din centrul orașului, așteptând un prieten, când un bărbat s-a apropiat de mine. M-a întrebat cât e ceasul și i-am răspuns, având în vedere că în fața noastră era un ceas uriaș. Hainele lui erau murdare și avea părul prăfuit. Căra cu el o valiză în care ținea sacul de dormit, un pulover și o bere. Am început să vorbim și am râs de câteva ori”, a spus Emmy.

După doar 10 minute, amicul lui Emmy a sosit și ea a fost nevoită să plece. Dar bărbatul misterios avea să-i propună să se mai vadă.

”Aceeași bancă, sâmbăta viitoare, la ora trei”, i-a spus bărbatul, iar atitudinea sa a făcut-o curioasă pe Emmy: ”Cum este posibil să fie atât de sigur pe el?”, și-a spus femeia.

”Ne-am întâlnit și ne-am petrecut următoarele 6 ore împreună, plimbându-se prin Amsterdam. Așa am aflat că pe el în cheamă Vic, că s-a născut în Polonia, dar a trăit în Canada, avea 25 de ani și că a vrut să călătorească în Europa. (…) Când a rămas fără bani și-a dat seama că singura soluție e să trăiască pe străzi”, a continuat Emmy.

Din nefericire, la scurt timp, ea a fost nevoită să se întoarcă acasă, dar i-a lăsat numărul de telefon – deși el nu avea un număr.

nunta-celor-doiM-am întors la Viena și m-am întrebat dacă o să-l mai văd vreodată. Apoi, trei săptămâni mai târziu, într-o luni, când voiam să mă apuc de muncă, am primit un telefon. ”Sunt aici”, mi-a spus. Era Vic. A câștigat câțiva bani făcând diverse munci și și-a cumpărat un bilet de tren către Viena… și de atunci am fost împreună. După doi ani ne-am căsătorit în prezența ambelor familii, iar peste alți doi ani au venit pe lume gemenii noștri. Vic este acum inginer mecanic și trăim în vechea casă a familiei mele din Suedia. Nu doar că am ajuns să am cel mai amuzant soț, dar gemenii mei nu puteau să aibă un tată mai iubitor de atât”, a mai adăugat Emmy.

Drumul către fericire nu a fost ușor. Vic era alcoolic și a renunțat cu greu la vechiul său obicei. Când s-a apucat de școală, cei doi au avut probleme grave cu banii.

“Primii 6 ani ai relației noastre nu au fost ușori din punct de vedere financiar, deoarece Vic studia toată ziua și doar eu puneam pâinea pe masă. Cărțile mele nu îmi aduceau foarte mulți bani, iar după ce gemenii au venit pe lume, situația s-a înrăutățit”, a povestit Emmy, care a completat că după ce s-au căsătorit, ea a pierdut doi prieteni din cauza faptului că nu l-au acceptat pe Vic.

Emmy a mai precizat că mulți consideră că ea l-a salvat pe Vic, dar îi contrazice și spune că a fost invers.

”El mi-a arătat că nu ai nevoie de mult să râzi în fiecare zi. În aproape toți cei 12 ani de relație am devenit mai calmă, mai înțelegătoare și mi-am dezvoltat simţul umorului. El m-a mai învățat cum să sparg o mașină (dacă rămân în afara ei!) și mi-a deschis ochii despre oamenii străzii – o lume pe care am ales mereu să o ignor”, a mai declarat ea pentru publicația britanică.

 

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Centrul de preferințe pentru confidențialitate


  • Warning: reset() expects parameter 1 to be array, string given in /home/anaarecarti/public_html/wp-content/plugins/gdpr/templates/privacy-preferences-modal.php on line 33

    Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /home/anaarecarti/public_html/wp-content/plugins/gdpr/templates/privacy-preferences-modal.php on line 95

    error: Continut protejat Anaarecarti.ro!