Paris Pallady, Art Safari. Cu ce tablou ar pleca acasă Horia-Roman Patapievici?
Paris Pallady

Expoziția Paris Pallady de la Art Safari. Cu ce tablou ar pleca acasă Horia-Roman Patapievici?

Rugile mele, pomenite aici, au fost ascultate, așa că nu am ratat expoziția Paris Pallady, organizată la Art Safari, prin care ne-a plimbat, ne-a explicat, ne-a încântat și… ne-a luminat Horia-Roman Patapievici.

Căci cu un entuziasm absolut molipsitor, acest uriaș cărturar care este Patapievici a reușit încă o dată să-mi demonstreze cum îți schimbă perspectiva asupra lumii în general familiarizarea cu lumea unui pictor anume în particular. E parte din magia lui Patapievici, dacă mă întrebi pe mine.

Expoziția Paris Pallady cuprinde peste 70 de creații ale lui Theodor Pallady (1871–1956), ceea ce îți transformă vizita la Art Safari într-o adevărată călătorie de-a lungul celor trei decenii petrecute de  pictorul român la Paris.

La Paris Pallady poți vedea și patru capodopere de Matisse

Deși își începuse studiile la Politehnica din Dresda, Pallady renunță la inginerie și alege să urmeze Academia de Arte Frumoase din Paris, la clasa maestrului Gustave Moreau, începându-și astfel povestea pariziană. La Academie va fi coleg cu Henri Matisse, cu care va lega o prietenie pe viață. Prin urmare, nu e deloc întâmplător că în expoziția de la Art Safari sunt expuse și patru capodopere de Matisse, din colecția a două muzee importante din Paris: Musée de lOrangerie și Musée Henri Matisse – Département du Nord. 

După cum se știe, eu am o adevărată slăbiciune pentru picturile care surprind… cititoare, așa că am fost foarte mulțumită să descopăr că Pallady îmi împărtășește preferința. Pictor dedicat mai degrabă interioarelor burgheze, el și-a înfățișat muzele mai ales citind sau în vecinătatea unei cărți pe care o simți parcursă pe îndelete. Deci colecția mea de tablouri (deocamdată, virtuală, dar într-o zi… 😄!!!) s-a îmbogățit serios după vizita la Art Safari.

🔻 La sfârșitul articolului, îți mai las câteva cititoare ale lui Pallady care pe mine m-au încântat 🔻

Emoția lui Patapievici

Dar tot ascultându-l pe Patapievici vorbind despre Pallady, o întrebare mi-a răsărit în minte. Mai bine zis, un gând păcătos, dacă mă gândesc la jaful spectaculos de la Luvru: Cu ce tablou ar pleca acasă Horia-Roman Patapievici din expoziția Paris Pallady?

Așa că l-am întrebat…

… ca să descopăr cât de mult se emoționează un filosof cu mintea matematică a lui Patapievici în fața uneia dintre cele mai sensibile lucrări ale lui Theodor Pallady. Căci acest pictor sobru, reținut, auster chiar, care s-a ferit cât a putut de dramatism și de stridențe și care a pictat în linii realiste, specifice parcă inginerului care nu a mai ajuns niciodată, a lăsat totuși, la un moment dat, garda jos. Atunci când durerea a fost prea mare…

Paris Pallady - Natura statica
„Natură statică” de Theodor Pallady

Este vorba de tabloul intitulat “Natură statică”, care se constituie într-un omagiu emoționant adus celei care i-a fost lui Pallady încă din 1924 nu doar iubită, ci și muză. Poate cea mai importantă. Yvonne Cusin.

Prezentă în multe dintre lucrările lui, fie și numai sub forma inițialei „Y”, de data aceasta ea este înfățișată într-un desen delicat în alb-negru, aproape mângâiat de câteva flori galbene. Pe cartea albastră din tablou Pallady a notat „1941”. Un an dureros pentru el, dacă ne gândim că în 1940, fusese nevoit să plece din Parisul care îi devenise a doua casă, pentru că, în 1939, Yvonne se stinsese din viață. Poate nu întâmplător, una dintre florile galbene este retezată…

Acesta este tabloul cu care Horia-Roman Patapievici ar pleca acasă.

Expoziția Paris Pallady poate fi vizitată până pe 14 decembrie, la Palatul Dacia-România, pe Lipscani, 18-20, de joi până duminică în intervalul orar 12:00-21:00.

Cititoarele lui Pallady



Facebook Comments

Lasă un răspuns

Centrul de preferințe pentru confidențialitate


  • Warning: reset() expects parameter 1 to be array, string given in /home/anaarecarti/public_html/wp-content/plugins/gdpr/templates/privacy-preferences-modal.php on line 33

    Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /home/anaarecarti/public_html/wp-content/plugins/gdpr/templates/privacy-preferences-modal.php on line 95

    error: Continut protejat Anaarecarti.ro!