Marc Levy nu este deloc un străin pentru mine. Ba, din contră!
Așa cum am mărturisit în repetate rânduri pe pagina noastră de facebook (unde, dacă nu ne urmărești, uite și tu ce discuții interesante ratezi 🙂 ), am avut o perioadă în care cărțile lui mă fascinau, după cum o pot demonstra cele 5 titluri pe care le dețin în biblioteca personală. Apoi, ceva s-a întâmplat și eu și Marc Levy ne-am îndepărtat. Într-atât de mult încat ultimele lui volume traduse la noi îmi sunt complet străine.
Numai că, zilele trecute, când editura Trei a anunțat lansarea “Noa” în colecția Fiction Connection am tresărit. Și parcă inima mi-a bătut mai repede.
Acum nu știu dacă flacăra pasiunii se va reaprinde între mine și Marc Levy. Vom vedea… Dar, ca să nu trebuiască să aștepti până mă dumiresc eu, îți propun azi un fragment din cartea Noa, în avanpremieră și în exclusivitate. Ca să-ți faci o idée.
Cum promovează editura romanul Noa de Marc Levy
9 hackeri luptă împotriva unui dictator.
Multe vieți sunt în pericol.
Un reporter de investigații se infiltrează în terenul inamicului.
Timpul este limitat.
Grupul 9, mai unit decât oricând, pornește iar în misiune.
Viitorul unui întreg popor este în joc.
Un roman de aventuri și de spionaj palpitant, care se desfășoară de la Londra la Kyiv și de la Vilnius la Roma, o poveste care te provoacă și te invită să reflectezi asupra lumii înconjurătoare.
„Un roman caracterizat de o mare tensiune, cu intrigi din belșug și răsturnări de situație în cascadă. Este imposibil să nu te lași complet antrenat în acțiune.“ – France Inter
„Un roman pe care nu-l poți lăsa din mână, cu un ritm trepidant și o scriitură plină de nerv.“ – La Grande Librairie
„O combinație de Millennium și James Bond.“ – RTL
„Portretele personajelor sunt magnifice, cu slăbiciunile și trecutul lor… Acest povestitor fabulos știe să-și țină cititorii cu sufletul la gură.“ – Le Figaro littéraire
„De necrezut cum te prinde în mreje! Găsești orice vrei în acest roman. E o adevărată călătorie umană, o călătorie prin toată lumea.“ – France Info
Marc Levy, carte de vizită
Marc Levy este, de 20 de ani, scriitorul francez cel mai citit din întreaga lume, cu peste 50 de milioane de exemplare vândute. În Franța, romanele sale au fost vândute în mai mult de 23 de milioane de exemplare.
A debutat în 2000, cu romanul Și dacă e adevărat, ecranizat în 2005 cu titlul Ca în rai, cu Reese Witherspoon și Mark Ruffalo în rolurile principale.
La Editura Trei au apărut Și dacă e adevărat, Te voi revedea, În altă viață, Șapte zile pentru o eternitate, Toate acele lucruri pe care nu ni le-am spus, Prietenii mei, iubirile mele, Prima zi, Prima noapte, Hoțul de umbre, Strania călătorie a domnului Daldry, Mai puternic decât frica, Și dacă aș mai trăi o dată, Unde ești?, Un alt fel de fericire, Copiii libertății, Ea & el, Orizontul răsturnat, Ultima din clanul Stanfield, O fată ca ea, Fantoma și iubirea, precum și S-a întâmplat noaptea și Amurgul fiarelor, primele două volume ale seriei Grupul 9.
Noa de Marc Levy – fragment (traducere Mihaela Stan)
22.
După-amiază târziu, aeroportul Schiphol, Amsterdam
Un Audi verde opri în parcarea de la Jet Aviation. Șoferița scoase din portbagaj un sac de voiaj din pânză, asortat cu ținuta sa neagră, îl puse pe umăr și intră în terminalul privat.
Se îndreptă cu pas sigur spre bar, unde o aștepta un bărbat în costum închis la culoare. Femeia se așeză pe scaunul de lângă el, își turnă un pahar cu apă pe care-l bău dintr-o înghițitură și întredeschise plicul pe care el îl întinsese.
— Pașaportul, banii, planurile, totul e aici, spuse bărbatul în costum.
Noa îi mulțumi cu un semn din cap.
— N-o să aveți alt ajutor decât cei doi agenți puși la dispoziția dumneavoastră. Vă așteaptă la Vilnius, o să vă ducă diseară la Minsk cu mașina. Veți dormi toți trei în camerele ambasadei, unde vi se va da tot ce-ați cerut. Două Uzi, un Glock 9 mm și destulă muniție pentru un asediu. Cunoașteți regula. Dacă vă arestează, veți fi considerați mercenari. Noi vom nega orice legătură cu voi. Plecați totuși?
Noa nu răspunse la întrebare, doar strecură plicul în buzunarul gecii.
— La ce oră decolez?
— Acum. Piloții vă așteaptă la bord.
Noa își salută interlocutorul cu o strângere viguroasă de mână.
— Încă un lucru, zise bărbatul. Colonelul m-a însărcinat să vă transmit un mesaj. Citez: „Suntem chit“.
— Asta-i tot? întrebă Noa, impasibilă.
— Nu. Mi-a cerut și să vă spun „rahat“.
Noa zâmbi amuzată și porni spre ușa de sticlă care dădea spre pistă. Un agent de securitate o conduse până la aparatul de zbor. Noa urcă scara avionului Falcon și se instală într-unul dintre cele șase scaune. Copilotul închise ușa jetului, ale cărui motoare șuierau deja.
*
Ora 19, închisoarea Okrestina, Minsk
De când s-a întors între zidurile Okrestinei, Janice se gândește la un singur lucru: să găsească un mijloc de comunicare cu exteriorul, chiar de-ar fi să se culce cu un gardian. Semnalul trebuie dat până a doua zi la prânz. În ajunul lansării operațiunii, prietenii ei și-au îndeplinit deja misiunea, au instalat echipamentul, au organizat transportul și, cel mai grav, i-au mobilizat pe cei care vor intra în acțiune, bărbați și femei. De-acum, totul depinde doar de ea, exceptând cazul în care, diseară, în lipsa oricăror vești, Grupul 9 decide să anuleze totul. Janice refuză să-și imagineze așa ceva. Mateo ar fi primul, cu siguranță, care ar vota pentru asta, însă, fără să știe clar de ce, Janice se bazează pe Cordelia și pe Ekaterina să-l convingă să se răzgândească, la o adică.
E ora cinei. Irina îi face loc lângă ea, deși nu pare dispusă să-i vorbească.
— Am avut o după-amiază oribilă, îi spune Janice în timp ce ia loc. Am fost părăsită… de avocatul meu, mărturisesc că e o premieră. Se pare că o să rămân închisă aici douăzeci de ani. Nu prea reușesc să înțeleg ce mi se întâmplă, dar, dacă ai vrea să nu te mai uiți așa urât la mine, ăsta ar fi momentul potrivit să începi.
— Îmi pare sincer rău, îi șoptește Irina. Tu ai ajuns aici teafără, însă eu n-am avut un asemenea noroc. Când tipii din OMON mi-au percheziționat apartamentul, m-au forțat să stau în genunchi, pe jumătate goală. Unul dintre ei m-a apucat de gât și m-a trântit de perete, sub ochii fiicei mele care urla. Apoi a început să plouă cu lovituri de baston. Voiau parola de la telefonul meu și m-au amenințat că mă violează dacă nu le-o dau. După care m-au dus pe sus la mașină, nici n-am apucat să-i spun la revedere fetiței mele. Eram șase femei în dubă în seara aia, aruncate unele peste altele. Un tip ne apăsa, pe rând, cu gheata pe ceafă, ne sufocam. Aveam mâinile umflate de la cătușe. Când am ajuns la închisoare, ne-au obligat să ne târâm până în celule. Acum pricepi de ce am reacționat așa mai devreme, la spălătorie? Nu mai suport astfel de violențe, aș prefera să-mi tai venele.
— Iartă-mă, jur că n-o să se mai repete, murmură Janice, cu ochii plini de lacrimi.
— OK, răsuflă Irina, facem pace. E cumplit ce ți se întâmplă. Pot să te ajut cu ceva?
— Da, dacă știi un mijloc de a contacta pe cineva de-afară!
— E posibil, dar o să-ți explic după ce ne întoarcem în celule. Aici e prea periculos. Unele fete te denunță doar ca s-o ducă ele mai bine. Trebuie să înveți să nu ai încredere în nimeni. Dar cu mine nu riști nimic, stai liniștită.
Brusc, Janice îl zărește pe Roman în partea cealaltă a cantinei. Duce o tavă în mâini și se îndreaptă spre o masă, mergând încet pe lângă grilajul despărțitor. Janice sare în picioare, cu inima bătându-i cu putere, și se duce spre el. Gardienii nu-i dau atenție. Douăzeci de metri o mai separă de grilaj, cincisprezece, zece. Într-un colț, un gardian ridică ochii din telefonul mobil și o observă. Pornește în direcția ei, bătând ritmic în palmă cu bastonul.
Irinei nu i-a scăpat scena. Gardianul se apropie de Janice.
Janice e doar la doi metri de Roman, îl strigă pe nume. El întoarce capul și zâmbește, intrigat. Arată groaznic, are fruntea acoperită de vânătăi.
— Roman, vino-ncoace, zice ea cu jumătate de glas.
Gardianul e la doi pași. Nu se grăbește, îi place să privească spatele victimei sale; cu capul înclinat, îi țintește rinichii și ridică lent bastonul pentru a-și lua elan. Irina știe ce urmează, așa că apucă tava și o aruncă pe jos. Distras de zgomot, gardianul se răsucește pe călcâie. Janice se lipește de grilaj.
— Fii atent, zice ea cu voce tremurândă, mâine, pe la ora 11 ușile se vor deschide. Găsește-l pe Nicolai și alergați spre sas fără să priviți înapoi. Nu vă temeți de gardieni și mai ales nu pleca fără el, te rog. Nicolai e cheia.
Roman n-o mai ascultă, se uită fix la gardian, care se întoarce spre Janice cu ochii plini de ură.
— Du-te la masă, îi ordonă Roman lui Janice pe un ton aspru. Mă ocup eu de el.
Janice simte că e cineva în spatele ei și se răsucește brusc. Se trezește nas în nas cu gardianul care o contemplă fioros. Când ridică bastonul, Roman fluieră la el așa cum a-i fluiera după un câine și îi arată degetul mijlociu. Furios, gardianul se repede și lovește violent în grilaj. Roman se retrage un pas și zâmbește sfidător. Îi despart gratiile. Gardianul, neputincios, cheamă întăriri. În sala în care se află Roman, doi gardieni se aruncă asupra lui, îl trântesc pe pardoseală și îl imobilizează.
Janice a revenit la locul ei.
— N-o să putem fi prietene, atragi prea mult atenția, mormăie Irina.
Janice lasă capul în jos fără să răspundă. Are noaptea la dispoziție ca s-o convingă să-i găsească un mijloc de a da un telefon.
*
Seara, Oslo
Cu două ore mai devreme, membrii Grupului 9 se reuniseră pe forum. Mateo nu dorise să anuleze operațiunea, dimpotrivă, el îi convinsese pe cei mai reticenți să aștepte până în ultimul moment înainte de a renunța. Misiunea trebuia să continue cu orice preț pentru a-i elibera pe Nicolai, pe Roman și, acum, pe Janice. Cum ar mai putea să trăiască dacă sacrificiul ei s-ar dovedi inutil? Maya îl întrebase ce înseamnă „ultimul moment“ pentru cei care se pregăteau să se expună pe teren. Oare Grupul avea dreptul să le pună viața în pericol, când nimeni nu reușise încă să pătrundă în rețeaua închisorii? Dacă Nicolai nu era eliberat a doua zi, Sviatlania nu se întorcea în Belarus. Și fără un lider, revoluția n-ar avea loc. Mateo știa deja toate astea, dar încă spera într-un miracol. Voia să creadă că Janice o să reușească să le transmită informația care le lipsea. După aceea serverele din stup aveau să lanseze atacul cibernetic.
La sfârșitul întâlnirii, Ekaterina își îndesase într-o geantă de voiaj toate ținutele pe care și le luase de când nu se văzuseră. Pe fiecare o cumpărase cu gândul la el, însă el n-o să știe niciodată. Așa cum n-o să știe cât o tulburase reacția lui când ea se prezentase la ușa camerei lor de hotel din Londra îmbrăcată altfel decât în blugi vechi și pulovere prea largi. Mâine, dacă operațiunea va începe conform planului, Mateo o să se afle în pericol, iar ea trebuia să fie alături de el. Pe aeroportul din Oslo, în sala de îmbarcare, ezitase de zece ori să-l sune și să-l anunțe că vine la Roma. Alesese s-o facă la fața locului. Dacă reacția lui Mateo n-o să se ridice la înălțimea speranțelor ei, va fi prea târziu să renunțe.
