Mulți îl rostesc în grabă la sfârșitul rugăciunilor pentru că așa au învățat de la părinții și de la confesorii lor, dar nu se gândesc prea mult la semnificația cuvântului.
„Amin” vine din ebraică (amen) și înseamnă „aşa să fie” sau „cu adevărat„. Este o expresie liturgică și apare de 13 ori în Vechiul Testament (pentru prima dată în Cartea Numeri 5,21-22) şi de 119 ori în Noul Testament, din care de 52 de ori în evangheliile sinoptice şi de 25 de ori în Evanghelia după Ioan, potrivit wikipedia.org.
În zonele rurale româneşti se mai traduce şi ca „aşa a fost, aşa este şi aşa va rămâne„.
Iisus Hristos își începea adesea cuvântările către apostolii săi rostind mai întâi cuvântul ”amin”. ”Amin, amin vă zic vouă!”, iar în Biblie, această expresie a fost tradusă cel mai adesea prin sintagma ”Adevăr vă zic vouă!”.
Cuvântul ”amin” nu este folosit doar de credincioșii catolici sau ortodocși, ci și de evrei și de musulmani pentru a întări o rugăciune. Conform tradiţiei bisericeşti, prin el, omul care se roagă își rostește încă o dată credința, angajamentul că va respecta rugăciunea și cuvântul Domnului, exprimându-şi totodată convingerea că tot ce a spus în rugăciune se va împlini.
Conform Romania TV, în Apocalipsa există un pasaj foarte clar care asociază cuvântul ”amin” cu Fiul Domnului, cel care avea să vină pentru mântuire și credință.
Apocalipsa 3, 14
„ Acestea zice Cel ce este Amin, martorul cel credincios şi adevărat, începutul zidirii lui Dumnezeu„.
Din limbajul bisericesc, cuvântul ”amin” a trecut în limbajul popular, unde a căpătat un sens ușor modificat. Se folosește uneori pentru a sublinia că ți-ai terminat cuvântarea și că ai expus cele mai bune și solide argumente. Amin poate să însemne ”gata”, ”asta am avut de zis”, ”așa să faci, cum am zis eu”. Tot amin poate să însemne că ai recunoscut că este adevărat un lucru și vei acționa în consecință.
