Ştiu că Ana o să mă bată când o să citească asta, dar am şantajat-o şi am pus-o să promită că o să publice, indiferent de situaţie, acest text! Aşa că să profităm la maximum, cine ştie când mai prindem ocazia…
Am să vă dezvălui un secret despre Ana. Ceva ce ea nu v-a spus niciodată, deşi îi era la îndemână şi se mai şi potrivea perfect cu blogul: ştiaţi că… toată casa ei are legătură doar cu cărţile? „Pfffff”, veţi spune…. „Dar cu ce voiai să aibă legătură, cu pisicile şi câinii? Cu muzica rock sau coniacul vechi? Normal că are legătură cu cărţile, că doar atât o interesează pe Ana!”. Nu, dragilor! Nu e aşa! Nebunia este mult mai mare… MULT MAI MARE! Mă rog, o putem numi şi pasiune, însă eu îi zic cum vreau, pentru că în această postare Ana n-are ce să îmi facă!
Când am intrat prima dată în casa cea nouă a Anei mă aşteptam să păşesc într-un templu închinat Zeului Carte, însă ce am găsit, a depăşit orice imaginaţie. Nu am să mă refer aici decât la un singur element, cel mai important, după părerea mea, din casă. Am să las celelalte comori pe care le-am descoperit (pentru că – treaba voastră dacă o să credeţi sau nu – în fiecare coltişor găseşti câte o comoară, ascunsă sau la vedere, care are legătura fie cu magia, fie cu zânele, fie cu cărţile) pentru o altă dată, poate mai prind vreun motiv de şantaj şi mai divulg din secrete. Astăzi am să vă vorbesc despre… scara Anei.
Ce i-a dat prin minte? Şi-a transformat scara interioară într-un obiect de artă, la care poţi sta să te holbezi ore în şir. A transformat-o într-o…. stivă de cărţi. Imaginaţi-vă 15 cărţi puse unele peste altele cu cotoarele spre dumneavoastră. Mă rog, când eşti beat poţi să te gândeşti şi că sunt ordonate, pe un raft din bibliotecă, asta dacă ai căzut lat pe podea şi te uiţi invers…
Revenind, aşa şi-a construit Ana de la anaarecarti.ro scara interioară. Treptele pe care urcă atunci când se duce să se culce în DORMITORUL FĂRĂ TELEVIZOR (!!!) – ups… am mai divulgat un secret, sigur mă omoară! – sunt total atipice! Fiecare contratreaptă (ştiţi ce-i contratreapta, nu? Chestia aia de care te izbeşti cu vârful degetelor când urci ca disperatul… bun, ne-am lămurit!) este, de fapt, fotografia unui cotor de carte. Şi nu a ales cărţile la întâmplare! Nu avea cum! A făcut o selecţie a cărţilor ei preferate (nu toate, că urcam în turnurile Petronas dacă îşi punea ea mintea, de-mi dădeam duhul până sus) şi le-a pus… pe scară. Rezultatul este unul absolut fabulos, chiar demn de revistele de decoraţiuni interioare, îndrăznesc să spun.
Şi ca să vă convingeţi că nu bat câmpii, am făcut, pe furiş, fireşte, şi câteva fotografii pe care vi le arăt aici. Eu sunt mai neatentă din fire, aşa că tot ce sper e să nu fi surprins, din greşeală, vreo pereche de „ce nu trebuie” în poze, că m-am nenorocit definitiv.
Şi acum, în încheiere,
Pâna la „La revedere”
Uite cu ce-am şantajat
Şi Ana a acceptat.
(Doamne, cum de încape atâta talent în mine?!… mereu mă minunez)
Ana are o căţeluşă, pe Leia. Iar Ana nu vrea sub nicio formă să îi pună Leiei zgarda, pentru că a obişnuit-o fără şi animalul înţepeneşte de frică atunci când i se pune ceva la gât. Eu, mare iubitoare de animale, pledez pentru purtarea zgărzii, care mi se pare esenţială. Ana… nu şi nu. I-am promis Anei că nu o mai terorizez o lună pe subiectul„zgarda”, dacă acceptă să publice fără să strâmbe din nas / modifice / cenzureze / facă scandal / protesteze textul pe care îl voi scrie. Cred că am prins-o foarte ocupată, pentru că a acceptat imediat. A zis „OK!”, aşa că… iată primul SECRET AL ANEI!
––––
Răspunsul Anei: Cuvântul e cuvânt, prin urmare am publicat textul aşa cum am convenit. Dar… voi reveni cu un drept la replică, pentru că materialul e plin de inadvertenţe şi pentru că e blogul meu, deci fac ce vreau eu pe el (bine, asta când nu sunt prinsă cu garda jos şi păţesc aşa ruşine!).
