“Cum să îţi înveţi copilul să citească” de Glenn Doman şi Janet Doman

“Cum să îţi înveţi copilul să citească” de Glenn Doman şi Janet Doman

Dacă urmăreşti blogul nostru de ceva timp, nu cred că ai ratat vestea că Ana de la anaarecarti.ro este mătuşa fabuloasă a gemenilor Defne şi Sebastian. Cel puţin pe pagina de facebook te-am zăpăcit cu pozele lor!

(Dar spune tu dacă nu sunt de-a dreptul geniali… 🙂 )

Revenind…

Ca o mătuşă fabuloasă ce sunt, le-am spus de la bun început părinţilor că, în relaţia cu cei mai noi membri ai familiei noastre, las în seama lor să-i înveţe aspectele serioase ale vieţii, eu rezervându-mi partea cea mai grea, cum ar fi distracţia, cărţile, confidenţele privind prima iubire (…………aaaaaaaaaaaa, pardon, bineînţeles că e prea devreme să vorbim despre aşa ceva, deşi te anunţ că pe lista candidaţilor pentru Defne deja e o înghesuială teribilă 🙂 ).

Problema e, însă, că lumea cărţilor pentru copii mie îmi este complet necunoscută. Adică am intrat zilele trecute într-o librărie, m-am dus în colţul rezervat volumelor pentru pitici şi… AM SIMŢIT CĂ MĂ SUFOC!!! HAOS!!!!! Nicio ordine, nicio logică în aranjarea pe rafturi, pur şi simplu cărticelele erau aruncate claie peste grămadă, amestecate cu multe jucării şi… aia e! Să se descurce părinţii cum or putea!

Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI

“Cum să îţi înveţi copilul să citească”, titlul perfect pentru o mătuşă care îşi ia rolul în serios

Am tras aer în piept şi am făcut cale întoarsă, decisă să găsesc o metodă şi, mai ales, să inaugurez aici, pe blog, un domeniu care să vină în ajutorul tău, dacă ai prin preajmă cel puţin un astfel de prichindel. Practic, voi descoperi împreună cu Defne şi Sebastian o nouă lume şi, în această magică formulă de trei, te vom ţine la curent cu aventurile noastre.

Exact când eram pe punctul să ies din librărie (într-una dintre acele potriveli la care viaţa este imbatabilă), practic mi s-a rostogolit în mâini cartea “Cum să îţi înveţi copilul să citească” de Glenn Doman şi Janet Doman. Şi m-am gândit că dacă n-a fost să fie, de data aceasta, o carte pentru copii, uite că am nimerit un titlu perfect pentru o mătuşă care îşi ia rolul atât de în serios.

Ce spui?! Că Defne şi Sebastian sunt totuşi prea mici pentru aşa ceva? Ntz, ntz, ntz… Ai fi surprins(ă)! Şi spun asta deoarece volumul apărut la editura Didactica Publishing House are un capitol dedicat inclusiv bebeluşilor şi nu-ţi ascund că acesta a fost motivul pentru care habar n-am când am scos portofelul să achit cartea.

Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI

Cartea nu-ţi dezvăluie formula magică prin care să-i înveţi să citească

Bineînţeles, aşa cum subliniază autorii, când vine vorba de bebeluşi, cartea nu-ţi dezvăluie formula magică prin care să-i înveţi să citească (cred că nici măcar la Hogwarts nu au reuşit ceva în sensul acesta!), ci, de fapt, te învaţă un program de stimulare vizuală.

Din punctul meu de vedere, marele atu al acestei cărţi, care cred că-ţi dai seama că va sta pe noptiera mea mulţi ani de-acum încolo şi că va fi studiată din scoarţă în scoarţă, pe măsura ce-mi cresc nepoţii, este că nu-ţi vorbeşte în termeni generali, ci îţi spune mură în gură ce ai de făcut pas cu pas.

Ca să vezi că nu exagerez cu nimic, redau mai jos, cu acordul editurii (că ştii cât suntem de eleganţi 🙂 ), câteva pasaje extrase din capitolul pentru bebeluşi ca să înţelegi cam cu ce mă ocup eu în această perioadă:

Alege şapte cuvinte…

“Alege şapte cuvinte care reprezintă cuvintele pe care le foloseşti cel mai des şi de care are nevoie cel mai mult nou-născutul – numele lui, cuvintele mami şi tati şi părţile corpului.

Cuvintele trebuie scrise pe bucăţi mari de hartie. Foloseşte o coală/un carton care are 15 cm x 55 cm. Litera ar trebui să fie de 12 cm înălţime şi 2 cm lăţime sau mai mult. Ai nevoie de litere bolduite pentru a obţine intensitatea potrivită pentru un nou-născut.

În prima zi, arată-i un cuvânt – de obicei, numele copilului e cel mai potrivit. Arată-i acest cuvânt de zece ori în acea zi în felul următor: în timp ce-ţi legeni copilul, de exemplu, ţine cartonaşul la 45 cm de el şi rosteşte-i numele. Îl vei vedea că face tot posibilul pentru a localiza cartonaşul. Când îl vede, spune cuvântul din nou, tare şi clar. Va încerca să se concentreze o secundă sau două – apoi pune cartonaşul deoparte.

În a doua zi, alege un al doilea cuvânt şi arată-i-l de zece ori. În fiecare zi, timp de şapte zile, alege un cuvânt diferit şi arată-i-l de zece ori în ziua respectivă. La începutul săptămânii următoare, întoarce-te la primul cuvânt cu care ai început şi arată-i-l din nou de zece ori. Repetă procesul timp de trei săptămâni. Acest lucru înseamnă, de exemplu, ca în fiecare zi de luni copilul va vedea cuvantul mami de circa zece ori.

Până acum, dacă ai început de la naştere, copilul tău de trei săptămâni este categoric capabil să se concentreze mai repede asupra cuvintelor. De fapt, din momentul în care scoţi un cuvânt, va arăta imediat semne de entuziasm şi de anticipare, legănându-se şi dând din picioare.

Când se întâmpla acest lucru, este cel mai emoţionant moment pentru tine, pentru că îţi dai seama că bebeluşul tău nu doar vede, ci şi întelege ceea ce vede şi, mai important, se bucură din plin de ceea ce trăieşte.”

Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI

Cartea face parte din seria pentru părinţi “Învaţă-mă cu răbdare”

Bineînţeles că lucrurile se diversifică pe măsură ce copilul creşte… răbdare să ai 🙂 ! (în fond, nu întâmplător cartea face parte din seria pentru părinţi “Învaţă-mă cu răbdare”).

Volumul apărut prima dată în urmă cu mai mult de 50 de ani pleacă de la ideea că bebeluşii sunt mult mai capabili să înveţe decât ne-am închipuit noi vreodată. Metodele practice care au la bază teoriile studiate de cei doi cercetători-autori poartă un parfum desuet, recunosc, dar asta nu le face mai puţin aplicabile. Ba îndrăznesc să consider că părinţii care încă înţeleg vraja unei cărţi DIN HÂRTIE vor primi cu duioşie aerul nostalgic al volumului.

Singura problemă reală pe care o identific este lipsa de timp cronică a părinţilor. Adică eu mă uit la cumnata mea şi la fratele meu şi o spun cu mâna pe inimă: PĂRINŢII SUNT NIŞTE SUPERMEN ŞI SUPERWOMEN!

Dar dacă ai prin preajmă o mătuşă… fabuloasă 🙂 sau orice alt tip de ajutor uman, titlul de faţă mi se pare un punct de plecare excelent în demersul tău de a-ţi împrieteni copiii cu cărţile.

CUM PROMOVEAZĂ CARTEA editura Didactica Publishing House

Cum să îţi înveţi copilul să citească” arată cât de uşor şi plăcut este să învăţaţi un copil de vârstă fragedă să citească. Cartea explică modul în care să începeţi şi să extindeţi programul de lectură, cum să realizaţi şi să organizaţi materialele necesare pentru dezvoltarea abilităţilor de citire ale copilului. Urmând programul zilnic într-o manieră relaxată şi cu iubire, vă puteţi ajuta copilul să trăiască bucuria de a învăţa – la fel ca milioane de copii din lumea întreagă. Cu ajutorul acestei cărţi îi oferiţi copilului un avantaj pe care-I va avea toată viaţa. 

Glenn Doman a obţinut diploma în terapie fizică la Universitatea din Pennsylvania în anul 1940. De atunci a început pionieratul în domeniul dezvoltării creierului la copii. În 1955, el a fondat The Institutes for the Achievement of Human Potential în Philadelphia, Pennsylvania. Până la începutul anului 1960, munca desfăşurată cu acei copii cu leziuni cerebrale în cadrul Institutelor, recunoscută în toată lumea, a dus la descoperiri esenţiale cu privire la creşterea şi dezvoltarea copiilor sănătoşi. Autorul a trăit, a studiat şi a lucrat alături de copii din peste o sută de ţări, de la cele mai dezvoltate până la cele mai sărace de pe glob. Doman este autorul a şapte cărţi bestseller internaţional, toate făcând parte din seria Învaţă-mă cu răbdare, printre care Cum să îţi înveţi copilul să citească şi Cum să îţi înveţi copilul matematica.

Janet Doman este fiica lui Glenn şi director la The Institutes for the Achievement of Human Potential. Ea s-a implicat activ, încă de la vârsta de 9 ani, în ajutorarea copiilor cu leziuni cerebrale. Dupa ce şi-a terminat studiile în cadrul Universităţii din Pennsylvania, Janet s-a dedicat muncii de profesor pentru „cei mai buni părinţi din lume”, ajutându-i să descopere potenţialul nebănuit al copiilor lor şi propriul lor potential în calitate de profesori.

Cartea poate fi cumpărată online de AICI, de AICI, de AICI sau de AICI

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Centrul de preferințe pentru confidențialitate


  • Warning: reset() expects parameter 1 to be array, string given in /home/anaarecarti/public_html/wp-content/plugins/gdpr/templates/privacy-preferences-modal.php on line 33

    Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /home/anaarecarti/public_html/wp-content/plugins/gdpr/templates/privacy-preferences-modal.php on line 95

    error: Continut protejat Anaarecarti.ro!