E fascinant să te plimbi prin Sofia. Mai ales atunci când vii de niciunde şi te îndrepţi spre nicăieri. Am descoperit că aceste trasee sunt cele mai interesante. Când te laşi la voia întâmplării şi permiţi oraşului străin să ţi se dezvăluie, fix aşa cum are el chef.
Aşa am făcut eu, la bulgari. Eram pentru prima dată la Sofia şi am vrut să îi simt bătăile inimii. Aţi observat cât de plăcut este, atunci când mergi într-un oraş străin să te aşezi undeva şi să te uiţi la oameni? Eu pot face asta ore în şir. Fără să mă poarte gandurile spre casă, serviciu sau mai ştiu eu ce alte „de-ale mele”.
Mă pot uita ore în şir la oamenii care trec, vorbesc la telefon, mănâncă un covrig, beau o cafea la pahar de carton, se întâlnesc, pleacă şi tot aşa. O forfotă care, dacă închizi ochii, seamănă cu bătăile unei inimi. Eu aşa simt cum bate inima unui oraş străin.
O piaţă cochetă din Sofia, plină de buchinişti
Mergând pe unde au vrut drumurile (cu plăcuţe indicatoare de neînţeles pentru mine) să mă ducă, am ajuns într-o piaţă cochetă din Sofia, plină de buchinişti. Era chiar o piaţă exclusiv de anticari, fără să văd laolaltă cu ei vânzători de roşii şi castraveţi. Bine… unele cărţi vechi erau aşezate în cutii de banane Bonita că, deh, nu e vina buchiniştilor că sunt încăpătoare şi la îndemâna oricui.
Majoritatea cărţilor, desigur, scrise în bulgăreşte. Însă am găsit şi cărţi în engleză sau germană. Un tip vindea chiar viniluri originale cu muzică rock. M-am gândit câteva secunde să-mi cumpăr două-trei, însă vocea raţiunii a învins explicându-mi că NU AM pick-up şi, chiar dacă aş avea, nu le-aş asculta niciodată. Aşa că le-am mângâiat şi le-am aşezat la loc, în cutia lor de carton.
Piaţa buchiniştilor din Sofia este Piata Slaveykov despre care, dacă vă amintiţi, v-am mai povestit într-un articol tot aici, pe anaarecarti.ro. Vă spuneam la vremea respectivă că toţi vânzătorii de cărţi vechi erau vegheaţi, în linişte, de pe o bancă, de două statui. Doi bărbaţi cu alură de epocă, splendid realizaţi din bronz. Cei doi au fost scriitori bulgari, tată şi fiu, Petko si Penchi Slaveykov, de unde şi numele pieţei.
Cărţi vechi nu am întâlnit numai aici. Mergând pe străzile din centrul oraşului, anticarii apăreau, din când în când, pe trotuare. Fie pe măsuţe improvizate, prin ganguri sau intrânduri de bloc, fie pur şi simplu pe tarabe speciale, frumos amenajate, cu trape glisante care permiteau încuierea cărţilor, peste noapte.
O experienţă plăcută şi o imagine interesantă care mi-a rămas întipărită în minte, în sertăraşul cu amintiri de la Sofia.
