Autor: Dubravka Ugresic
Câte stele i-am dat:
Vezi clasamentul stelelor
Vreau banii inapoi!
Dacă eşti singur(ă) pe o insulă pustie şi altă carte nu există prin preajmă
Nu e nici dezastruoasă, nu e nici WOW, e... acolo cât să-ţi ofere câteva ore plăcute (bună de făcut cadou după ce o termini)
Foarte bună, ii lipseşte totuşi ceva ca să mai câştige o stea
TREBUIE, dar TREBUIE să faci rost de ea (prin orice mijloace!)
Editura: Polirom
Anul apariției: 2024
Traducere: Octavia Nedelcu
Baba Iaga a făcut un ou de Dubravka Ugresic pleacă de la mitul stravechi al vrăjitoarei din tradițiile slave căreia i s-a dus buhul că are o preferință… de ordin culinar pentru copii.
Practic sora din vecini a tradiționalei noastre Baba Cloanța, Baba Iaga este renumită pentru că îi mănâncă pe micuți și pentru că locuiește singură cuc, izolată, la marginea pădurii, într-o casă construită pe picioare de găină. În ciuda acestui renume, care reușește să-i sperie până și pe criminalii din John Wick, puținii călătorii care au curajul să apeleze la ea par totuși s-o îmblânzească având în vedere că Baba le oferă exact sfaturile care-i scoate din belele.
Însă scriitoarea croată nu se mulțumește cu a (re)povesti legenda în Baba Iaga a făcut un ou. Ci o reinterpretează în cheie modernă în istoriile mai multor femei, mai tinere și mai bătrâne, cărora razboiul civil din fosta Iugoslavie și capitalismul din prezent (în cazul celor mai tinere), dar și al doilea război mondial (în cazul celor mai bătrâne) le-au dat viața peste cap. Iar din portretele lor, realizate atât de realist de m-au umplut de admirație, tâșnește o întrebare pe care o simți fremătând încă din introducerea cărții (una dintre cele mai cuceritoare din tot ce am citit eu în ultimii ani!!!): chiar este Baba Iaga o ființă malefică?!
E atâta tristețe în prima parte din Baba Iaga a făcut un ou…
În prima parte a romanului, o relație mamă-fiică, și așa încordată, devine extrem de complicată sub amenințarea Alzheimerului, prilej pentru tânăra, din perspectiva căreia e spusă povestea, să plece în căutarea amintirilor pierdute ale bătrânei. Însă călătoria în Bulgaria, în oraşul natal al mamei, devine un prilej de reflecție asupra senectuții și morții, asupra felului în care trecerea timpului distruge trupul și mintea, dar mai ales, asupra societății care reușește să izoleze, să marginalizeze, să ignore și, în cele din urmă, să uite complet de aceste bătrâne. Or nu este aceasta o soartă mai cumplită chiar și decât moartea?
E atâta tristețe în prima parte a cărții, mai ales că o simți reală, plină de detalii autobiografice, încât ajungi să vezi singurătatea Babei Iaga printr-o lentilă cu totul diferită. Oare a fost chiar atât de… voluntară izolarea ei?
Ceea ce le chinuiește cu adevărat pe octogenarele noastre nu sunt durerile fizice (deși…)
A doua parte a romanului mai înveselește puțin atmosfera, datorită celor trei prietene în vârstă, Pupa, Kukla și Beba, care în călătoria lor ajung să poposească într-un centru spa din Cehia. Aici li se promite viață veșnică, tinerețe fără bătrânețe, plus un angajat devenit priapic în urma unei explozii în timpul războiului. Deci, eventualele partide de sex sunt la ofertă. Ar putea părea că adorabilele bătrânele au nimerit direct în rai, doar că – nu. În fața vieții veșnice Pupa nu-și dorește decât să moară, tinerețea fără bătrânețe vine un pic cam târziu pentru ele, iar în ceea ce-l privește pe tânarul dotat… cu un necaz atât de mare, femeile sunt încântate mai mult de prietenia pe care acesta le-o arată. Căci ceea ce le chinuiește cu adevărat pe octogenarele noastre nu sunt durerile fizice (deși…), ci anonimatul la care le condamnă societatea. Faptul că nimeni nu le mai acordă atenție. Că nu-și mai găsesc nicăieri locul în lume, oriunde ar călători și oricât ar cheltui.
E un capitol plin de umor, de sarcasm și de ironie, ceea ce nu-l face însă mai puțin trist. Și încă o dată, nu pot să nu mă gândesc la Baba Iaga și la ajutorul pe care îl acordă călătorilor care o băgau în seamă. Care o căutau. Care nu o lăsau să cadă pradă uitării. Sau zvonurilor cumplite care i-au creat acel renume teribil.
Baba Iaga a făcut un ou are unul dintre cele mai dezamăgitoare finaluri
Din păcate, această carte, care m-a încântat cu unul dintre cele mai cuceritoare începuturi – după cum îți spuneam mai sus, are și unul dintre cele mai dezamăgitoare finaluri. Pentru că, în mod surprinzător, Dubravka Ugresic decide să-și închidă romanul, pe un ton didactic, cu un adevărat eseu despre vrăjitoarele din Europa Centrală și de Răsărit, pe care le compară și le diferențiază, cercetând izvoare folclorice și consultând lucrări academice, făcând adnotări, demonstrându-și erudiția și trimițând la o bibliografie extrem de bogată.
Acum, să ne înțelegem: pe mine, o astfel de abordare mă interesează ENOOOOORM (mai ales că face referire inclusiv la România), doar că aș fi văzut-o ca postfață, pe care oricum aș fi citit-o cu limba scoasă. În schimb, ea se prezintă sub forma unui capitol final epistolar, în care specialiștii schimba opinii pe subiect, dar care la sfârșitul zilei, mă rog, cărții, tot a lucrare de doctorat sună.
În Serbia și România, femeile în vârstă, de regulă, câte nouă, se adunau la miezul nopții și desenau o pânză într-o tăcere deplină. Din acea pânză se coseau cămășile pentru tinerii care mergeau la război. Aceste cămăși erau menite să-i ferească de moarte. În basmele rusești există o cămașă fermecată care-l apără pe erou de răni.
Dubravka Ugresic, Baba Iaga a făcut un ou
Citatul meu preferat
Tot din cauza acestui capitol-disertație, nici filonul feminist care străbate tot romanul nu ajunge să fie dezvăluit în integralitate. Să zic totuși mersi că el mi-a furnizat citatul preferat:
Să ne imaginăm că (femeile) ar înceta să se mai închine la bărbații cu ochii însângerați, vinovați de moartea a milioane de oameni și cărora tot nu le ajunge. Pentru că ei lasă în urma loc cranii de om pentru ca ulterior stupida imaginație omenească să le atârne de gardul unei bătrâne sihastre care trăiește la marginea padurii…
Dubravka Ugresic, Baba Iaga a făcut un ou
Prin urmare, văduvită de o încheiere reală, am șovăit mult în privința numărului de steluțe, oprindu-mă la un 3,5 pe care l-am rotunjit la 4. Și aceasta pentru că, după cum pot depune mărturie toți prietenii mei, eu am o slăbiciune pentru băbuțe în general și pentru babele rele, în special. Și folosesc termenul cu toată dragostea și duioșia.
În plus, la pagina 160 este pomenită… Ana Aslan, una dintre ADEVĂRATELE vrăjitoare care au trăit în România din punctul meu de vedere. Deci încă o bilă albă pentru Dubravka Ugresic!
Acestea fiind spuse, acum tot ce-mi rămâne de făcut este să-mi planific următoarea călătorie la Paris și la misteriosul bar intitulat Baba Iaga și ferecat cu lacăte magice pe care îți povesteam aici că l-am găsit totul timpul închis.
Babaaaa Iagaaaa, viiiin!
