Acordul între subiect și predicat. “Şi unde nu s-au adunat o mulţime de băieţi şi fete la patinoar.” Sau… “nu s-a adunat”?

“La fel ca si hipstereala… i-as zice.. cu „majoritatea politicienilor A Votat”. O fi ea…majoritatea la singular, dar in ea sunt inglobati X..Y..Z…multipli..care „Au votat”. Dar corectitudinea politica… a invadat si gramatica..uneori in forme aiuritice.”

Mesajul a fost lăsat pe blogul nostru de un cititor care comentase astfel la un alt text al doamnei profesoare. Dar dincolo de tonul de glumă cu care i-am răspuns, cuvintele lui au aprins în mintea mea un beculeţ. Care a luminat, săracu’, până a început să pălpăie, atât de mult mi-a luat până mi-am dat seama despre ce e vorba. După o discuţie la telefon cu doamna profesoara despre “cum se face acordul”, ea îmi trimisese la un moment dat, pe mail, textul de mai jos pe care am reuşit acum să-l găsesc. Habar n-am dacă era doar pentru ochii mei sau puteam să-l şi public (şi nici n-am mai avut timp s-o sun ca să mă lămuresc), dar m-am gândit că dacă mie mi-a fost de folos atunci să-l pasez mai departe, şi ţie care citeşti anaarecarti.ro.

Excepţii şi abateri de la regulile acordului

Excepţii şi abateri de la regulile acordului se ivesc mai ales acolo unde acordul se face după înţeles sau prin atracţie, precum şi în cadrul predicatului exprimat printr-un verb pasiv reflexiv.

1. a) Acordul logic sau după înţeles

Când subiectul este exprimat printr-un substantiv colectiv (mulţime, majoritate, grămadă, grup, echipă etc.) determinat printr-un alt substantiv la plural care indică elementele componente ale colectivului, predicatul se acordă uneori cu substantivul determinant la plural (se acordă cu atributul). Aceasta se întâmplă când determinantul la plural, impunând ideea de pluralitate, este luat drept adevăratul subiect al propoziţiei:

Şi unde nu s-au adunat o mulţime de băieţi şi fete la patinoar.

Majoritatea copiilor sunt fericiţi. (elementele mulţimii sunt scoase în evidenţă)

O sumedenie de rude ne-au vizitat.

O serie de vehicule rămân pe loc.

În acelaşi fel se poate face acordul când subiectul este jumătate, sfert, parte etc. şi urmează o determinare la plural:

Jumătate din elevi erau în clasă.

Alteori determinantul la plural este subînţeles, continuând însă să funcţioneze ca adevăratul subiect al propoziţiei:

O samă se căţăraseră şi pe zidul de împrejmuire al mănăstirii, ca să vadă trecând alaiul.

            Nu întotdeauna substantivul care funcţionează ca element determinant pe lângă subiectul gramatical impune ideea de pluralitate. Acordul cu termenul determinant se face numai când elementele mulţimii sunt în mod clar scoase în evidenţă (ca în exemplele de mai sus).

Când accentul se pune pe grup, predicatul se acordă la singular

Când nu interesează elementele constituente ale ansamblului, ci accentul se pune pe grup, predicatul se acordă cu subiectul, deci se pune la singular:

            Grupul de turişti a părăsit localitatea.

            Stolul de lăcuste a provocat mari pagube.

Dacă după substantivele colective cu funcţie de subiect nu urmează o determinare la plural, predicatul nu se pune la plural, ci la singular.

Acordurile logice sau după înţeles sunt, de multe ori, greşite, dar şi de mai multe ori sunt tolerabile sau chiar recomandabile. În mod excepţional, acestea pot fi şi singurele admise, mai ales când verbul-predicat apare la diateza pasivă:

O mulţime de case au fost demolate în urma cutremurului.

Un mare număr de comunicări au fost ţinute în prima zi a congresului.

Gramatica Academiei consideră corecte şi următoarele situaţii:

Fiecare, chiar neînsoţit de o determinare la plural, poate fi acordat cu un predicat la plural, dacă acesta are un complement distributiv:

„Au adus fiecarele câte un car.”

Se mai poate construi cu predicatul la plural, la persoana I sau a II-a, deşi nu are determinant la plural, subiectul exprimat prin pronumele negativ niciunul, atunci când este echivalent ca sens cu toţi:

Niciunul nu dormeam. (= noi toţi eram treji)

Se poate construi în acelaşi fel şi pronumele nehotărât unul, numai când este echivalent cu toţi sau cu corespondentul său negativ pe plan semantic niciunul, precum şi pronumele nehotărâte cineva, careva:

Unul nu mai scăpăm de-aici. (= noi toţi murim)

Dacă veniţi cineva pe la mine, să nu spuneţi … ce v-am destăinuit. (adresarea are ca obiect întregul grup, nu numai o eventuală persoană care va răspunde îndemnului)

Greșeli grave

1. b) Acordul prin atracţie – când un cuvânt nu se acordă cu termenul pe care îl lămureşte ori la care se referă, ci cu altul care se află mai aproape de el sau se impune mai mult atenţiei vorbitorului.

Dă naştere unor greşeli grave, cel mai adesea fiind încălcată regula acordului dintre subiect şi predicatul verbal sau dintre subiect şi verbul copulativ:

Frecvenţa cariilor dentare sunt date de alimentaţia omului modern.

Analiza temeinică a datelor mi-au întărit convingerea că tu ai dreptate. (predicatul trebuie acordat cu subiectul frecvenţa, respectiv analiza, nu cu atributul cariilor, respectiv rezultatelor, deci corect este: Frecvenţa cariilor dentare este dată de alimentaţia omului modern.; Analiza temeinică a datelor mi-a întărit convingerea că tu ai dreptate.)

Preferinţele pentru cuvântul popular este un alt element comun celor doi scriitori. (corect: Preferinţele pentru cuvântul popular sunt un alt element comun celor doi scriitori.)

            Acord prin atracţie tolerabil, acceptat de limba literară: când verbul copulativ se acordă în număr şi persoană cu numele predicativ imediat următor, nu cu subiectul care îl precedă şi care are formă de singular:

Averea lui sunt cărţile.

 Puterea (în care trebuie să aveţi încredere) suntem noi.

 Omul acela sunt eu.

Alt exemplu de acord prin atracţie tolerabil: „Era odată un moşneag ş-o babă” (predicatul este la singular, deşi elementele subiectului multiplu sunt coordonate copulativ prin şi)

1. c) Acordul predicatului exprimat printr-un verb pasiv reflexiv

Deoarece se consideră greşit că verbul este reflexiv impersonal când, în realitate, e pasiv reflexiv, se pune, în mod greşit, predicatul la singular, deşi subiectul e la plural. Pasivul reflexiv nu se foloseşte doar la a III-a singular – cum se foloseşte reflexivul impersonal:

Scriitorilor li se cer opere…  (nu: li se cere opere, pentru că se cer = sunt cerute)

În timpul pauzei se vor servi răcoritoare (nu: se va servi)

Alte abateri de la reguli ale acordului

Când subiectul este pronumele interogativ cine (care în calitatea lui de subiect se poate referi la una sau la mai multe persoane), predicatul se pune întotdeauna la singular, chiar dacă răspunsul aşteptat are în vedere mai multe persoane:

– Cine a cucerit Troia? (nu cine au cucerit)

– Grecii.