Dacă tot ne pregătim de Halloween și dacă tot te-am bombardat până acum cu noutăți literare de… sezon – ca să zic așa 🎃, m-am gândit să te scot puțin din bibliotecă și să te invit să mă însoțești în… cimitirul Bellu. (Căci cine a spus că noi, fetele astea de stăm numai cu nasul în cărți, nu știm să ne și distrăm 😅?!)
Cu cartea Cristianei Trică într-o mână, Povești din Bellu, și cu câteva lumânări în cealaltă, ca na!, așa mi se pare politicos 🙈, plec în căutarea tulburătorului mormânt al Sofiei Mavrodin, aflat în centrul unei legende urbane atât de vehiculate încât a căpătat valoare de adevăr absolut.
Conform istoriei spuse inclusiv (sau, mai ales,) de candelăresele cimitirului, monumentul realizat de sculptorul Constantin Bălăcescu o înfățișează pe una dintre primele alpiniste din România care și-ar fi găsit sfârșitul în timpul unei escalade. Speriată de un vultur, ea s-ar fi prăbușit în gol de pe o stâncă, cică fix cea care poate fi văzută în cimitirul bucureștean. Înnebunit de durere, tatăl Sofiei ar fi cărat piatra, bucată cu bucată, din vârful muntelui până în centrul Capitalei, pentru a-i acoperi mormântul.
Despre mormântul Sofiei Mavrodin, în cartea Povești din Bellu
Recunosc că, având această poveste în minte, nu mi-am putut stăpâni un fior atunci când am văzut cu ochii mei mormântul Sofiei Mavrodin: o tânără despletită, acoperită de faldurile unui veșmânt alb, pășește pe piatra ascuțită cu tălpile goale. Dar există oare vreun element de adevăr în istoria redată cu religiozitate pe site-urile de știri românești? Sau avem de-a face doar cu o fantezie cap-coadă?
Cea care a reușit să ofere un răspuns documentat istoric la aceste întrebări este Cristiana Trică care a publicat rezultatul cercetării sale în volumul Povești din Bellu, apărut la editura Vremea.
(Dacă tot a venit vorba, una dintre cele mai interesante apariții editoriale care mi-au căzut în mâini în ultima vreme și despre care ți-am mai povestit în articolul: Adevărul despre mormântul fraților Poroineanu. S-au iubit ei… cu o dragoste nu tocmai frățească?)
Fata de pe stâncă este… mătușa lui Dinu Lipatti
Din “vina” sculptorului Constantin Bălăcescu, generații la rând au trecut pe lângă monumentul din Bellu, știind că e al unei alpiniste. (…) Oamenii iubesc drama: o fată moartă la 28 de ani, un tată cărând din munți o stâncă, bucată cu bucată și refăcând în Bellu momentul fatal în care fiica lui, cățărată pe munte, s-a speriat de un vultur și a căzut în prăpastie – «splendidă catastrofă», vorba lui Mușatescu!
Oricât ar fi de atrăgătoare, dacă poate fi atrăgătoare o asemenea poveste, femeia de pe stâncă este Sofia Mavrodin, mătușa lui Dinu Lipatti după tată. Când a murit avea 36 de ani, doi băieți adolescenți, era bogată, era frumoasă, era iubită și s-a stins fulgerător, în zorii unei zile de vară, în casa ei din bulevardul Colței, Lascăr Catargiu de azi.
Așa începe în cartea Cristianei Trică povestea ADEVĂRATĂ a mormântului de care ne ocupăm azi.
Tatăl Sofiei Mavrodin a fost Constantin Athanasiu Lipatti, un om înalt și chipeș, mare proprietar și bancher, ales deputat în 1869, pentru că făcea parte “din principalii comersanți și industriași din București”. Soția sa, Elena, cu 17 ani mai tânără, se îngrijea de cei doi copii, Sofia și Theodor, organiza primiri în casa cu saloane mari și elegante din str. Calomfirescu nr 4 și făcea muzică.
Elena se stinge în iulie 1901, la 62 de ani. Constantin mai trăiește 5 ani. 5 ani cumpliți în care, după pierderea soției, îndură cea mai mare suferință sufletească pentru un părinte: își duce fiica la groapă.
Sofia, primul copil al lui Constantin Ath. Lipatti, s-a născut în 1869 (și nu în 1877, cum greșit scrie pe placa funerară). Din puținele informații rămase despre ea, reiese că a fost o pianistă talentată, ceea ce nu mă miră având în vedere că familia ei avea să ni-l dea pe Dinu Lipatti. Mai mult, conform rudelor, nu doar dragostea pentru muzică îi leagă pe mătușa și nepotul care nu s-au cunoscut niciodată, ci și o stranie asemănare fizică: “Chipul ei, sculptat în marmură, prezintă o ciudată asemănare cu cel al lui Dinu Lipatti: fața ovală, privire melancolică, nas acvilin (…)”
În 1885, Sofia s-a căsătorit cu magistratul Dimitrie A. Mavrodin căruia avea să-i dăruiască doi băieți. Mariajul lor a durat 20 de ani și a fost unul liniștit și îndestulat, prețuit de contemporani și apreciat de presa vremii.
În 1905 însă, o știre cade ca o bombă:
Aflăm cu adâncă părere de rau încetarea din viață în mod subit a dnei Mavrodin, soția dlui D. Mavrodin, prim-președinte al tribunalului Ilfov.
Ziarul Conservatorul, joi, 7/20 iulie 1905, pagina 3
Mormântul Sofiei Mavrodin seamănă cu monumentul lui Tudor Vladimirescu
Pentru ridicarea monumentului funerar a fost ales sculptorul Constantin Bălăcescu, foarte solicitat la acea vreme. Acesta și-a imaginat soclul statuii Sofiei Mavrodin sub forma unei stânci în vârful căreia se află, parcă pândind tânăra femeie, un vultur. E oare de mirare că neobișnuita sculptură a dat naștere legendei conform căreia Sofia ar fi fost alpinistă?! În plus, folclorul cimitirului Bellu, de o bogăție a detaliilor uluitoare, a adăugat încă un amănunt răvășitor: din dispoziția tatălui, stânca de pe care s-ar fi prăbușit Sofia ar fi fost cărată bucată cu bucată până în cimitirul bucureștean.
Amuzată, autoarea Cristiana Trică spune că, în realitate, Sofia Lipatti era la fel de alpinistă ca și Tudor Vladimirescu. Iar comparația nu e deloc întâmplătoare: în aceeași perioadă, Constantin Bălăcescu ridicase și monumentul acestuia la Târgu Jiu și soclul este similar. Cât despre vultur, creștinii cred că acesta ia sufletul celui mort pe aripile sale ca să-l poarte către Dumnezeu.
Aceasta este adevărata poveste a ciudatului monument din cimitirul Bellu. Nu la fel de dramatică precum legenda. Dar poate și mai misterioasă în aparenta ei simplitate. Căci, până la urmă, de ce a murit atât de tânără Sofia Mavrodin, mătușa lui Dinu Lipatti?!!!
Cum ne poți susține
! IMPORTANT ! Dacă dorești să susții mica echipă de la anaarecarti.ro, cumpără cărțile care te interesează prin intermediul blogului nostru. Vei găsi în articolele noastre linkuri către diferite librării online. Poate fi orice carte, nu e musai să fie din cele prezentate pe blog.
Dacă o faci, pe tine nu te costă nimic în plus. Însă mie și lui Oliver gestul tău de gentilețe ne aduce un mic comision care ne ajută să facem mai departe lucrul la care ne pricepem cel mai bine – să-ți vorbim despre cărți. Dar, mai ales, ne aduce bucuria de a vedea că, deși ne desparte un ecran, ești alături de noi și ne înțelegi și apreciezi eforturile noastre de zi cu zi de a rămâne cel mai pătimaș blog de carte din România. Și, desigur, blogul tău preferat 🥰❤!
