Fondul S sau Pasărea Alicanto este a doua carte a lui Costin Gagu care ajunge pe blogul anaarecarti.ro. Pare să fie chiar mai mult decât începutul unei frumoase prietenii ☺️ !
Mai ales că Fondul S sau Pasărea Alicanto vorbește despre un scriitor pentru care în urma cu mulți ani am făcut o adevărată pasiune: Petru Dumitriu. Celebra lui Cronică de familie a fost cartea prin care l-am descoperit și care mi s-a părut CO-LO-SA-LĂ!!! Aproape că nu înțelegeam de ce nu vorbește toată lumea despre autorul ei 😅. Ulterior, i-am aflat și istoria personală.
Iar azi fix Petru Dumitriu și istoria lui personală constituie punctul de plecare al romanului semnat de Costin Gagu și lansat de editura Cetatea de Scaun la Bookfest 2025.
Cum promovează editura cartea “Fondul S sau Pasărea Alicanto”
În 1993, în timpul unui interviu, scriitorul Petru Dumitriu își rememorează viața, începând cu anul 1943, student fiind la Munchen, și până în 1960, când ia calea exilului. A doua linie de subiect, la fel de palpitantă ca prima, este cea a Leonorei, fiica crâșmarului Ilie, dintr-un sat românesc, care ajunge bibliotecară la Fondul Secret. Într-un dialog alert al poveștilor, autorul ne familiarizează artistic cu tot ce era mai important în epocă, de la colectivizare la „defascizare”.
După romanul de succes despre primii ani ai comunismului românesc, O mie de lumi… 1950 (2023), scriitorul Costin Gagu revine în forță cu acest nou text, unul de reconstrucție atentă și nuanțată, Fondul S sau Pasărea Alicanto, unde experiențele celor două personaje principale devin un pretext pentru a puncta realitatea fluidă și profund dramatică, „în umbra fricii, a autocenzurii și a disprețului pentru valoarea umană”.
Într-un final simbolic și apoteotic, aidoma păsării Alicanto, Leonora cea suferindă își ia zborul spre lumi mai bune. Nu înainte de a ne preveni că literatura și cunoașterea în general sunt aidoma unori comori de aur, vânate de toți. Blestem sau binecuvântare?
Cine este Costin Gagu
Absolvent al Facultății de Istorie a Universității Ovidius din Constanța și al Facultății de Educație OISE a Universității din Toronto, masterand al Institutului de Studii Europene și Euroasiatice a Universității Carleton din Ottawa, Canada, Costin Gagu reprezintă o voce recentă în peisajul publicisticii românești, una din cele mai vivace atunci când vine vorba de romanul istoric, dacă avem în vedere Premiul „Banu Rădulescu” pentru literatură al Revistei Memoria, revista gândirii arestate, pentru cel mai bun roman istoric al anului 2023, O mie de lumi… 1950.
Proza acestuia se consacră ca fiind o frescă fidelă a anilor de după război, când tragedia umană reprezenta fundalul marilor schimbări comunarde promovate de la răsărit.
Fin cunoscător al deceniilor instaurării comunismului, romanele lui Costin Gagu sunt bazate pe o cercetare riguroasă și o excelentă înțelegere a caracterului uman, una care nu judecă și etichetează, dar care invită cititorul să exploreze, analizeze și să formuleze verdicte.
De ce e Petru Dumitriu într-o perpetuă umbră?
„După ce a fost superstar în anii ‘50, un răsfățat al regimului, Dumitriu fuge în Vest, împreună cu soția. Copilul le e ținut ostatic de regim încă patru ani, până când, după presiuni vestice, se realătură familiei stabilite în Germania. Dumitriu publică mai multe cărți, imediat după plecare „Incognito” fiind de departe cea mai importantă, pentru că e o reinterpretare în cheie anticomunistă a anilor 50. Dumitriu e și un disident timpuriu din blocul estic. Însă e un anticomunist timpuriu, și el provocator. De altfel, destul de repede după plecare, încă din „Extremul Occident”, Dumitriu se arată un inadaptat, îi e imposibil să se integreze și în lumea occidentală.
După 1990 ar fi trebuit să înceapă o a doua viață a scriitorului Dumitriu. Dă și două interviuri de mari dimensiuni, unul lui George Pruteanu, altul lui Eugen Simion, dar e perceput de intelectualitatea română, devenită anticomunistă brusc și în masă, un soi de rămășiță dubioasă comunistă. Dumitriu își repudiază parte din textele realist-socialiste, dar, se pare, nu-și pune destulă cenușă în cap.” (Costi Rogozanu)
